Dan Luca: Bruxelles Memorandum

DanLuca003

Ne pasă de ţara noastră, chiar mai mult decât credem. Ne interesează ce imagine are România, oriunde ne-am afla. Nu suntem indiferenţi la criticile adresate nouă, românilor, şi urmărim cu mare interes performanţele liderilor aleşi pentru a conduce destinele plaiurilor mioritice.

De peste 20 de ani România s-a înscris pe un drum european, fără nici o îndoială. În declaraţia semnată în 21 iunie 1995 la Snagov, reprezentanţii tuturor partidelor politice de la acea vreme din România, îşi exprimau expres intenţia de a sprijini integrarea europeană. A fost un pas uriaş pe drumul aderării la UE. 10 ani după acel moment, am încheiat negocierile de aderare la UE şi ce bine că le-am încheiat înainte de criza actuală.

La peste 6 ani de la intrarea în UE, într-o Europă măcinată de crize financiare şi politice consecutive, România nu găseşte suficiente resurse pentru a înţelege complet ce înseamnă statutul de membru UE. Cetăţeanul român este şi el derutat de actuala Europă, prea departe de realitatea sa cotidianã. Scopul acestui manifest este de a creiona acţiuni concrete pentru evoluţia europeană a României.

Racordarea unei ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, “procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri, etc). Repet, voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o putenică componentă tehnică.

Fără îndoială există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Euro­peană”. Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt. Soluţia propusă este lansarea cât mai rapidă a unui program guvernamental de consolidare pe două paliere (naţional şi local) a expertizei europene.

Se observă persistenţa la noi a unei culturi administrative „de sus în jos”, încetăţenită în România din motive istorice şi ancorată încă foarte bine în mentalitatea colectivă. Este încă resimţit caracterul dispozitiv, fără rafinare consultativă al unor hotărâri luate în birouri din diverse ministere. Riscul este ca acestea să nu fie împărtăşite şi apoi să fie contestate de cei cărora le sunt adresate. Mai mult, lipsa de consultare face implementarea legislaţiei europene dificilă pentru beneficiarii ale căror expertiză şi interese au fost ignorate, cu atât mai mult cu cât decizia a fost luată la Bruxelles, unde specificităţile naţionale în diverse politici sunt atât de variate. În concluzie, formularea poziţiei naţionale împreună cu părţile interesate (beneficiarii) se dovedeşte a fi necesară, ţinând cont de competenţele, cunoştinţele tehnice şi interesele lor sectoriale legitime, asupra cărora să se exprime apoi nivelul decizional politic.

Peste 100.000 de oameni sunt implicaţi la nivelul Bruxelles-ului european în dinamica europeană, sprijiniţi de alte 700.000 în special în capitalele ţărilor membre. Avem în medie 100 de evenimente pe zi în Bruxelles pe teme legate de viitorul Uniunii Europene. Ca ţară membră a UE nu îţi poţi permite să pierzi nici una dintre aceste dezbateri. Fiecare întâlnire naşte iniţiative, calibrate pe interesul participanţilor, rezultă noi reguli şi proceduri, noi alianţe şi actori, legislaţie.

România în prezent “joacă” în această piesă europeană cu sute de mii de actori, dar este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Vrem, nu vrem, dar peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este vorba despre consu­mator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi despre mâncare. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de Stat. În anumite dosare poziţia României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a „scaunului gol”.

Nu îmi este greu să punctez acum că pentru racordarea ţării la UE avem nevoie de aproximativ 5.000 de români la Bruxelles şi 25.000 de persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent avem doar vreo 2.000 la Bruxelles şi maxim 10.000 în Bucureşti (în special în sectorul public).

Unde găsim români care să ajute România în UE? Ce pregătire trebuie să aibă un expert naţional în afaceri europene? Este un paradox, avem în România vreo 25 de facultăţi de studii europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi găsesc de lucru relaţionat cu diploma obţinută. Este destul să studiezi la astfel de facultăţi pentru a avea CV-ul perfect ca expert UE? Este foarte important să înţelegi sistemul instituţional comunitar pentru a te face util, dar sunt multe alte calităţi pe care trebuie să le ai în plus.

Ce ne lipseşte nouă, ca români, pentru a ne afirma mai bine pe plan european? Suntem în Uniunea Europeană şi parcă simţim că nu este suficient, se pare că ne scapă ceva şi „poza” nu iese perfect. Suntem com­petitivi, dar e nevoie de o abordare pragmatică, atât la nivel individual, cât şi în ceea ce priveşte structura învăţământului românesc. Oameni cu pregătire teoretică avem, poate chiar punem accentul prea mult pe amănunte şi „chichiţe” teoretice. Cu siguranţă ne lipseşte însă latura practică. Vrem să subli­niem, în acest context, importanţa edu­caţiei non-formale în procesul cunoaş­terii. Educaţia formală românească nu este în prezent suficientă pentru competitivitate europeană.

Cineva îmi sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul curriculei o materie despre cultura şi civilizaţia europeană. Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice. Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în spaţiul european. Iar exerciţiul de europenizare şi internaţionalizare trebuie continuat la nivelul învăţământului superior. Profesorii străini trebuie să devină o normalitate în absolut toate universităţile, iar masterele să se desfăşoare pe cât posibil în limbi de circulaţie internaţională pentru a obişnui tânărul român cu globalizarea.  Societatea civilă românească are un potenţial fantastic, dar trebuie să existe structuri coerente, articulate, care pot să propună proiecte cu impact enorm. Tinerii, dar nu doar ei, vor să interacţioneze în proiecte internaţionale. Este strategic pentru a avea cât mai multe astfel de reţele în România, şi nu doar la nivelul capitalei ţării. Se poate gândi o formă de sprijin pentru aceste structuri non-guvernamentale.

Nu pot să nu atrag atenţia şi asupra celor care ne reprezintă politic în structurile europene, în special eurodeputaţii. Sunteţi primii chemaţi să integraţi România în Uniunea Europeană, dar nu printr-un mesaj de cele mai multe ori populist sau chiar anti-european. Ceea ce ziceţi în Legislativul european, vă rog să prezentaţi nedenaturat la televiziunea naţională când este cazul. Nu există două sisteme România şi UE, e doar unul dedicat României europene. Sunteţi misionari în a educa poporul român să se implice european şi eventual să aibă o opinie asupra chestiilor tehnice, pe care sunteţi solicitaţi să le dezbateţi în forul european. Audierile publice din Parlamentul European le puteţi dubla prin dezbateri pe aceleaşi subiecte, în limba română, în centrele universitare româneşti, implicând beneficiarii români. Aduceţi Europa pe strada fiecărui român şi atunci presa, atât de îndrăgită de politicieni, vă va căuta cu siguranţă pentru râvnitele interviuri pe prima pagină.

Revin din nou, în încheierea mesajului, la Bruxelles. Instituţiile statului român trebuie ajutate de structuri şi mecanisme complementare. Cei aproximativ 100 de români din Reprezentanţă Permanentă a României pe lângă UE nu pot face miracole în faţa avalanşei de documente tehnice rezultate din malaxorul european. Trebuie clădite “filtre puternice”, implicând în acest mecanism sutele de funcţionari români de la Comisia Europeană, ajunşi acolo fiindcă ţara lor e membră a Uniunii Europene, dar care acum aşa cum bine ştim, reprezintă Uniunea. Se poate consolida asociaţia românilor din Bruxelles-ul european, făcând-o mult mai funcţionabilă, având suportul a cel puţin un Centru de Gândire românesc plasat la nivelul capitalei europene.

Nu cred că polarizările politice, segmentările artificiale sau anumite bariere între românii din România şi cei din Diaspora ajută un proiect macro ca cel al intrării cu adevărat a României în UE.

Cred însă în capacitatea poporului român de a gândi şi acţiona european!

România doreşte să fie europeană!

Notă personală: “Mă numesc Dan Luca şi am 41 de ani. De 20 de ani lucrez în domeniul afacerilor europene: 4 ani la Cluj, un an la Bucureşti şi ultimii 15 în Bruxelles. Am fost printre primii români care au efectuat un stagiu la Parlamentul European (în 1996). Am fost primul român ales în cadrul Biroului Executiv de la Bruxelles al Asociaţiei Studenţilor Europeni (în 1997). Am avut peste 2.500 de întâlniri bilaterale în Bruxelles-ul european şi am predat cursuri despre Uniunea Europeană în 10 universităţi europene. Am înfiiinţat în 1996 asociaţia “Casa Europei” din Cluj, în 2003 Clubul “România-UE” Bruxelles, iar în 2009 primul think tank românesc din Bruxelles: GrupRomânia. În 2003 am fost co-fondator al portalului media EurActiv.ro, iar în 2004 mi-am deschis în Bruxelles firma de consultanţă DL International. Organizez cursuri de formare în domeniul afacerilor europene de 10 ani, pregătind sute de persoane în realizarea unei mai bune conexiuni profesionale cu Bruxelles-ul european. Am fost implicat în zeci de proiecte europene şi am organizat nenumărate conferinţe şi dezbateri pe teme europene. Am scris 3 cărţi şi câteva sute de articole despre relaţionarea României cu Uniunea Europeană, iar de peste 5 ani scriu mesaje zilnice pe blog despre modul cum afectează deciziile de la Bruxelles cetăţenii români. În 2008, inspirat şi sprijinit de socialiştii francezi şi laburiştii britanici, am înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român. Sunt căsătorit şi am trei copii. Trăiesc în Belgia din salariul pe care îl am şi plătesc de 10 ani ratele la casa în care locuiesc. Cred că pregătirea şi experienţa pe care o am îmi dă puţină credibilitate în a propune soluţii pentru România”.