Regele Juan Carlos a abdicat de la Coroana Spaniei

138

1382153254638 [640x480]

Regele Spaniei Juan Carlos a confirmat, într-un mesaj televizat transmis luni, că abdică în favoarea fiului lui, prinţul Felipe, pentru a impulsiona „reînnoirea” monarhiei, după anunţul surpriză făcut în cursul dimineţii de Guvern.

Vorbind despre setea „din noi pentru un elan de reînnoire, de depăşire, de corectare a greşelilor”, monarhul în vârstă de 76 de ani a declarat că fiul său „are maturitatea, pregătirea şi simţul responsabilităţii necesare pentru a prelua cu toate garanţiile conducerea statului şi pentru a deschide o nouă etapă de speranţă în care vor fi aliate experienţa dobândită şi entuziasmul unei noi generaţii”.  

Juan Carlos, care a urcat pe tron la moartea dictatorului Francisco Franco, în noiembrie 1975, şi-a construit popularitatea conducând tranziţia Spaniei către democraţie, însă finalul domniei sale a fost marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.

„Regele mi-a părut convins că acesta este cel mai bun moment pentru a proceda, în deplină normalitate, la schimbarea şefiei statului şi transmiterea coroanei prinţului de Asturias”, a afirmat Mariano Rajoy într-o declaraţie instituţională excepţională. Înaintea acestei declaraţii, Casa Regală a publicat o scrisoare de abdicare, adresată şefului Guvernului.

„Cu scopul de a pune în aplicare procesul constituţional, ataşez documentul pe care-l citesc, semnez şi remit domnului şef al Guvernului, prin care-l informez asupra deciziei mele de a abdica de la Coroana Spaniei”, scrie regele.

Mariano Rajoy a convocat „un Consiliu de Miniştri extraordinar” în vederea acestui proces de abdicare fiind „necesar aprobată o lege organică”, a subliniat acesta. „Sper ca, într-un termen de timp foarte scurt, Congresul spaniol să aprobe nominalizarea ca rege” a prinţului Felipe, a adăugat Rajoy, în contextul în care calendarul care va conduce la încoronarea lui Felipe nu este cunoscut încă. Regele Juan Carlos „a fost cel mai mare promotor al democraţiei noastre”. El este „cel mai bun simbol al vieţii noastre împreună în pace şi libertate”, a adăugat premierul Rajoy.