„Ceea ce se dobândește în viață este consecința educației, efortului depus și a șanselor ce se ivesc.”

S-ar spune că Alina Voicu trăiește în Spania, dar ea trăiește într-o altă patrie – în patria muzicii. Fără granițe, fără bariere de limbă sau cutume, lumea întreagă este țara ei muzicală. A plecat din Sibiu cu întreaga familie când avea 17 ani. S-au stabilit în Almeria și nu le-a fost ușor, dar părinții ei au dorit să-i ofere accesul la o carieră muzicală mai bună și pentru asta au făcut tot ce le-a stat în putință. Alina a muncit ca ospătăriță la fiecare sfârșit de săptămână ca să-și susțină cursurile superioare de muzică. A studiat cu profesori străluciți, a participat cu orchestre în turnee și concerte în întreaga Spanie. Acum cântă la vioară și predă muzica după o metodă modernă, metoda doctorului Suzuki. Și-ar dori să lucreze și cu elevi din România, să concerteze în România. Spune că muzica poate forma talente, muzicieni străluciți, dar în primul rând ea formează oameni mai buni.

V-ați născut într-un oraș frumos din România. Ce vă amintiți din copilăria dumneavoastră? Și de ce ați ales să studiați muzica?

Alina Voicu: Am avut o copilărie liniștită, cum era în acele timpuri, fără frenezia tehnologică și zilele supraîncărcate cu activități extrașcolare pe care le experimentează copiii din ziua de azi. Hotărârea de a studia muzică a aparținut părinților mei, ca un hobby la început. Am studiat viola cu doamna Alexandrina Tipuriță, o persoană de excepție, care s-a implicat atât la nivel muzical cât și personal, ajungând să fie ca o a doua mamă pentru mine.

Cum era școala de muzică din Sibiu? Ați câștigat concursuri, era dificil să obțineți rezultate remarcabile în acest domeniu?

Alina Voicu: La Liceul de Artă din Sibiu se inspira o atmosferă plăcută în care profesorii încurajau dezvoltarea elevilor pe plan muzical și uman. De-a lungul a celor zece ani petrecuți acolo am obținut șapte (7) premii la concursuri și olimpiade naționale. Nu am perceput competițiile ca pe o activitate stresantă deoarece am dobândit încredere în mine, încurajată cu drag de doamna Tipuriță.

Ce a stat la baza plecării în Spania? Cum au fost studiile muzicale acolo?

Alina Voicu: Când aveam vârsta de 17 ani, părinții au hotărât să ne mutăm în Spania (Almeria) observând perspective de viitor mai promițătoare pentru mine și fratele meu. Pentru ei, în schimb, a însemnat un sacrificiu din punct de vedere profesional și social. Sistemul de învățământ aici este unul foarte diferit. Am urmat cursurile la un liceu cu profil uman (latina și greaca) simultan cu studiile de muzică în „grado medio” la Conservator.

A fost dificilă integrarea? Care sunt primele amintiri, primele impresii din Spania? Cum erau colegii, profesorii, cum v-au primit?

Alina Voicu: Începutul aventurii în Spania a fost provocator: am învățat limba spaniolă urmând studii de liceu specializate, materiile fiind toate diferite. Profesorii m-au încurajat și susținut mereu, dar studiile de liceu în Spania constituie etapa de învățământ cea mai exigentă, mai mult decât cea universitară. Prima impresie aș putea spune că a fost – „Cât de gălăgioși sunt spaniolii!”. Neștiind limba și aterizând direct în Andalucia, aveam impresia că veșnic se certau. Nimic mai departe de adevăr, andaluzii sunt persoane foarte sociabile și glumețe.

O vreme am lucrat sfârșiturile de săptămână ca ospătăriță pentru a-mi plăti masterclasses cu solista de viola de la Orchestra Simfonică de Granada, Ana Glisic. Cu timpul, am putut înlocui acest job cu colaborări cu Orchestra Simfonică din Almeria și dând ore particulare. Muzica mi-a făcut procesul de integrare mai ușor; am cunoscut persoane care m-au sprijinit și îndrumat, printre care Michael Thomas, dirijorul orchestrei de tineret din Andalucia. Acesta, foarte generos și altruist, mi-a împrumutat un instrument valoros, nu numai pentru timpul în care am fost membră a acelei orchestre, dar și de-a lungul primului an ca studentă la Conservatorul Superior din Murcia.

De-a lungul anilor de studenție am realizat concerte și turnee în săli importante din Spania și Europa cu diferite orchestre: „Camerata Cervantes”, „Orquesta Ciudad de Almería”, „Orquesta Ciudad de Baza”, „Orquesta Sinfónica de Andalucía”, „Orquesta Joven de Andalucía”, „Orquesta Ciudad de Elche”, „Orquesta Solistas del Mediterráneo”, „Joven Orquesta Internacional de Oviedo”, „Orquesta Sinfónica de la Región de Murcia” etc. A fost o etapă foarte interesantă, de călătorii și prietenii frumoase, toate datorate muzicii.

Ce place cel mai mult în Spania sau la spanioli? Cum e viața cotidiană acolo?

Alina Voicu: Îmi place varietatea culturală a spaniolilor în funcție de zona geografică, dar și sociabilitatea lor. Ei au un mod foarte deschis de a comunica. Puteți avea o conversație cu ei fără să vă cunoașteți îndeaproape. Apropierea fizică și contactul sunt parte din forma lor de a relaționa. Când îți este prezentat cineva salutul înseamnă sărutat pe ambii obraji, exceptând atunci când sunt doi bărbați. Se sărută și atunci când se întâlnesc cunoscuți pe stradă, chiar dacă nu a trecut mult timp de la ultima întâlnire. Le place să petreacă sărbătorile și evenimentele în familie și cu prieteni apropiați. Se adună de obicei în jurul mesei, în grupuri mari.

Un lucru simpatic și comun în salutul lor este „¿Hola, qué tal?” – însemnând „Bună, ce mai faci?”. Nu fi tentat să răspunzi ce ai mai făcut, sau cum te simți, pentru că te vei afla vorbind singur. În mare măsură, viața cotidiană aici cred că este asemănătoare cu cea din România. Orarul de masă și somn sunt diferite. Cu siguranță clima caldă este determinantă; „siesta” (somnul de după-amiază) este aproape nelipsit și consecvent; toate activitățile de după-amiază sunt la ore mai târzii. Așadar, majoritatea magazinelor închid între orele 13:30-17:00, dar prelungesc orarul uneori până la 21:00. În zilele de vară, mai ales orașele, sunt animate seara.

Cum percepeți diaspora românească din Spania?

Alina Voicu: Există familii stabilite și foarte bine adaptate din punct de vedere social, dar și familii care locuiesc temporar cu scopuri doar economice integrând-se în mai mică sau mai mare măsură. Cu siguranță e mai ușor să te integrezi dacă te leagă ceva de acea țară (familie, prieteni) sau ai un țel profesional sau de studii. Am prietene care s-au îndrăgostit aici și au format o familie și prietene care au realizat studiile aici. În general, am observat o mai mare ușurință pentru adaptare la cei care au venit tineri. În general românii de aici stăpânesc foarte bine limba spaniolă; mi s-a întâmplat în mai multe ocazii să conversez cu românce în spaniolă fără să îmi dau seama de originea lor.

Ați organizat concerte muzicale în Andaluzia. Ce înseamnă muzica pentru educația tinerilor, de ce este ea importantă?

Alina Voicu: În Spania, muzica este parte importantă în viața socială, iar educația muzicală a tinerilor, inclusiv în mediul rural, a fost și este foarte comun asociată cu participarea lor în orchestre de suflători de la vârste fragede. În acest fel, tinerii nu numai că învață și exersează un instrument, dar sunt și antrenați în tot felul de activități culturale și sociale. Interesul spre studiul altor instrumente – cum ar fi cele de coarde – este mai recent, deși în ultimii ani s-au înființat multe școli de muzică și s-au creat numeroase orchestre de tineret care funcționează foarte bine.

Cât de interesați sunt elevii din Spania de muzică?

Alina Voicu: Cred că cel mai complicat pentru tinerii din Spania este compatibilizarea studiilor obligatorii cu cele de muzică deoarece până la etapa universitară se realizează separat. În consecință, mulți adolescenți pierd cu timpul motivația și abandonează studiile muzicale.

Am înțeles că predați într-un mod mai special, care este metoda utilizată?

Alina Voicu: Metoda de predare a Dr. Suzuki se bazează pe ideea limbii materne. El a observat abilitatea copiilor de a învăța propria limbă, inclusiv reproducând accentele locale cu mare acuratețe, ceea ce necesită o mare capacitate de auz. Copiii sunt înconjurați de sunetele limbajului mamei lor dinainte de a se naște, ceea ce l-a determinat să creadă că, dacă copiii ar fi înconjurați de sunete muzicale, ar putea dezvolta o abilitate la fel de extraordinară în muzică ca și în limbaj.

Ideea doctorului Suzuki nu este doar o metodă de educație, ci și o filozofie bazată pe respectul față de copil ca persoană și pe conceptul că, capacitatea nu se moștenește ci se învață și se dezvoltă. El își numește metoda educația talentului, deoarece talentul nu este ceva care este prezent sau nu la un copil, ci mai degrabă ceva care este educat și dezvoltat. Pe lângă conceptul limbii materne această metodă sau filosofie are la bază următoarele principii: începerea studiilor muzicale la vârste fragede (3 – 4 ani), dezvoltarea memoriei și a capacității de concentrare, implicarea activă a părinților, echilibrul între orele săptămânale individuale și de grup, ascultarea muzicii și repetiția.

Scopul lui Dr. Suzuki nu era neapărat cel de a crea mari muzicieni, ci de a contribui la transformarea copiilor și a tinerilor în persoane mai bune, mai nobile; și totuși, foarte mulți elevi Suzuki au ajuns artiști renumiți în întreaga lume.

Pentru mine și soțul meu, José Manuel Badía (violonist și profesor), ambii educați muzical în sistemele tradiționale, a însemnat la început o importantă descoperire din punct de vedere pedagogic. Amândoi am început să profesăm imediat ce am încheiat studiile la Conservator și, mișcați de același simț de responsabilitate față de elevi, plus lipsa instruirii didactice în cadrul studiilor muzicale superioare, am cercetat și asistat la diverse cursuri de pedagogie New Approach, Suzuki, Rolland. Cu timpul, am realizat cursuri de pregătire ca profesori Suzuki de vioară (cu Ana Maria Sebastian – elevă a Dr. Suzuki) și echivalarea lor la violă.

De-a lungul a 13 ani, am predat ore de vioară la Colegio Cedes, unde continui momentan și ca profesoară invitată la alte cursuri în Spania, Germania și Anglia. Din dorința de a implica elevii și familiile lor în activități care să îi motiveze, am organizat mereu concerte, excursii, schimburi de experiență cu alte instituții, cursuri și colaborări. Recent, am participat la organizarea unui curs în Mallorca, împreună cu renumitul violonist Aleksey Igudesman și cu Isabel Morey.

Împreună facem parte din Consiliul de Administrație al Federației Spaniole a Metodei Suzuki. Aceasta se ocupă cu organizarea, coordonarea și promovarea cursurilor și activităților muzicale inerente pentru profesori și elevi, printre care se află și Cursul Național Suzuki. La ultima ediție a acestuia au asistat peste 300 de persoane.

Ce sfat ați da decidenților din sistemul școlar românesc privind educația muzicală? Dar părinților?

Alina Voicu: Să fie perseverenți și constanți, indiferent de decizia de a deveni sau nu profesioniști, deoarece această disciplină dezvoltă abilități folositoare pentru restul vieții. Motivația depinde, în mare parte, de sprijinul părinților și convingerea și încrederea lor în capacitățile copiilor lor; în primii ani, mai îndeaproape, iar cu timpul, pe măsură ce devin independenți, mai din umbră.

Aveți familie și copii în Spania. Cum se armonizează cele două culturi? Copiii dumneavoastră cunosc România, limba română?

Alina Voicu: Soțul meu a îndrăgit România și cultura românească din prima clipă fiind fascinat de ospitalitatea și amabilitatea românilor. La rândul meu, am fost primită și acceptată cu drag de familia lui. Ambele popoare fiind de origine romană, avem multe în comun, iar deosebirile ne completează și îmbogățesc bagajul cultural al familiei.

Copiii noștri au vizitat România de mai multe ori și sunt în contact cu limba română atât din partea mea – mă adresez lor exclusiv în aceasta limbă – cât și a familiei și a unor cunoscuți români. Deși mi-ar plăcea să fie capabili să comunice în limba română în viitor, înțeleg că le este mai comod în spaniolă, dar nu pierd speranța!

Mai aveți relații cu România, cu prietenii, familia lărgită de acasă? De ce vă e mai dor când vă e dor?

Alina Voicu: Păstrez relații cu prieteni, familia și cu foști colegi, deși distanța și pandemia au cam limitat contactul. Chiar și așa, România mi-a fost mereu în minte, iar prin intermediul muzicii am putut să mă simt aproape. Spre exemplu, în cadrul Conservatorului am conceput un concert didactic cu aranjamente de muzică exclusiv românească, care a plăcut mult publicului spaniol.

Momentan sunt membră a unui grup muzical mixt (spaniol-român) – Patrioskas – reinterpretând piese din repertoriul folk românesc și balcanic. Am colaborat cu Consulatul României la Ciudad Real și nu excludem participarea la evenimente organizate de Ambasada României în Spania. Îmi este dor de peisajul verde din România, de prieteni, de familie și de vremurile în care totul se petrecea mai lent.

Vă gândiți uneori să organizați sau să participați la concerte în România? Unde v-ați dori să cântați în lumea aceasta largă?

Alina Voicu: Îmi doresc foarte mult să organizez un curs de vară Suzuki, ori un schimb de experiență cu o școală sau liceu de muzică din România, pentru că sunt convinsă de succesul pe care l-ar avea printre copii și familiile lor. Am observat în rețelele sociale creșterea interesului societății românești în a cunoaște și experimenta metode educaționale moderne. De asemenea, voi încerca să promovez grupul „Patrioskas” pentru a molipsi publicul de veselia și pasiunea muzicii românești. Îmi doresc să cânt oriunde sunt bine primită și pot cunoaște persoane cu care să împărtășesc dragostea de muzică, de copii și de tot ce este frumos în viață.

Știți că a fost recent o dezbatere furtunoasă iscată de declarațiile unei soprane de origine română în legătură cu ce-i datorează României. Cum priviți personal relația cu România?

Alina Voicu: Am citit ultimele ei declarații și pot înțelege frustrarea ei în urma neînțelegerii sau conflictului cu acel dirijor. De asemenea, aceasta explică implicarea personală în susținerea unor muzicieni și colegi români. Vorbea cu mândrie despre naționalitatea ei română și promovează muzica românească. Consider că noi, ca persoane, suntem în parte, rezultatul trecutului nostru, care da, a început în România, dar a afirma că mă simt datoare unei țări sau alteia, cred că ar fi exagerat. Ceea ce se dobândește în viață este consecința educației, efortului depus și a șanselor ce se ivesc.

Ce muzician sau compozitor vă este mai apropiat de suflet? Și de ce?

Alina Voicu: Beethoven este compozitorul pe care îl pot savura oricând; cu muzica lui poți sintoniza orice simțire dar îți poți și transforma starea de spirit. Când am momente nostalgice de dor de țară ascult muzica lui George Enescu sau cânt la violă Konzertstück.
Autor: Ruxandra Hurezean(Cluj-Napoca, România)
Foto: Arhiva personală Alina Voicu

Nota redacției:

Ruxandra Hurezean este jurnalist cu vastă experiență. Scrie pentru Occidentul Românesc din martie 2022. Lucrează în presă de peste 27 de ani. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală clujeană, cât și pentru cea națională. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România. În anul 2017 i s-a decernat premiul Festivalului Internațional de Carte Transilvania pentru „Cartea jurnalistului”.