O nouă campanie derulată de DRP – „Fii responsabil!”

166

Printre prioritățile Departamentului pentru Românii de Pretutindeni se numără buna informare a cetățenilor români din străinătate. Campania „Fii responsabil!”, derulată în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră își propune să crească nivelul de conștientizare al românilor în legătură cu riscurile la care se expun odată cu plecarea în străinătate la muncă și nu numai.

Activitățile care urmează să fie derulate în cadrul campaniei presupun oferirea de broșuri informative la punctele terestre de trecere a frontierei, dar și în cele mai circulate aeroporturi din România. Afișul „Fii responsabil!” va fi vizibil în toate zonele tranzitate de românii care se reîntorc peste hotare. Vor exista, de asemenea, și standuri expoziționale care vor conține materialele campaniei, pe care toți cei interesați le vor putea lua.

Broșura „Fii responsabil!” conține informații cu privire la posibilele situații cu care românii se pot confrunta în momentul în care încheie un contract de muncă și soluții pentru rezolvarea acestor probleme, cum ar fi: care este instituția abilitată să le ofere ajutor, care sunt pașii de urmat pentru soluționarea unor conflicte de muncă, dar și o serie de sfaturi și date de contact utile.

În plus, campania derulată de DRP, alături de IGPF, oferă lămuriri privind riscurile la care se pot expune românii și cum pot să se protejeze în contextul actual al pandemiei cu noul coronavirus, fie că este vorba despre condițiile de angajare sau măsurile de protecție oferite de angajator sau propriile măsuri de siguranță, menite să-i țină în siguranță pe ei și pe cei dragi. De asemenea, una dintre recomandările principale ale campaniei „Fii responsabil!” este încheierea unei asigurări în momentul părăsirii teritoriului României.

Astfel, în perioada următoare vor fi distribuite peste 150.000 de pliante, în toate punctele de trecere a frontierei, terestre și aeriene, contribuind în acest fel la informarea românilor care aleg să plece peste hotare.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, alături de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, recomandă tuturor românilor care se întorc în străinătate, să consulte această broșură, să ceară, dacă este nevoie, informații suplimentare organelor abilitate din punctele de trecere a frontierei și, cel mai important, să aibă grijă de ei și de cei dragi lor.