Cu ce se confruntă Spania în 2012

Spania trebuia să iasă din prăpastia şomajului în 2011. Toate pronosticurile arătau o uşoară – şi dorită – recuperare a locurilor de muncă. În schimb, s-a adâncit şi mai tare. Fiecare zi din anul recent încheiat şi-a luat „jertfa” de câte 1.000 de locuri de muncă, dacă se ţine cont de cifrele publicate de Asigurările Sociale. Şi 4.422.359 de şomeri înregistraţi la birourile forţelor de muncă la 31 decembrie, cu 322.286 mai mulţi ca în aceeaşi zi a anului anterior, înregistrându-se un nou maxim istoric în această criză care a intrat deja în al cincelea an.
Tragedia greacă pe care o trăieşte euro s-a agravat în vară. Fragila încredere în ceea ce trebuia să fie recuperarea economiei spaniole s-a evaporat. Economia se contractă acum şi cea mai gravă consecinţă a acestei contractări, şomajul, creşte neîntrerupt.
În termeni ai şomajului, 2011 se poate împărţi clar în două părţi. Până în iunie, afilierile la Asigurările Sociale au crescut uşor, cu 1.597 de persoane. De atunci încoace, însă, în ultimele şase luni, şomajul s-a prăbuşit, înregistrându-se cu 356.657 cotizanţi mai puţin, încheindu-se anul cu 17.229.922 de afiliaţi la Asigurările Sociale. Scăderea din a doua jumătate a anului a fost de asemnea calibru încât 2011 s-a încheiat cu căderi mai mari, atât în şomajul înregistrat, cât şi în afilieri la institutul public, decât în 2010.
„A fost o a doua lovitură externă”, analizează Josep Oliver, şeful catedrei de Economie Aplicată la Universitatea Autonomă din Barcelona, comparând evenimentele din vară cu evenimentul care a marcat un „înainte” şi-un „după” în criză: căderea băncii Lehman Brothers. „Spania îşi facuse bine temele până atunci, dar problemele Italiei şi Greciei au provocat o nouă lovitură. Încrederea şi creditele s-au prăbuşit”.
Acestea din urmă, creditele, au mare importanţă în Spania, dat fiind mărimea mică a firmelor sale, ceea ce le face extrem de dependente de finanţarea băncilor. „Structura companiilor este atât de mică încât depinde foarte mult de credite”, susţine Florentino Felgueroso. Acest profesor de Economie de la Universitatea din Oviedo arată că înrăutăţirea situaţiei în a doua jumătate a anului a scufundat aşteptările şi acest lucru a tras înapoi companiile în momentul în care ar fi făcut noi angajări. În sprijinul acestei teze, Felgueroso se foloseşte de datele angajărilor, mai ales a contractelor indefinite, care în decembrie au reprezentat doar 5,6% din total, cel mai scăzut procent din 1997 încoace.
Noua secretară de stat pentru Muncă, Engracia Hidalgo, a făcut Guvernul anterior responsabil de scufundarea pieţei muncii. În linie cu declaraţiile ministrului Muncii, Fatima Banez, de săptămâna trecută, Hidalgo a afirmat: „Reformele succesive incomplete, din cadrul relaţiilor de muncă, nu au reuşit să dinamizeze, flexibilizeze şi să aducă mai multă siguranţă pieţei muncii. Dovada este ceea ce s-a întâmplat cu contractele indefinite”. Cuvintele lui Hidalgo se sprijină pe evoluţii precum căderea angajamentelor fixe, de când, în vară, Guvernul Zapatero a ridicat restricţiile asupra angajărilor temporare.
Varianta spaniolă a crizei are mult de a face cu căderea construcţiilor. La jumătatea anului trecut, când recuperarea deja ridica timid capul, locurile de muncă în industrie, servicii şi agricultură îşi reveneau. Nu şi în construcţii. Dar din septembrie, scăderea a redevenit generală şi nu există niciun sector care să fi scăpat prăbuşirii. Şi aşa a mers până la finele anului: serviciile au înregistrat în decembrie 240.590 de şomeri în plus, construcţiile 22.861, agricultura 19.132 şi industria 17.832.
Că sectorul serviciilor a furnizat cei mai mulţi şomeri la finalul anului explică şi faptul că există mai multe femei în şomaj (2.212.621) decât bărbaţi (2.209.738). Marea distrugere de locuri de muncă din construcţii a pedepsit angajaţii bărbaţi la începutu crizei. Dar când pierderile de locuri de muncă au ajuns în servicii, femeile au ieşit în pierdere mai mare, din cauza prezenţei lor mai ridicate în acest sector.
Ceea ce este mai îngrijorător în acest scenariu este că încă nu se vede luminiţa de la capătul tunelului. Oliver speră ca soluţionarea definitivă a problemei euro, din primăvară, să aducă o oarecare recuperare. „Am pierdut un an şi ceva”, se lamentează şeful catedrei de economie.
Cu toate aceste cifre pe masă şi în toiul negocierilor pentru o nouă reformă a muncii, patronatul a profitat de statistici pentru a reclama noi schimbări legislative. „Datele şomajului demonstrează necesitatea unei reforme a muncii profunde”, susţine patronatul CEOE într-un comunicat. pentru organizaţia prezidată de Juan Rosell, schimbările legale sunt necesare pentru ca angajatorii să înceapă să încheie contracte indefinite.
Nici discursul sindicatelor nu diferă mult. CCOO reclamă o schimbare în politica economică a noului Guvern. „Dacă măsurile care se vor adopta sunt deprecierea salariilor, asta nu va contribui decât la creşterea crizei cererii şi la efectele negative ale acesteia asupra recuperării economice”. UGT, la rândul său, a preferat să mizeze pe a cere un dialog de căutare a soluţiilor şi a respins ideea că o reformă a muncii ar rezolva situaţia. Sursa: El Pais