Luni seara, 11 august a.c., la Tres Cantos (Madrid), focul a mistuit peste 2.000 de hectare, a evacuat 180 de oameni și a ucis 22 de cai, relatează El País. Dar dincolo de cifre, dincolo de comunicate și rapoarte, rămâne o poveste care doare: cea a lui Mircea Spiridon, mecanicul român de 50 de ani care și-a pierdut viața încercând să salveze animale captive. Astăzi, Tres Cantos poartă urmele unui dezastru ce nu poate fi redus la simple statistici.
Povestea lui Mircea Spiridon nu este doar știrea zilei, ci un epitaf al discreției cu care imigranții își duc existența: oameni care muncesc, clădesc, ridică firme mici, precum cea de mutări pe care o înființase Mircea anul trecut, și care, în momentele de cumpănă, aleg instinctiv să ajute. „Era o persoană care ajuta pe toată lumea în Tres Cantos”, spune Emilia Cieudeu, președinta Asociației „Români Uniți”.
Mircea Spiridon a plecat din Tulcea în 2007, cu speranța unei vieți mai bune. Mecanica o învățase de la tatăl său. A lucrat în ateliere, și-a deschis propriul spațiu, dar un incendiu i l-a distrus. A luat-o de la capăt. De un an muncea în propria firmă de mutări. Împreună cu Elena, partenera lui de 25 de ani, a crescut doi fii: Mario (19) și Gabi (14). Visa să-i vadă continuându-i meseria.
Moartea lui Mircea a zguduit Tres Cantos, dar a scos la lumină și puterea comunității. În câteva ore, diaspora și vecinii spanioli s-au mobilizat exemplar, transformând durerea în solidaritate. O strângere de fonduri a adunat peste 17.000 de euro pentru repatrierea trupului său în România, un gest care arată forța și solidaritatea diasporei.
Asociația Români Uniți a deschis un punct de donații, iar prietenii și vecinii au umplut rețelele sociale cu mesaje de durere: „Un suflet bun, un tată și un prieten, plecat mult prea devreme.” Comunitatea s-a mobilizat exemplar, ca un singur glas, pentru a-și onora eroul.
Pe drumul de pământ care duce spre fermă, două mașini arse până la oasele lor de metal spun povestea haosului: una intra, cealaltă încerca să fugă. Într-un BMW X5, sângele de pe clanță și asfalt e mărturia mută a groazei. La Mercedes, doar jantele au scăpat de topire. În locul unde înainte se ridicau grajdurile, acum mai fumegă ruinele, iar sub ele zac cadavrele a 22 de cai. Parfum de elitism și sport nobil înghițit într-o clipă de focul ce nu alege între lux și precaritate.
Dar adevărata imagine a tragediei e alta: un om simplu, venit din România cu speranța unei vieți decente, a pierit acolo unde caii de rasă și privilegiile se întâlneau cu munca neobosită a celor din umbră. Moartea lui Mircea Spiridon devine astfel un simbol crud al decalajului dintre cei care își permit să își adăpostească pasiunea într-un „paradis exclusivist” și cei care, prin sudoare și pricepere, le fac aceste paradisuri posibile.
Sacrificiul său ar trebui să trezească mai mult decât o anchetă judiciară, mai mult decât un rând în rapoartele autorităților. El ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru comunitate și pentru societatea care, adesea, ignoră până la uitare viețile celor ce întrețin motorul invizibil al normalității.
Astfel de oameni nu ar trebui amintiți doar ca „victime ale incendiului”. Ei sunt eroii tăcuți care dau chip demnității umane și suflet comunităților. Datoria noastră este să nu uităm. Nu doar pentru a onora memoria lui Mircea Spiridon, ci pentru a înțelege că forța unei comunități stă în solidaritatea ei, și că din jertfa unui singur om se poate aprinde conștiința tuturor.
Redacția Occidentul Românesc
Publicația românilor din Occident, cu prioritate în Peninsula Iberică
Independentă, demnă, neînregimentată.
Din 2010, cu voce proprie și răspundere editorială.
Articol realizat pe baza informațiilor și imaginilor publicate de cotidianul spaniol El País.
