În primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, 14 candidați vor figura pe buletinele de vot, dintre care 10 sunt susținuți de partide politice, iar patru participă ca independenți. Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea în care aceștia vor apărea pe buletinele de vot, conform procedurilor prevăzute de lege.
Lista completă a candidaților și pozițiile acestora pe buletinele de vot este următoarea:
- Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România
- George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor
- Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat
- Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal
- Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România
- Mircea-Dan Geoană – candidat independent
- Ana Birchall – candidat independent
- Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională
- Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
- Ludovic Orban – Forța Dreptei
- Călin Georgescu – candidat independent
- Cristian Diaconescu – candidat independent
- Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
- Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
Tragerea la sorți, care a avut loc pe 10 octombrie 2024, a fost realizată în prezența membrilor Biroului Electoral Central, a reprezentanților partidelor politice și a candidaților independenți. Procesul-verbal al acestei ședințe este disponibil pe site-ul BEC.
Cristian Terheș, candidat independent, a anunțat că va contesta în instanță tragerea la sorți. Acesta a criticat faptul că, în cadrul procedurii, au fost favorizați reprezentanții partidelor parlamentare, în timp ce candidații independenți și partidele neparlamentare au fost plasați ulterior. Terheș susține că toți candidații ar fi trebuit tratați egal, având în vedere că toți au respectat aceleași cerințe de înscriere.
Votul prin corespondență
Termenul pentru înscrierea cetățenilor români din diaspora pentru votul prin corespondență a expirat la miezul nopții, pe 10 octombrie. Potrivit Autorității Electorale Permanente, doar puțin sub 7.000 de persoane s-au înregistrat pe platforma votstrainatate.ro pentru a-și exercita dreptul de vot de la distanță.
Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 24 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 8 decembrie. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe oficial pe data de 25 octombrie.
A consemnat: Mircea Fluieraș – Occidentul Românesc
Informații: Radio România Actualități