Expoziție de fotografie „Oltul etnografic” în El Ejido, Almeria
Asociația Socio-Cultural Romanati din El Ejido, Almeria, organizează în luna decembrie a.c., o expoziție de fotografie cu imagini reprezentative Olteniei din zona etnografică Romanați, o expoziţie cu port popular specific, cu ceramică specifică Văii Oltețului, (Oboga – Româna), cu ceramică de tip neolitic de Vădastra, cu obiecte sculptate tradiţional în lemn.
De asemenea, pentru românii din Spania, cei care duc dorul tradițiilor românești, vor avea loc prezentări ale unor meşteri populari, ateliere sau lecții deschise cu și despre meșteșugurile tradiționale reprezentative pentru zona Oltenia – Romanați.
Proiectul va purta titlul generic „Cultura populară și meșteșugurile tradiționale – punți de legătură pentru românii din Andalucia“ și va fi realizat in colaborare cu autorități publice locale din Spania și alte instituți ale statului spaniol și român.
Asociația Socio-Cultural Romanati și-a propus încă de la înființare promovarea, cercetarea, cunoașterea și popularizarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic și spiritual al rezidenților de origine română proveniți din regiunea istorică a Olteniei dar și a celorlalți români care trăiesc și muncesc în Spania.
Asociația Socio-Cultural Romanati cooperează cu asociațiile, entitățile și grupurile de români în vederea păstrării identității culturale specifice, a dezvoltării și îmbunătățirii imaginii culturii din regiunea istorică Oltenia, în toate formele și aspectele sale, favorizând reînnoirea mijloacelor tradiționale de comunicare și organizare a programelor culturale, precum și generarea unor noi idei care să activeze procesele de creație culturală și difuzare a acestora.
Asociația Socio-Cultural Romanati promovează medierea interculturală, prin derularea de acțiuni sociale și de tradițiile culturale și activează în acțiuni de voluntariat cultural andaluz, constituindu-se ca o entitate care îi aparține.
Contribuie și tu...
Publicația noastră independentă Occidentul Românesc se bazează pe eforturile voluntare ale unor oameni dedicați care doresc să contribuie la dezvoltarea unui spațiu media mai deschis, liber de influențe politice sau religioase. Furnizăm informații de calitate, promovăm discuții constructive și încurajăm gândirea critică în rândul cititorilor noștri.
Pentru a ne susține în acest demers, vă invităm să luați în considerare o donație. Fiecare contribuție ajută la menținerea independenței și integrității publicației noastre.
Susține publicația de limbă română din Peninsula Iberică, Occidentul Românesc!
Doar o dată
Doar o dată
Doar o dată
Alege suma și doneză lunar
Îți mulțumim!
Donația dvs. va susține echipa noastră în cercetarea, scrierea și publicarea articolelor, precum și în dezvoltarea de proiecte menite să îmbunătățească calitatea informațiilor furnizate. Va contribui la promovarea unui jurnalism de înaltă calitate, care respectă etica și standardele profesionale.
Orice sumă este binevenită și va fi folosită cu responsabilitate pentru a vă oferi informații relevante și de calitate.
Vă mulțumim.