Franța: Patru români au decedat în urma unui grav accident rutier

91

987

Cei patru români decedaţi sâmbătă dimineaţă într-un grav accident rutier în sud-vestul Franţei locuiau în oraşul basc Bilbao (Spania), iar în momentul accidentului circulau într-un autoturism Opel Vectra în care se mai afla un cetăţean algerian, de asemenea rezident în Bilbao, notează France Presse. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 05:00 pe autostrada A660, în comuna Teich (regiunea Gironde), în condiţiile în care şoferul unui autocamion de mare tonaj, care circula pe sensul Bordeaux-Arcachon, a pierdut controlul vehiculului, intrând violent în autoturismul Opel Vectra care venea din sens invers. Cei cinci bărbaţi aflaţi în autoturism aveau vârste de 19 ani (două persoane), 34 de ani, 40 de ani şi 46 de ani. Şoferul autocamionului (33 de ani) a suferit răni grave, fiind transportat la spital cu ajutorul unui elicopter, potrivit pompierilor deplasaţi la locul accidentului.

Patru dintre cele cinci persoane care au murit sâmbătă într-un accident rutier în Franţa sunt români, potrivit ultimelor informaţii furnizate de Ministerul Afacerilor Externe. Conform informaţiilor transmise prin intermediul Ambasadei României la Paris şi primite de la Jandarmeria franceză, membri ai familiilor victimelor accidentului se aflau în coloană, împreună cu maşina accidentată, deplasându-se de la Bilbao, unde locuiau, spre România.

„Potrivit ultimelor informaţii primite de Ambasada României la Paris de la Jandarmeria franceză,  4 din cei 5 cetăţeni decedaţi în accident sunt români”, a precizat MAE. .

Cei patru cetăţeni români au fost identificaţi, iar autorităţile române competente sunt în curs de a informa oficial familiile celor decedaţi, a menţionat sursa citată.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, una dintre anvelopele camionului a explodat, ceea ce a făcut ca acesta să intre în autoturismul în care se aflau românii. Accidentul a avut loc în jurul orei locale 05:00, pe autostrada A660, au precizat serviciile de pompieri din Gironde.