Victimele crizei economice: Tot mai mulţi tineri europeni, fac trafic de droguri


„Sunt româncă. Sunt acuzată de trafic de droguri„, povesteşte Elena, arestată la Quito, în Ecuador. Ea riscă 16 ani de închisoare. Ca mulţi alţii, Elena s-a lăsat sedusă de banii promişi cu uşurinţă de traficanţi. „Mai întâi am înghiţit seminţe de struguri pentru a mă obişnui deoarece era prima dată pentru mine. Ulterior am trecut la capsule umplute cu droguri. Am înghiţit 92, dar nu ştiam ce erau acestea, credeam că sunt diamante”, povesteşte ea, relatează site-ul rtbf.be.
Din America Centrală până în Chile, numeroase persoane aflate în situaţia Elenei încearcă să găsească scuze pentru ceea ce au făcut. Multe dintre ele sunt originare din Spania, Portugalia sau ţări din Europa de Est.
„Ceea ce pot obţine ca plată pentru un transport nu va rezolva problemele lor economice. Dacă un aşa-zis turist spaniol are dificultăţi, de exemplu, cu ipoteca din cauza crizei, el va primi între 3.000 şi 5.000 de dolari pe transport. Nu el va fi cel care va câştiga 80.000 sau 100.000 de dolari pe un transport de droguri. Cu toate acestea sunt mulţi cei care îşi încearcă norocul”, explică expertul peruan Jaime Garcia.
Ca urmare a creşterii numărului de arestări, poliţia chiliană a cerut personalului său să supravegheze îndeaproape turiştii europeni care fac sejururi scurte şi frecvente în America de Sud. A consemnat Mircea Fluieraș

Citește și