Bruce Springsteen și The E Street Band în concert la Barcelona
Faimosul star rock american Bruce Springsteen și formația sa The E Street Band și-au demonstrat talentul cunoscut la nivel mondial și popularitatea, vineri seara, 28 aprilie, într-un prim concert extraordinar cu casa închisă la Stadionul Olimpic din Barcelona (Estadi Olímpic Lluís Companys), eveniment la care au participat aproape 60.000 de oameni.
Turneul din 2023 marchează revenirea lui Bruce Springsteen și a The E Street Band, după ce turneul lor The River în Australia, care a durat 14 luni, s-a încheiat în februarie 2017. Springsteen a declarat că, după șase ani, „nu mai am răbdare să îi revăd pe fanii noștri incredibili și loiali”.
Concertul de vineri seara, 28 aprilie, desfășurat pe Stadionul Olimpic din Barcelona, este primul din cele două concerte pe care starul american le susține în capitala catalană, unde va reveni duminică, 30 aprilie pentru cel de-al doilea concert, de asemenea, cu biletele epuizate.
La concertul de vineri seara, 28 aprilie, au fost prezente și personalități americane: fostul președinte al SUA, Barack Obama și soția sa, Michelle Obama și regizorul Steven Spielberg, care au sosit la Barcelona, joi, 27 aprilie și au vizitat mai multe locuri emblematice înainte de concert, precum Sagrada Familia, faimoasa bazilică proiectată de Antoni Gaudí și muzeul Picasso.
Familia Obama și Spielberg au urmărit concertul de vineri seara într-o „capsulă” de siguranță pregătită special pentru ei, aproape de scenă, după ce au refuzat să fie așezați în loja unde au fost prezenți oficiali locali.
Te voi purta cu mine până la sfârșit!
Sprijinit de muzicienii din trupă și îmbrăcat în negru, The Boss a deschis concerul de vineri seara cu „Ghosts” și „Letter to You”, de pe albumul Letter to You (2020), și a continuat cu hituri precum „Prove It All Night” de pe albumul Darkness on the Edge of Town (1978).
Pe scenă, Bruce Springsteen a fost însoțit de chitariștii Nils Lofgren și Patti Scialfa (soția lui Springsteen); Roy Bittan la pian și sintetizator; Charlie Giordano la clape; basistul Garry Tallent; bateristul Max Weinberg; saxofonistul Jake Clemons; Soozie Tyrell la vioară, chitară și vocaluri de acompaniament, și desigur, Stevie Van Zandt (Little Steven), voce.
De la „The promised land” la o versiune a The Commodores
Bruce Springsteen a continuat să cucerească cei aproape 60.000 de participanți în prima seară de concert de pe Stadionul Olimpic din Barcelona, cu alte mari hituri precum „The promised land” și „Out in the street”, în timpul cărora muzicienii și-au demonstrat virtuozitatea, urmate de „Kitty’s back” și o versiune a piesei „Nightshift” de la The Commodores, în timpul căreia Springsteen și-a așezat chitara jos și a dansat cu participanții din primele rânduri.
În fața unui public entuziasmat și loial, cu mii de oameni așteptând la coadă încă de joi pentru a intra pe stadion, Springsteen a cântat „Human touch”, „The E Street Shuffle” și „Mary’s place”, iar la intrarea pe scenă a strigat: „Catalonia, Barcelona, vă iubim, vă iubim, vă iubim!”
Spectacolul a continuat într-o atmosferă extrem de caldă și primitoare, muzicienii unindu-și forțele pentru o interpretare a piesei „Pay me my money down”, originară de la The Weavers, înainte de a emoționa publicul cu „Last man standing” pe care Springsteen a introdus-o în repertoriu, rememorându-și începuturile în muzică și evidențiind «Importanța de a trăi „aici” și „acum”».
Te voi purta cu mine până la sfârșit!, a declarat Bruce Springsteen referindu-se la publicul prezent, atingându-și pieptul în timp ce cânta „Backstreets”, și a continuat să-l captiveze interpretând piesa „Because the night” a lui Patti Smith, ocazie cu care Stevie Van Zandt a excelat la Estadi Olímpic Lluís Companys din Barcelona cu un solo puternic și lung la chitară, urmat de „She’s the one”, „Wrecking ball” și „The rising”.
După ce a păstrat „Glory days” și „Dancing in the dark” pentru finalul grandios, Bruce Springsteen și The E Street Band au încheiat prima seară a concertului de pe Estadi Olímpic Lluís Companys din Barcelona, unde vor reveni duminică, 30 aprilie, pentru cel de-al doilea concert, de asemenea, cu biletele epuizate.
Cu acest dublu concert din Catalonia, Bruce Springsteen, în vârstă de 73 de ani, se întoarce la Barcelona după șapte ani de când a cântat la Camp Nou, în cadrul turneului său The River, și o face în luna în care se împlinesc 42 de ani de la primul său concert la Barcelona, în 1981.
După dubla întâlnire în Barcelona, The Boss își va continua turneul în Dublin (Irlanda), Paris (Franța), Ferrara, Roma (Italia), Amsterdam, Landgraaf (Olanda), Zurich (Elveția) și Gothenburg (Suedia), printre alte orașe, înainte de a încheia turneul european pe 25 iulie la Monza (Italia).
Cină la Amar
După concertul de vineri seara, 28 aprilie, familia Obama și familia Spielberg au servit cina cu muzicianul american Bruce Springsteen și soția acestuia, la Restaurantul Amar, situat în interiorul Hotelului Palace din Barcelona. Mai târziu, Pol Perelló, șeful ospătarilor restaurantului, a postat o fotografie pe Instagram confirmând că familia Obama, Spielberg și Springsteen au luat cina în Amar.
Restaurantul Amar din incinta Hotelului El Palace, condus de bucătarul Rafa Zafra a fost inaugurat în primăvara anului 2022 și este specializat în pește și fructe de mare de top. Meniul include stridii, care sunt pregătite în opt moduri diferite, și icre.
A consemnat: Kasandra Kalamann Năsăudean – Occidentul Românesc