Opt decenii au trecut de la eliberarea lagărului de exterminare Auschwitz, iar vocile martorilor direcți se sting treptat. Totuși, povestea lui Simon Gronowski, un avocat belgian în vârstă de 93 de ani, rămâne una dintre cele mai impresionante mărturii despre Holocaust. La doar 11 ani, Simon a reușit să evadeze dintr-unul dintre trenurile morții, grație sacrificiului suprem al mamei sale. Era 19 aprilie 1943, o zi care i-a schimbat destinul pentru totdeauna.
Sacrificiul unei mame
„Înăuntrul vagonului, întunericul era absolut. Nu vedeam nimic, dar auzeam sunete terifiante. Trenul s-a oprit brusc, iar un gardian SS a început să alerge, trăgând focuri de armă și strigând în germană”, își amintește Simon. După război, a aflat că trei luptători din rezistență reușiseră să oprească trenul și să elibereze 17 prizonieri.
Deși trenul și-a reluat drumul, ușa vagonului în care se afla Simon rămăsese deschisă. Atunci, mama lui a luat decizia care avea să-l salveze. „M-a dus lângă ușă, m-a așezat aproape de marginea vagonului și m-a coborât cu grijă până când picioarele mi-au atins treapta. Mă ținea strâns de haine. În acel moment, mi-a spus: «Trenul merge prea repede». Acestea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat”, povestește Gronowski.
Ateismul născut din durere
Această experiență l-a marcat profund, ducând la pierderea credinței religioase. „Credeam în Dumnezeu și mă rugam zilnic, timp de doi ani, ca mama să se întoarcă. Dar, în final, am acceptat că nu se va întoarce. Dacă Dumnezeu ar fi existat, nu ar fi permis o tragedie ca aceasta”, mărturisește Gronowski.
Povestea lui Simon este mai mult decât o lecție de istorie; este un testament al sacrificiului, al rezistenței și al puterii de a supraviețui în fața celor mai mari orori. Ea ne amintește de prețul plătit pentru libertate și de obligația noastră de a nu uita niciodată acele vremuri întunecate.
La 93 de ani, Simon Gronowski nu încetează să povestească, să inspire și să aducă aminte de tragedia Holocaustului, pentru ca astfel de momente să nu se mai repete niciodată.
A consemnat: Andra Mateescu Gutiérrez
Informații și foto: La Vanguardia