Málaga spune „bine ați venit”, dar cu respect: Reguli stricte pentru turiști, într-un climat tensionat al turismului de masă

1.063

Orașul Málaga, una dintre cele mai vizitate destinații din sudul Spaniei, a lansat recent o campanie publică de conștientizare adresată turiștilor, în contextul protestelor tot mai frecvente față de efectele negative ale turismului în masă asupra vieții cotidiene a localnicilor.

Campania, promovată prin afișe vizibile în autobuze, în punctele turistice cheie și pe rețelele sociale, stabilește clar un set de reguli de conduită pe care vizitatorii sunt invitați să le respecte pentru a menține o coabitare civilizată și armonioasă cu rezidenții orașului.

Cele patru reguli esențiale pentru turiști în Malaga:

  1. Păstrați orașul curat
    Utilizați coșurile de gunoi și containerele de reciclare. Aruncarea deșeurilor pe stradă este strict interzisă.

  2. Îmbrăcați-vă adecvat
    În spațiile publice, este obligatoriu să purtați bluză/tricou. Nuditatea sau semi-nuditatea pe stradă este considerată lipsă de respect față de localnici.

  3. Respectați spațiul pietonal
    Trotuarele sunt destinate pietonilor. Bicicletele și trotinetele electrice trebuie utilizate doar pe pistele special amenajate.

  4. Nu deranjați liniștea publică
    Nu țipați, nu cântați și nu ascultați muzică la volum ridicat. Sunt impuse ore de liniște, iar încălcarea acestora atrage sancțiuni.

Campania este însoțită și de o înăsprire a regimului sancționator. Autoritățile locale din Málaga au crescut cuantumul amenzilor pentru comportamente considerate necivilizate; de la aruncarea gunoiului pe jos și consumul de alcool în spațiul public, până la tulburarea liniștii, amenzile putând ajunge până la 750 de euro.

Protestele împotriva turismului în masă s-au intensificat în mai multe regiuni din Spania, pe fondul exploziei chiriilor, cauzate în mare parte de creșterea numărului de locuințe închiriate pe termen scurt prin platforme ca Airbnb și Booking. În Málaga, locuitorii au început să lipească pe clădiri stickere cu mesaje anti-turistice, exprimând nemulțumirea față de pierderea controlului asupra spațiului public și a calității vieții.

Analize recente arată că, în timp ce numărul turiștilor străini a crescut cu aproape 2 milioane, numărul spaniolilor care își mai permit vacanțe în propria țară a scăzut semnificativ. În 2023, turismul local în cele mai populare 25 de destinații de coastă din Spania a scăzut cu 800.000 de persoane.

Campania orașului Málaga nu interzice turismul, ci propune un model sustenabil, bazat pe respect reciproc, responsabilitate și civilizație. Este un demers de educație publică ce merită apreciat și replicat în alte orașe turistice europene, confruntate cu aceleași provocări.

Articol redactat de: Andra Mateescu Gutiérrez (Rubrica Turism – Occidentul Românesc)
Pentru un turism care nu înstrăinează, ci cultivă respectul.

Andra Mateescu Gutiérrez este profesor de engleză la Londra și colaborator editorial al publicației „Occidentul Românesc”. Cu peste 13 ani trăiți în Alicante, Spania, și o perspectivă formată la intersecția dintre două culturi europene, Andra scrie despre turism, conviețuire urbană și realități locale, dincolo de aparențe. Articolele sale, bazate pe observație directă și documentare riguroasă, reflectă un stil de jurnalism de teren, atent la detalii și profund ancorat în experiențele cotidiene ale comunităților.