Spania: Un sat cu 12 case din regiunea Galicia este scos la vânzare pentru 200.000 de euro

255

Zonele abandonate din Spania continuă să fie o problemă și o preocupare pentru municipalitățile spaniole din anumite părți rurale ale țării, cum ar fi Galicia, unde recent a fost scos la vânzare un mic sat cu 12 case pentru suma totală de 200.000 euro.

Satul în cauză, cu vedere la mare, este situat la un kilometru de orașul Corme-Porto, aparținând municipalității Ponteceso (Puenteceso) din provincia A Coruña. Așa cum se explică în portalul de turism din Galicia Máxica, acest sat a fost abandonat când cei mai tineri au emigrat în alte locuri pentru a-și căuta de muncă. În acest moment, deteriorarea celor douăsprezece case este vizibilă și unele încep să se prăbușească din cauza lipsei de întreținere, potrivit La Información.

Obiectivul principal al consiliului orașului Ponteceso este de a da din nou viață acestui sat, așa că cei din consiliul local caută investitori, care să achiziționeze zona pentru a recupera satul și a-i da o viață nouă.

În urmă cu câțiva ani exista deja un grup de proprietari care doreau să transforme acest sat într-un complex turistic rural, dar în cele din urmă proiectul a fost abandonat. Cu toate acestea, în prezent există unii investitori și familii care au început să se intereseze de loc, așa că este de așteptat ca în curând să-și recapete vechiul aspect.

A consemnat: Zoe Stoleru Martí – OR

Foto: galiciamaxica.eu