CHESTIUNI DE GRAMATICĂ A LIMBII ROMÂNE (II): GRUPURI DE SUNETE

 

DIFTONGI

Diftongul este un grup de sunete format dintr-o vocală și o semivocală, care se pronunță împreună în aceeași silabă. În limba română există două feluri de diftongi: diftongi descendenți și diftongi ascendenți.

Diftongii descendenți sunt formați dintr-o vocală și o semivocală. Vocala ocupă primul loc, iar semivocala ocupă locul al doilea (VS).

[aĭ] ca în spălai [spă-laĭ]; [ăĭ] ca în răi [răĭ]; [îĭ] ca în întâi [în-tîĭ]; [eĭ] ca în lei [leĭ]; [oĭ] ca în gunoi [gu-noĭ]; [uĭ] ca în pui [puĭ]; [aŭ] ca în căutau [kă-u-taŭ]; [ăŭ] ca în rău [răŭ]; [îŭ] ca în râu [rîŭ]; [eŭ] ca în mereu [me-reŭ]; [iŭ] ca în viu [viŭ]; [oŭ] ca în platou [pla-toŭ].

■ Remarcă. În diftongii descendenți nu pot apărea decât semivocalele [ĭ] și [ŭ].

Diftongii ascendenți sunt formați dintr-o semivocală și o vocală. Semivocala ocupă primul loc, iar vocala ocupă locul al doilea (SV).

[ĕa] ca în plea [plĕa-kă]; [ĕo] ca în vreo [vrĕo]; [ĭa] ca în piatră [pĭa-tră], câmpia [kîm-pi-ĭa], pălăria [pă-lă-ri-ĭa], ya [ĭa-lă]; [ĭe] ca în fier [fĭer]; [ĭo] ca în ioo-lă]; [ĭu] ca în fiu [fĭu]; [ŏa] ca în moa [mŏa-ră]; [ŭa] ca în ziua [zi-ŭa], oaie a-ĭe], oameni a-meni]; [ŭă] ca în zi [zi-ŭă].

■ Remarcă. În diftongii ascendenți nu pot apărea vocalele [i] și [î].

Vocalele [ă] și [î] nu pot forma diftongi ascendenți cu semivocala [ĭ], fiind asimilate la vocalele anterioare corespunzătoare: încui + ă > încuie; auzi + -înd > auzind.

Vocalele [e], [i], [î] și [o] nu pot forma diftongi ascendenți cu semivocala [ŭ].

Semivocalele [ĕ] și [ŏ] apar numai în diftongii ascendenți.

Uneori, diftongul provine din rostirea într-o silabă a două cuvinte morfologic diferite, legate în scris prin cratimă: te-a văzut, ți-a zis, ți-e frig, ți-o păstrez, nu-i spune etc.

■ Reguli de ortoepie și ortografie

[ĕa]  ̶  Se scrie și se pronunță ea, nu a, după s, ț sau z, în rădăcina cuvântului: sea(nu samă); țea(nu țapă); zea(nu zamă);

Se scrie și se pronunță ea, nu a, după j sau ș, în sufixele -eală, -ean, -eață: greșeală (nu greșală); doljean (nu doljan); roșeață (nu roșață).

Aceeași regulă, la formele de persoana a III-a a verbelor terminate la indicativ prezent în -ează sau la conjunctiv prezent în -ească: aranjea (nu aranjază); înfățișea(nu înfățișază); să prăjească (nu să prăjască); să roșească (nu roșască).

Se scrie și se pronunță ea, nu a, la forma de persoana a III-a, indicativ prezent, a verbelor polisilabice de conjugarea a II-a, terminate în -ea în hiat: agreea (nu agrează); creea (nu crează).

Se scrie și se pronunță ea, nu ia, după:

  • consoanele [č] și [ǧ]: acea (nu acia); fugea (nu fugia).
  • consoanele [ḱ] și [ģ]: chea(nu chiamă); blochea (nu blochiază); gheață (nu ghiață).

[ĭe]  ̶  Se scrie și se pronunță ie, nu e, în unele cuvinte vechi: boier (nu boer); fluier (nu fluer); rochie (nu roche).

Se scrie și se pronunță ie, nu e, după vocală, la unele verbe terminate la infinitiv în -ia sau -i: ambreiez (nu ambreez); bruiez (nu bruez); constituie (nu constitue); substituie (nu substitue).

TRIFTONGI

Triftongul este un grup de sunete format dintr-o vocală și două semivocale, care se pronunță în aceeași silabă. În limba română există două feluri de triftongi: triftongi descendenți și triftongi ascendenți.

Triftongii descendenți sunt formați dintr-o semivocală, o vocală și o semivocală. Primul și al treilea loc sunt ocupate de semivocale, iar vocala ocupă locul al doilea (SVS).

[ĕaĭ] ca în vorbeai [vor-bĕaĭ]; [ĭaĭ] ca în trăiai [tră-ĭaĭ]; [ĭeĭ] ca în miei [mĭeĭ]; [ŏaĭ], ca în leoai [le-ŏaĭ-kă]; [ŭaĭ] ca în Uruguay [u-ru-gŭaĭ]); [ĕaŭ] ca în veneau [ve-nĕaŭ]; [ĭaŭ] ca în trăiau [tră-ĭaŭ]; [ĭeŭ] ca în maieu [ma-ĭeŭ]; [ŭaŭ] ca în engl. wow [ŭaŭ].

Triftongii ascendenți sunt formați din două semivocale și o vocală. Primele două locuri sunt ocupate de semivocale, iar vocala ocupă locul al treilea (SSV).

[ĕŏa] ca în pleoa[plĕŏa-pă]; [ĭŏa] ca în inimioa [i-ni-mĭŏa-ră]; [ŭĕa] ca în înșeuea [în-șe-ŭĕa-ză].

Uneori, triftongul provine din rostirea într-o silabă a două cuvinte morfologic diferite, legate în scris prin cratimă: ne-ai zis, le-au spus, mi-ai adus, mi-au scris etc.

■ Remarcă. În triftongii nu pot apărea decât vocalele [a] și [e].

■ Reguli de ortoepie și ortografie

Pronumele personale eu și ei se pronunță cu triftongi: [ĭeŭ] și [ĭeĭ].

După consoanele [č], [ǧ] și [ḱ], [ģ], pentru scrierea cărora folosim literele e și i ajutătoare, apar diftongi, nu triftongi: treceau [tre-čaŭ], vegheau [ve-ģaŭ].

HIAT

Hiatul reprezintă întâlnirea a două vocale care fac parte din silabe diferite, fie în același cuvânt, fie între cuvinte alăturate, dintre care unul se termină în vocală, iar celălalt începe cu vocală. Vocale în hiat:

[a-a] ca în contraataca;[a-e] ca în aer; [a-i] ca în aici;[a-o] ca în aortă; [a-u] ca aur;[ă-i] ca în șovăind;[ă-o] ca în lăor;[ă-u] ca în hăulind; [î-i] ca în gâfâind; [î-u] ca în râul; [e-a] ca în ideal; [e-e] ca în licee; [e-i] ca în poleit; [e-o] ca în neon; [e-u] ca în european; [i-a] ca în serial; [i-e] ca în familie; [i-i] ca în fiindcă; [i-î] ca în semntuneric; [i-o] ca în avion; [i-u] ca în pariul; [o-a] ca în aminoacid; [o-e] ca în poem; [o-i] ca în boilor; [o-î] ca în autnsămânțare; [o-o] ca în alcool; [o-u] ca în noutate; [u-a] ca în actual; [u-ă] ca în contin; [u-e] ca în duel; [u-i] ca în suind; [u-o] ca în respectuos; [u-u] ca în continuu.

Hiatul care apare între cuvinte este, de obicei, eliminat prin eliziune (nu am > n-am, nu întreabă > nu-ntreabă, între un > într-un, între o > într-o etc.) sau prin contracție, formând diftong (de abia > de-abia, pe afară > pe-afară).

■ Reguli de ortoepie și ortografie

[e-e]  ̶  Se scrie și se pronunță e-e, nu cu e-ie: alee (nu aleie); idee (nu ideie); licee (nu liceie).

Se scrie și se pronunță e-e, nu e-i: aceea (nu aceia, la feminin); creează (nu creiază).

[i-i]  ̶  Se scrie și se pronunță i-i, nu i: cuviincios (nu cuvincios); ființă (nu fință); știință (nu ștință).

[o-o]  ̶  Se scrie și se pronunță o-o, nu o: alcool (nu alcool); cooptează (nu coptează); zoologie (nu zoologie).

[u-o]  ̶  Se scrie și se pronunță u-o, nu o: aspectuos (nu aspectos); respectuos (nu respectos).

ALTERNANȚE FONETICE

Formele flexionate ale părților de vorbire, dar și cuvintele rezultate prin derivare pot suferi modificări ale vocalelor, diftongilor, consoanelor sau grupurilor consonantice prin influența fonemelor care apar în desinențe sau în sufixe. Această influență se referă la schimbări care modifică sunetul precedent, dar și la schimbări la distanță.

Astfel, la plural, prezența unui i șoptit poate modifica consoana anterioară: mac devine maci (consoana [k] devine [č]). Sub influența aceleiași vocale scurte, consoana [t] devine [ț]: frate – frați. Tot așa, vocala [a] devine [ă], la distanță: carte – cărți. Diftongul [ŏa] se reduce la vocală în școală – școli, prin influența lui i șoptit din desinența de plural.

■ Remarcă. Desinențele nu sunt alternanțe, ci morfeme care fac posibilă flexiunea. De exemplu: fluture, pl. fluturi. În acest caz, -i este morfemul de plural, care se alipește fără a afecta restul fonemelor.

Vorbim de alternanțe atunci când apar variații comparând pluralul cu singularul, femininul cu masculinul, persoana a III-a a verbului cu persoana I la indicativ prezent, perfectul simplu cu prezentul etc., urmând, așadar, ordinea morfologică și excluzând desinențele (morfemele de număr, gen, persoană etc.).

Alternanțele privesc întotdeauna schimbări la foneme cu caracteristici asemănătoare. Astfel, [a] nu va alterna niciodată cu vocalele [i] sau [u]. Tot așa, [g] nu va alterna cu [s]: parcurg și parcurs.

Alternanțe vocalice cu doi termeni:

[a] [ă]: gară − gări; scară – scări (scăriță, scărișoară); țigară − țigări; carte – cărți (cărticea, cărticică, cărțulie); parte – părți (părticică); realizare − realizări; corabie – corăbii (corăbioară); vrabie – vrăbii (vrăbioară, vrăbiuță).

[a] [e]: pară – pere (perișoară); vară – veri; fată – fete (fetiță, fetică, fetișoară); pată – pete; vatră – vetre.

[ă] [e]: băț – bețe (bețișor, bețigaș); măr – meri (merișor); număr –numere; umăr – umeri (umeraș).

[î] [i]: așezământ – așezăminte; cuvânt – cuvinte (cuvințel); mormânt – morminte; tânăr – tineri (tinerel, tineret, tinerime, tineresc, a întineri); vânătă – vinete.

[î] [îĭ]: mână – mâini.

[e] [ĕa]: bleg – bleagă; sterp – stearpă; leg – leagă; încep – înceapă; tineresc – tinerească; studențesc – studențească.

[ĕa] [e]: ceapă – cepe (cepușoară); creastă – creste (cresta); mea – mele; canapea – canapele; teleagă – telegi (teleguță); fereastră – ferestre (ferestruică); seară – seri (însera).

[o] [ŏa]: om – oameni; învingător – învingătoare; muncitor – muncitoare; antrenor – antrenoare; telefon – telefoane; rod – roade; nostru – noastre; vostru – voastre.

[ŏa] [o]: școală – școli (școlar, școlăresc, școlărime, a școli); moară – mori (morișcă, morar, din care: morăriță, a morări); ploaie – ploi (ploiță, ploicică); ninsoare – ninsori.

[o] [u]: noră – nurori; soră – surori.

[u] Ø: usuc – uscăm.

[ĭa] [ĭe]: piatră – pietre (pietricea, pietricică, pietroi, pietriș, a împietri); buruiană – buruieni; viață – vieți (a viețui, din care: viețuitor.)

[ĭe] [ĭa]: fier – fiare.

Alternanțe vocalice cu trei termeni:

[a] [e] [ă]: ma – mese – măsuță; povară – poveri – a împovăra; fată – fete – fătucă, fătuță.

[ăŭ] [ĕa] [e]: rău – rea – rele.

[î] [a] [ă]: rămân – rămase – rămăsei.

[o] [ŏa] [u]: cos – coase – cusui (cusător, din care: cusătoreasă, cusătorie); joc – joacă – jucăm; mor – moare – murim; pot – poate – putem.

Alternanțe consonantice cu doi termeni:

[k] [č]: rac – raci; gândac – gândaci; vacă – vaci; băltoacă – băltoace; coc – coci.

[d] [z]: acord – acorzi; camarad – camarazi; brigadă – brigăzi; oglindă – oglinzi; verde – verzi.

[d] [j]: veșted – veșteji.

[g] [ǧ]: drag – dragi; sparg – spargi; ciomag – ciomege; targă – tărgi; cardiolog – cardiologi.

[s] [ș]: ananas – ananași; cules – culeși; bucuros – bucuroși; gros – groși; rus – ruși; pus – puși.

[t] [ț]: nepot – nepoți; patriot – patrioți; carte – cărți; roată – roți; pot – poți.

[t] [č]: cârnat – cârnăcior; căruț – cărucior; fierbinte – fierbincior; poliță – policioară.

[z] [j]: grumaz – grumaji; viteaz – viteji; mânz – mânji; boz – boji; franțuz – franțuji.

Alternanțe consonantice cu trei termeni:

[k] [č] Ø: duc –duci – duse.

[d] [z] [j]: repede – repezi – repejor; limpede – limpezi – limpejor; lespede – lespezi – lespejoară.

[g] [ǧ] Ø: înfig –înfigi – înfipse.

Alternanțe în grupuri consonantice:

[sk] [șt]: avocățesc – avocățești; românesc – românești; casc – caști; părăsesc – părăsești.

[st] [șt]: entuziast – entuziaști; gimnast – gimnaști; trist – triști; prost – proști.

[ks] [kș]: fix – fii; linx – lini; ortodox – ortodoi.

■ Remarcă. Alternanțele vocalice pot afecta vocale accentuate (țară – țări), vocale neaccentuate (număr – numere) sau pot fi corelate cu deplasarea accentului (soră – surori; vin – venim).

Alternanțele vocalice apar mai ales în interiorul radicalului, pe când cele consonantice apar la finalul radicalului înaintea desinenței.

La unele cuvinte pot apărea, în același timp, atât alternanțe vocalice, cât și consonantice: parte – părți; ierți – iartă.

Alternanțele cu trei termeni nu apar în flexiunea substantivului. În exemple de mai sus cu substantive, al treilea element este un derivat: oglindă – oglinzi – oglinjoară.

Autor: Dan Caragea (Portugalia)Critic literar, publicist, eseist, critic de artă, critic de teatru și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, Senior Editor în cadrul
redacției Occidentul Românesc.