Zbor cu emoţii pentru 175 de pasageri ai unei curse Blue Air

blue-air

Zbor cu emoţii pentru 175 de pasageri ai unei curse Blue Air, care venea de la Cluj la Bucureşti. Decolarea a fost întârziată cu mai bine de o oră, pentru că firma responsabilă cu îmbarcarea călătorilor a avut probleme cu sistemul computerizat. Le ieşeau doi pasageri în plus, motiv pentru care au trimis un reprezentant să-i verifice personal pe toţi cei prezenţi în avion.

Panica s-a instalat atunci când pasagerilor li s-a spus că e o problemă de securitate, iar oamenii s-au gândit la ce e mai rău.

Nemulţumirea pasagerilor a atins cote maxime atunci când au realizat că vor pierde legăturile pe care le aveau în Bucureşti. Oamenii spun că reprezentanţii firmei de handling nu şi-au cerut nici măcar scuze pentru incident.

Mulţi dintre cei care au călătorit cu această cursă sunt hotărâţi să depună plângere împotriva companiei Menzies Aviation, pentru lipsa de profesionalism şi de transparenţă de care au dat dovadă.

Compania BlueAir a rezolvat problema celor care aveau legături de zboruri în Bucureşti, însă numai cei care urmau să zboare cu aceeaşi companie au fost aşteptaţi. Cei care şi-au văzut planurile date peste cap, din cauza unei erori de sistem, pot doar să ceară despăguburi la compania de handling responsabilă.

Citește și