
Cupa Mondiala de Scrimă organizată în luna ianuarie la Barcelona ne-a oferit posibilitatea de a-l cunoaște pe românul Eduard Mănucu, director tehnic al Federației Catalane de Scrimă. Evenimentul a adunat sub bagheta organizării sale 240 de înscriși din 46 de țări. Iată ce ne-a povestit Eduard Mănucu despre acest eveniment și despre ce a însemnat scrima de-a lungul carierei și pe parcursul vieții sale de sportiv!
Reporter: Cine s-a implicat în organizarea evenimentului?
Eduard Mănucu: În totalitate organizatoarea a fost Federația Catalană de Scrimă. Ca director tehnic m-am ocupat de necesarul de material pentru concurs, contractarea sistemului de video-arbitraj și în fine de organizarea și confecționarea sistemului de concurs. La aceste responsabilități s-au mai adunat o serie din timpul organizării efective a competiției. Suntem o federație mică, astfel că numărul responsabilităților celor implicați sunt multiple.
Reporter: Cupa mondială de scrimă se organizează cu frecvență de când?
Eduard Mănucu: De-a lungul anului există în circuitul mondial opt etape de Cupă Mondială. Una dintre acestea este cea de spadă feminină, care are loc anual în Barcelona. Apoi începând acum trei ani are loc o etapă de Cupă Mondială la nivel de Juniori la Floreta, ce are loc în luna decembrie în Terrassa.
Reporter: Este scrima un sport care prezintă încă interes pentru tineri?
Eduard Mănucu: În Spania tradiția scrimei nu este atât de înțelenită precum în Franța sau Italia, însă în ultimii ani s-a reușit o creștere a interesului tinerilor pentru scrimă.
Reporter: Ce reprezintă victoria pentru câștigătorii Cupei?
Eduard Mănucu: Acest an, fiind an olimpic, la care se adaugă faptul că etapa din Barcelona a fost penultima din circuit, putem spune că victoria, medaliile și punctele obținute au fost extrem de importante pentru toți cei care au obținute rezultate bune. De exemplu România a sosit în Barcelona ca numărul 1 Mondial, drept pentru care alături de China, de pe poziția a doua erau deja în proporție de 95% cu biletele pentru Olimpiadă în buzunar.
Reporter: Scrima cere perseverență, răbdare și încredere. Sunteți un om al sportului! De ce ați ales scrima?
Eduard Mănucu: Pot să spun că scrima m-a ales pe mine. Deși inițial optasem pentru tenis, mi-am schimbat părerea când niște antrenori ne-au propus să ne prezentăm la Clubul de Scrimă Tractorul Brașov pentru o selecție pentru scrimă. Astfel, astăzi adun zece ani de practică a scrimei.
Reporter: Ce reprezintă scrima în lumea sportului din Spania, unde fotbalul pare a fi prima opțiune a majorității?
Eduard Mănucu: Scrima este un sport minoritar în Spania. Aici există aproximativ 6.000 de licențe, pe când în Franța, de exemplu sunt mai mult de 100.000. Sportul are mult potențial de creștere datorită cluburilor pe acest profil care continuă să apară.
Reporter: De câți ani sunteți în Spania? Ați început în acest domeniu în Spania sau ați venit cu acest sport din România?
Eduard Mănucu: Sunt în Spania de mai bine de 15 ani. Am fost în această lume ca sportiv, component al Echipei Naționale de Juniori și de Seniori a României în anii 1985 și 1993, timp în care am obținut două titluri de campion național la categoriile inferioare și numeroase alte medalii la toate categoriile. Am lucrat o perioadă ca antrenor de spadă. Din 1993 am preluat secția de florete fete de la Clubul Tractorul Brașov, unde datorită rezultatelor bune am devenit destul de cunoscut în această lume a scrimei. În consecință în 2000 am primit oferta Federației Catalane, pe care am și acceptat-o. Astfel am reușit alături de sportivii mei să obțin cam 200 de medalii în Campionatele Spaniei la toate categoriile. De asemenea am înființat un club de scrimă în Granollers, unde lucrez alături de fiul meu, Mihai, și el sportiv de performanță.
Reporter: Se poate trăi din scrimă? Vorbim de pasiune sau de carieră?
Eduard Mănucu: În primul rând vorbim de pasiune, apoi de carieră și în ultimul rând de bani. Se poate trăi din scrimă cu extraordinar de multă muncă și pasiune. Vorbind de zile libere, pot trece uneori și 6-7 săptămâni fără o duminică liberă. Aceasta este situația într-un sport precum scrima! Pasiunea prevalează!
Reporter: Care ar fi sfaturile cheie pentru a reuși în acest sport?
Eduard Mănucu: În scrimă primordiale sunt disciplina și respectul. Acest sport te învață să fii o persoană echilibrată, să știi să iei o hotărâre în funcție de situație. Sfătuiesc pe tinerii ce se lansează în acest sport să aibă perseverență, răbdare, motivație și încredere.
Reporter: Care ar fi următorul pas în cariera dumneavoastră?
Eduard Mănucu: Pe moment îmi focalizez preocupările în două direcții: federativ, adică să continui ca antrenor și director tehnic al Federației Catalane și dezvoltarea acestui club de scrimă în unul puternic, cu o filozofie diferită, în care scrima este un sport destinat tuturor.
Un interviu realizat de Livia Velnic – Reporter Occidentul Românesc / Barcelona