Asistență juridică pentru românii din Italia și Spania
Începând cu luna noiembrie 2012, Cabinetul de Avocatură Sârbu Abogados Madrid a semnat o convenție de colaborare cu Cabinetul de Avocatură Maria Raluca Mărginean din Trivoli – Roma/Italia, extinzând astfel relația de colaborare în Europa cu birouri ale căror titulari sunt cetățeni români.
„Interesul nostru este de a acoperi o parte din problematica juridică a cetățenilor români care acum, în virtutea liberei circulații în spațiul Uniunii Europene, au avut probleme de natură civilă sau penală în Italia, Spania sau România. În acest sens, după discuțiile de principiu, în primele zile ale lunii noiembrie 2012, biroul nostru va semna un acord ferm de colaborare în materie civilă, comercială și penală cu Cabinetul de Avocatură italian Maria Raluca Mărginean. Cauzele vor fi conduse în limbile oficiale (spaniolă, italiană și română) ale țărilor unde cabinetele au sediul.” a declarat consilierul juridic – Gabriela Miron, din cadrul Cabinetului Sârbu Abogados din Madrid.
„Este important pentru cetățenii români care au rezidență în Spania să-și rezolve propriile probleme în țara în care au locuit până nu de mult – Italia. În anii 2008 – 2009 un număr important de concetățeni și-au schimbat țara de rezidență și din Italia s-au îndreptat către Spania. În acest sens au rămas spre rezolvare o serie de probleme cu caracter juridic, cele mai acute fiind persoanele căsătorite în Italia și care acum, locuind în Spania, vor să divorțeze. Pe lângă aceste probleme sunt aspectele penale și în virtutea dreptului la apărare, românii pot apela direct în Madrid pentru rezolvarea problemelor din Italia. Costurile se reduc considerabil. Consultațiile ne-au îndemnat să facem acest demers destul de important și să acoperim o situație de fapt care facilitează românilor accesul la justiție și, cel mai important, totul poate fi explicat în limba română. Mai mult, colaborăm în domeniu cu traducători profesioniști din ambele țări”, a menționat Marius Vili Sârbu, titularul Cabinetului Sârbu Abogados din Madrid. Astfel, în agenda de colaborări între juriștii români cu cabinete de avocatură în Europa se adaugă acum și Cabinetul Maria Raluca Mărginean, în localitatea Trivoli – Roma/Italia. „Datorită experienței consolidate a avocatului italian Paolo Troisi, asociat în cabinetul nostru, oferim o asistență juridico-legală completă în materia dreptului penal și civil. Ne ocupăm de dreptul internațional și dreptul familiei, lărgind astfel sfera de activitate și în materie de mediere civilă și comercială. Ne adresăm atât cetățenilor străini cât și italieni, dar în mod deosebit cetățenilor români aflați pe teritoriul Italiei. Prin semnarea acordului cu biroul Sârbu Abogados din Madrid putem oferi asistență juridică și în Spania.”, a menționat Maria Raluca Mărginean.
Redacția Occidentul Românesc