Felicitările tardive ale „paraziților de lux” nu sunt altceva decât aplauze ipocrite venite prea târziu, din fotolii plătite regește din bani publici. Cei care ani la rând au ignorat și marginalizat presa independentă se grăbesc acum să trimită complimente sterile.
Am început să primim, cu aerul unor binecuvântări întârziate, mesaje de „felicitare pentru curajul” cu care Occidentul Românesc a ales să denunțe derapajele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Aplauze trimise târziu, din fotolii moi, plătite regește din bani publici.
Sunt aceiași care, atunci când Occidentul Românesc organiza evenimente culturale, academice sau jurnalistice ce nu încăpeau în „cutia de carton” a instituțiilor, se fereau de noi „ca dracul de tămâie”. Adevărul deranja, demnitatea incomoda, iar asocierea cu presa independentă era considerată un risc personal.
Astăzi, brusc, aceleași „fețe luminate” trimit mesaje pompoase: „Felicitări pentru curaj!”. Le scriu cu nonșalanța celui care a dormit ani întregi într-un scaun confortabil, încălzit de fluxul constant al banului public. Ipocriții care au format, cu o solidaritate de invidiat, un front comun împotriva presei independente și a culturii reale, vin acum să își arunce complimentele ieftine ca pe niște resturi aruncate de pe o masă prea bogată.
Ipocrizia lor are un parfum inconfundabil: seamănă cu aplauzele spectatorului care apare, cu buchetul în mână, abia după ce cortina s-a tras, dar care a lipsit întreg spectacolul. Sunt aceiași care, ani la rând, au preferat să blocheze inițiative reale și să ignore tot ceea ce nu se încadra docil în „narațiunea oficială”.
Publicația independentă Occidentul Românesc înțelege limpede: felicitările sterile trimise astăzi de acești „paraziți de lux” nu valorează nimic. Meritele reale nu se confirmă prin aplauze tardive, ci prin muncă asumată, prin sacrificiul neîntrerupt și prin demnitatea de a spune adevărul atunci când ceilalți alegeau tăcerea complice.
Occidentul Românesc nu se hrănește din vorbe goale și cu atât mai puțin din aplauzele tardive ale „paraziților de lux”, aceiași care, ani la rând, au sufocat presa independentă și au întors spatele acestei publicații. Adevărul nu se pleacă în fața ipocriziei, iar demnitatea nu se negociază: ele rămân coloana vertebrală a publicației noastre. Occidentul Românesc nu trăiește din aplauze ipocrite, ci din muncă, adevăr și demnitate, valori pe care niciun „parazit de lux” nu le poate umbri.
Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean
Fondatoare a publicației Occidentul Românesc, jurnalistă și editor cu vocație publică, Kasandra este o voce lucidă și consecventă a jurnalismului de responsabilitate și demnitate în diaspora. Din 2010, construiește cu tenacitate o punte între România și Occident, oferind cititorilor nu doar informație, ci și reper, nu doar articole, ci și conștiință. Prin fiecare text semnat, promovează valori esențiale: demnitate, responsabilitate, respect reciproc, într-un peisaj în care vocile limpezi devin tot mai rare, dar cu atât mai necesare.