S-a lansat proiectul „Paula Seling – În inima diasporei”
Astăzi, 14 noiembrie 2021, s-a lansat proiectul „Paula Seling – În inima diasporei”, realizat de către Asociația de Treabă, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Filmările au fost realizate în locuri emblematice din Maramureș, în timp ce Paula poartă cu mândrie costume din mai multe zone ale României.
Paula Seling este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, având în discografie cinci albume de colinde și cântece de Crăciun (Albumul de Crăciun, De sărbători, A mai trecut un an, Povești de iarnă, Steaua Răsare) și două albume de pricesne și cântece bisericești (La umbra crucii Tale, Spre lumile Luminii).
Proiectul își propune să ducă spre românii din întreaga lume, prin intermediul internetului, colindele tradiționale românești, contribuind astfel la menținerea vie a tradițiilor. Pentru păstrarea vie a spiritului românesc de peste hotare este esențial ca românii să nu piardă legătura cu tradițiile și obiceiurile strămoșești. Cele unsprezece piese incluse în proiect creează o punte de spiritualitate și identitate națională cu și între românii din întreaga lume.
Paula Seling: „Materialul este menit să dăruiască fiecăruia dintre cei ce îl ascultă și privesc, sentimentul de acasă. Pot spune că este unul dintre cele mai emoționante lucruri pe care le-am realizat până acum. Vertical, sensibil și puternic în același timp, plin de iubirea, fremătarea, seninul și înțelepciunea poporului nostru, adunate toate în muzica și versurile aurite.”
Fotografii: http://paulaseling.ro/galerie-foto/
Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.