Dan Caragea: Mic îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație – Adjectivul, numeralul, pronumele

Dan-Caragea

Mic îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație

Adjectivul, numeralul, pronumele

„Nu trebuie să fii lingvist ca să-ți dai seama că limba română s-a urâțit sau, mai bine zis, este urâțită, simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte și fără bun simț. Nici limba scrisă nu dă totdeauna semne de inteligență și corectitudine. Ce-i mai grav este faptul că nici limba oamenilor așa-zis culți nu este totdeauna armonioasă, corectă, frumoasă…”, scria Eugen Simion în prefața noului DOOM.

Am susținut și în alte articole că faza actuală a limbii noastre nu este una fastă. Motivele sunt multe, apăsătoare și chiar dureroase pentru cei ce își iubesc limba.

Limba este mai presus decât țara. O poți purta pretutindeni cu tine și, de aceea, o socotesc cel mai de seamă patrimoniu al neamului.

Astăzi voi continua să prezint unele aspecte care dau cel mai mult de furcă românului, în speranța că vom renunța cu toții la rostiri sau scrieri negândite, îndreptând ici și colo ceea ce este de îndreptat, pentru ca aceasta stă cu adevărat în puterea noastră omenească.

ADJECTIVUL

Adjectivele (dar și substantivele) care prezentau alternanța -o / -oa la formele masculine și feminine la singular, la cuvinte vechi (olog, oloagă, ologi, oloage), nu prezintă această alternanță la cuvintele noi (neologisme): baroc, barocă; reciproc, reciprocă.

La unele adjective neologice, norma actuală, reflectând uzul persoanelor cultivate, admite la feminin forme cu şi fără alternanţa o (accentuat) / oa, în ordinea de preferinţă analoagă / analogă, omoloagă / omolo. (cf. Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

Adjectivele (dar și substantivele) care se termină la masculin singular în -x (pronunțat cs), prezintă alternanța x / cș: fix, fii; ortodox, ortodoi; prolix, prolii.

NUMERALUL

Numeralul cardinal doisprezece are formă de feminin. Vom spune și vom scrie: doisprezece apostoli, dar douăsprezece ore. Totuși, mai ales la tineri, auzim tot mai des: „avem ședință la doisprezece”; „sunt doisprezece teme de învățat pentru examen”; „o piesă cu doisprezece personaje”, ceea ce mă face să cred că este vorba de o tendință de eliminare a formei feminine, după modelul: unsprezece, treisprezece etc., unde nu există variație de gen.

Numeralul ordinal întâi, conform Îndreptatului, se comportă ca un adjectiv invariabil: clasa întâi, rândul întâi, conjugările întâi, a doua, a treia și a patra. Se considera, așadar, o greșeală exprimarea clasa întâia, întrucât nu putem articula concomitent și substantivul și numeralul cu rol adjectival. Iată că noul DOOM acceptă ceea ce este, gramatical, o eroare. „Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului şi forma întâia: clasa întâi / întâia.” (cf. Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet). Dacă, așa cum spune autoarea, este vorba de „femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului”, ne întrebăm atunci ce este acel -a final din întâia? Nu cumva articolul, ca în întâia femeie, întâia sărutare?

Numeralul colectiv amândoi, amândouă face la genitiv-dativ amânduror (când precedă substantivul) și amândurora (când îl urmează sau îi ține locul).

PRONUMELE

Formele pronumelui (și adjectivului) demonstrativ feminin singular aceea, aceeași se scriu cu ea, în timp ce formele de masculin plural aceia, aceiași se scriu cu ia. Comparați:

„O, nu-i umbra ei aceea – este îngeru-i de pază” (M. Eminescu, Înger și demon)

„Alte măști, aceeași piesă” (M. Eminescu, Glossă)

„Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă” (M. Eminescu, Scrisoarea III)

„Văzând aceiași oameni, văzând aceeași lume” (Al. Macedonski, Noaptea de noiembrie)

Atenție și la locuțiunile adverbiale formate pe baza pronumelor demonstrative: De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. (DEX, 2009)

Pronumele și adjectivul de întărire ridică probleme în raport cu genul și numărul. Prima formă o folosește un vorbitor de sex masculin, a două, un vorbitor de sex feminin: pers. 1 sg. însumi, însămi, pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. l pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși sau însele. Comparați:

„C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște” (M. Eminescu, Rugăciunea unui dac)

„Și mi-s dragă mie însămi, pentru că-i sunt dragă lui”(M. Eminescu, Călin (File din poveste))

„Pe cel frumos, cum însuți ești” (G. Coșbuc, Moartea lui Fulger)

„Să te vezi pe tine însăți / Visătoare, surâzândă.” (M. Eminescu, Călin (File din poveste))

„Însuși Dumnezeu de sus” (G. Coșbuc, La Smârdan)

„Chiar moartea însăși e-o părere” (M. Eminescu, Cu mâne zilele-ți adaogi…)

„În țara noastră românească vrem înșine stăpâni să fim” (Ioan Nenițescu, Voința neamului)

„Relația cu noi însene este relația cea mai importantă din viața noastră.” (Internet)

„Voi, care înșivă cu-a voastre mâine / Mormântul țării l-ați pregătit” (V. Alecsandri, Moldova în 1857)

„A fi voi însevă înseamnă a va însuși tot ce va face să vă simțiți (și să arătați) mai bine.” (Internet)

„Când sunt robi ei înșiși l-a lor slăbiciune” (D. Bolintineanu, Aprodul Purice)

„Cu doi ani înainte se făcuse-mpărțeala Poloniei, dusă la pieire de înseși dezbinările păzitorilor ei.” (Al. Vlahuță, Din trecutul nostru)

„Dar și pentru că numele seamănă, prin ele însele, cu personajele.” (G. Ibrăileanu, Numele proprii în opera comică a lui Caragiale)

În construcţia cu prepoziţia de (care şi-a pierdut sensul partitiv „dintre”, dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite, pe lângă plural, şi singularul: un prieten de-ai mei / de-al meu, o prietenă de-ale mele / de-a mea. (Cf. Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

Mărturisesc că primele exprimări îmi zgârie auzul. Aș prefera: un prieten de-al meu, o prietenă de-a mea. Dar DOOM-ul dictează legea.

Dan Caragea – Critic literar / Portugalia