DESPRE GREȘELILE NOASTRE ȘI ALE GREȘIȚILOR NOȘTRI (VII)

De când mă învârt prin lumea „experților” în diverse proiecte din fonduri structurale, am în fiecare zi ocazia să aud o limbă românească în care se fac, în mod abuziv și iremediabil, calcuri din engleză. Despre romgleză, limba engleziților și englezitelor, am mai pomenit, dar niciodată nu va fi îndeajuns pentru a-i putea descrie amploarea și puterea corozivă. Romgleza este maladia degenerativă a acestui început de veac, de care nu știu când și cum am mai putea scăpa. Să o spunem răspicat: spiritul limbii noastre este romanic, noul ne-a venit cu preponderență dinspre Franța și, dacă în economie, comerț sau modă o putem lua în alte direcții, alianța lingvistică a familiei romanice nu ar fi trebuit niciodată trădată.

„abilitate”

În acest mediu pretențios, ori de câte ori ar trebui să vorbim despre „capacități” în sens psihologic, auzim „abilități”, deși, în românește, „abilitate” înseamnă:

ABILITÁTE, abilități, s.f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr.habilité, lat. habilitas, -atis.

A se observa, mai ales la plural, de unde „capacitățile cognitive” nu trebuie să devină „abilități cognitive”, așa cum vorbesc și scriu contemporanii noștri. De remarcat că, deși din 2009, această ediție a DEX-ului nu a inclus și sensului calchiat. Să lămurim: dacă un cuvânt a fost împrumutat dintr-o limbă, în cazul nostru franceza, nu este firesc ca noi să-i lărgim semantismul adăugând un sens apărut în engleză când pentru acesta avem la îndemână cuvântul potrivit.

„aplica”

De când au apărut proiectele europene, noi nu „depunem” candidaturi, dosare sau cereri, ci „aplicăm” pe diverse axe. „Aplica” înseamnă, după DEX (1998):

APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare.

La fel de invaziv, „depunerea” a fost înlocuită cu romglezul „aplicație”. Un tânăr coleg îmi spunea zilele trecute că tocmai a terminat de scris „aplicația”, adică „proiectul”. Este adevărat că în engleză găsim pentru verbul „apply” „to make an application or request; ask: to apply for a job; to apply for a raise”, dar în limba noastră nu ar trebui acceptat.

„aprecia”

Un amic este de mai multă vreme fascinat de felul în care anglofonii sunt recunoscători cuiva pentru un anume serviciu. Astfel, în loc să spună: „Ți-aș fi foarte recunoscător dacă ai termina lucrarea până săptămâna viitoare”, preferă adresarea: „Aș aprecia foarte mult dacă ai termina lucrarea până săptămâna viitoare”. Consultând dicționarul, observăm că DEX-ul nu lasă loc echivocului:

APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)… [Pr.: -ci-a] – Din fr. apprécier.

Cu toate acestea, prietenul meu nu se poate debarasa de meteahnă nici la restaurant: „Aș aprecia dacă aperitivele ar veni mai repede”, i-a spus el chelnerului care, ca și noi, nu are nevoie de „apreciere”, ci de „recunoștință”. În ceea ce mă privește, i-aș rămâne sincer îndatorat dacă amicul meu ar uita, măcar pentru o bună bucată de vreme, acest verb preluat din romgleză. Cred că mulți dintre noi l-ar aprecia pentru asta.

„audiență”

De foarte multe ori am auzit pe jurnaliști spunând că după discursul unei anumite persoane însemnate „audiența s-a sculat în picioare”. Este vorba de cei care l-au ascultat vorbind, adică de „public”. În limba română, „audiență” are aceste sensuri:

AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la… = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

Desigur, spunem „a avea audiență la public”, dar asta nu însemnă că „publicul” este totuna cu „audiența”. Și în acest caz, tot anglofonii sunt de vină, pentru că „audience” înseamnă: „the spectators or listeners assembled at a performance, for example, or attracted by a radio or television program.” În poceala limbii nu e însă nimic de aplaudat!

Dan Caragea – Critic literar/Portugalia