Bogdan Mohor Obreja: „Dumnezeu ne așază acolo unde este nevoie de noi”

Teofan Grecul, Manuel Panselinos și El Greco au fost cei care l-au inspirat să devină iconar. Sunt modelele pe care le-a avut încă de când era un copil. Vorbim despre Bogdan Mohor Obreja. Un tânăr român în vârstă de 24 de ani din Bârlad, județul Vaslui. Studiază teologia și pictează icoane, iar în curând va vernisa o expoziție la Madrid. Anterior a avut expoziții atât în țară cât și peste hotarele ei. Vă invit să cunoaștem un iconar român contemporan care face legătura cu trecutul.

Inga Diaconu: Cum a intrat pictura în viața ta, la ce vârstă ai descoperit-o?

Bogdan Mohor Obreja: Am descoperit pictura la vârsta de trei ani, când părinții mei m-au dus la un club de pictură, unde am început să pictez sub îndrumarea lui Eugen Iftimie, de la mine din localitate. Apoi am urmat o școală și un liceu de artă plastică. Apoi din dorința mea, din căutările artistice de a găsi o filieră, am descoperit icoana. Am urmat apoi Facultatea de Teologie în cadrul căreia am făcut două licențe: o licență în „Teologie Pastorală” și alta în „Artă Sacră”. Studiile le-am continuat cu un master în domeniul teologiei și a artei: „Artă Sacră și Patrimoniul Cultural”. Am dorit să continui studiile și în prezent sunt doctorand la două universități: un doctorat îl urmez în domeniul artei la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea: „Arte vizuale și Design”, domeniul Arte vizuale sub coordonatoarea domnului Prof. Dr. Habil Marcel Munteanu și cel de-al doilea doctorat îl urmez în domeniul Teologiei la Universitatea „Ovidius” din Constanța, domeniul: „Istoria și Filosofia religiilor” sub coordonarea Pr. Prof. Dr. Stancu Ioan.

Inga Diaconu: Ai un mentor în pictură? Ce artiști preferați ai sau care te-au marcat?

Bogdan Mohor Obreja: Am fost pasionat și uluit în același timp de „El Greco” în timpul liceului, el fiind cel care m-a făcut să urmez studiile în domeniul artei sacre. El a fost un pictor renascentist care a reușit să aducă arta religioasă pe o filieră foarte actuală a vremii în care s-a aflat. Mi s-a părut uluitor și fascinant ce a făcut și astfel mi-am dorit să merg să fac artă sacră, pentru a putea aduce în actualitate Sfântul.

Inga Diaconu: Care a fost prima ta icoana?

Bogdan Mohor Obreja: Prima icoană pe care am pictat-o de mai multe ori și o pictez încă, este una foarte dragă mie. Icoana este cea a lui Hristos Pantocrator. În această icoană Hristos este reprezentat în adevărata slavă. Există foarte multe problematici care se pun în această icoană, care pune iconarul într-o dificultate de a o reprezenta într-o formă dogmatică și conformă cu cerințele bisericii și a credinței.

Inga Diaconu: Dacă nu făceai pictură, ce altceva te fascinează și ai fi făcut?

Bogdan Mohor Obreja: Nu mă văd făcând altceva în afară de pictură. Atragerea față de arte plastice am avut-o dintotdeauna și doar asta mă pot vedea că voi face mereu. Cred că așa a vrut Dumnezeu. Fiecare primește câte un talant la naștere și pictura a fost talantul meu. A fost dorința mea, aceea de a studia frumosul, de a mă cultiva în domeniul artelor. Este un citat în Scriptură care spune cum apar proorocii și la un moment dat se spune că „încă din pântecele maicii sale”.

Inga Diaconu: Crezi că locul de unde provii te-a influențat? Dacă locuiai în altă țară crezi că ajungeai mai sus?

Bogdan Mohor Obreja: Dumnezeu ne așază acolo unde este nevoie de noi. Nimic nu este inevitabil și neorânduit în viață, totul este cu un rost, chiar și o lucrare. Nu cred neapărat că dacă locuiam în altă parte ajungeam mai sus. Fiecare artist are o evoluție anume pe parcursul vieții, în anumite etape. La un moment dat trebuie să interacționăm și cu alte culturi pentru a putea avea o evoluție mai bună și mai strălucită. Dacă am evoluat trebuie să ne împărtășim și să fim într-o comuniune unii cu alții. Acest lucru s-a întâmplat în anii 90, la noi, când artiștii au început să plece în Occident și au putut revigora oarecum tot ce înseamnă iconografia în România.

Inga Diaconu: Care este diferența dintre pictura în care apar niște oameni și o icoană?

Bogdan Mohor Obreja: Între aceste două moduri de a picta este o diferență foarte mare. În lucrarea laică apare hazardul, apare posibilitatea artistului de a divaga foarte mult către altă lume. Pe când în icoană nu este hazard. Iconarul se supune unor reguli, unor canoane, deoarece el trebuie să picteze Dumnezeirea. Canoanele creează un spațiu delimitat în care poți crea liber. Este o sinteză și o strânsă legătură cu biserica și cu Hristos. În general, un artist care nu este în biserică nu poate picta o icoană. Iconarul este trăitor în biserică și e în strânsă legătură cu biserica. În icoană, pictorul de icoane, creează două părți, una a chipului văzut, care ține de talentul pe care îl are pictorul, și una nevăzută care ține de Dumnezeire, care nu aparține iconarului. Vă dau un exemplu: un scriitor care nu a trăit niciodată dragostea nu ar putea scrie despre dragoste. Dacă nu trăiești credința și nu ești în strânsă legătură cu biserica este aproape imposibil de a picta o icoană, pentru că icoanei îi va lipsi ceva.

Inga Diaconu: Ce etape parcurge o lucrare sau o icoană atunci când o pictezi?

Bogdan Mohor Obreja: O lucrare are mai multe etape. Prima este de a studia, de a aduna informațiile și de a face o sinteză. La fel se întâmplă și în cazul icoanei: mai întâi trebuie culese informațiile din Scriptură, apoi din modelele pe care ni le-au pus la dispoziție marii iconari precum Rubliov, Andrei Criteanu și mulți alții. După colectarea informației trebuie făcută o sinteză. Iconarul trebuie să stea în canon, apoi urmează propriu-zis efectuarea icoanei, care trebuie făcută sub o rugăciune. Iconarul nu face nimic altceva decât să vină cu arta, iar biserica vine cu harul pentru că este o inter lucrare între biserică și artă. Lucrarea harică a icoanei începe după pictarea propriu-zisă de către artist. 

Inga Diaconu: Cât de plătit este acest domeniu în România, se poate trăi din artă?

Bogdan Mohor Obreja: În general, mai vin comenzi, mai lucrăm, mai încercăm să vindem, mai avem și expoziții care sunt cu vânzare. Acum contează și peste ce oameni dai. Artistul este ceea ce creează, nu partea materială. Dacă te-ai ocupa doar cu vândutul și te-ai  gândi doar la profit, nu ai mai fi artist.

Inga Diaconu: Ai vândut icoane?

Bogdan Mohor Obreja: Da, am vândut și icoane. Dar noi trebuie să ne raportăm la icoană ca la o liturghie, liturghia nu se poate face fără credincioși. Mi s-a cerut să realizez o anumită icoană, să o pictez. Dar niciodată nu a contat partea materială pe care am obținut-o în urma vânzării. Pentru mine este important rezultatul pe care îl obțin la final, este experiența și tehnica pe care le câștig cu fiecare icoană realizată. Și mai important decât orice, este posibilitatea de a-mi înmulți talentul primit încă de la naștere.

Inga Diaconu: Urmează să ai o expoziție la Madrid, ai mai avut expoziții?

Bogdan Mohor Obreja: Prima mea expoziție pe care am avut-o a fost la vârsta de nouă ani și a fost o expoziție personală de pictură. De-a lungul timpului am avut mai multe expoziții, în localitate, în Iași și în afara țării, cum ar fi expoziția din Japonia. Urmează la Madrid o expoziție legată de icoană. Așteptam un pic să se relaxeze situația de după pandemie.

Inga Diaconu: Ce forme de exprimare artistică ai încercat?

Bogdan Mohor Obreja: Acum, în acest moment, fac doar icoane. Este un domeniu în care mă regăsesc și care îmi aduce o satisfacție enormă din punct de vedere spiritual și artistic. Am abordat de-a lungul timpului diferite tehnici. Acum în domeniul icoanei abordez tehnici clasice, cum ar fi tempera cu ou, tehnica emulsie pe bază de cazinat și respectiv tehnica encaustică, care este tehnica cu ceară la rece. Aici avem icoane pe suport de lemn, pe suport mural. Pe partea laică am avut mai multe tehnici, începând cu pictura în acrilic, ulei, acuarelă.

Inga Diaconu: Ai o rețetă pe care o urmezi atunci când te așezi să pictezi?
Bogdan Mohor Obreja: Eu adun informații, le sintetizez, apoi le pun pe planșetă, pe suportul de lucru. De obicei când lucrez îmi place să fie liniște în jur, îmi place să pot fi una cu icoana pe care o realizez. Așa cum am mai spus, iconarul înainte de a începe lucrul spune o rugăciune, pentru mine liniștea în care lucrez este o prelungire a rugăciunii, este momentul în care las harul să lucreze.

Inga Diaconu: Cât timp îți ia să faci o lucrare?

Bogdan Mohor Obreja: Nu am un timp anume, poate dura un an, o lună sau chiar o zi. Icoanele sunt ca niște copii, sau mai bine spus, ca niște pâini. Odată ce ai frământat pâinea dacă e mai cald în cameră poate crește mai bine și mai repede, iar dacă e mai frig durează mai mult. Așa este și  cu tabloul sau cu o icoană, o dată ce ai început să îl dospești, nu știi când îl termini.

Inga Diaconu: Știu că ai scris și o carte, despre ce este vorba?

Bogdan Mohor Obreja: Cartea pe am publicat-o este lucrarea mea de licență și are titlul: „Evoluția tehnicilor murale în arta bisericească din Moldova”. În această carte, foarte dragă mie, am vorbit despre evoluția tehnicilor propriu-zise, despre modul în care au evoluat acestea în spațiul moldovenesc, de la stadiul de fresco, seco. Tehnicile pe care le-am enumerat în carte sunt prezentările emblematice în arealul moldovenesc.

Inga Diaconu: La ce visezi acum și ce planuri de viitor ai?

Bogdan Mohor Obreja: Planul meu de viitor este acela de a studia cu atenție icoana Mântuitorului în actualitate. Mă atrage foarte profund această temă. Cum este văzută ea de către credincioși? Cum este perceput Hristos în actualitate? Cum rămâne icoana la nivel universal față de celelalte prezentări de-a lungul timpului? Cum o percepe omul în inima lui? Sunt întrebări care mă frământă, și întrebări care mă provoacă la cercetări amănunțite, drept urmare, una dintre temele de cercetare la doctorat implică căutarea unui răspuns, atât lăuntric, cât și în societate.

Hristos a Înviat pentru toți, pentru umanitate. Și el e văzut ca Cel care vine tot timpul și ne ridică din patul păcatului. Planurile de viitor, sunt, prin urmare, de a continua această căutare în iconografie. De a găsi un chip al Mântuitorului actual sub diverse reprezentări, cum ar fi, de exemplu: Hristos Euharistic, Hristos Pantocrator, Hristos Arhiereu etc.

Inga Diaconu: Crezi că în ziua de astăzi oamenii au nevoie de spiritualitate?

Bogdan Mohor Obreja: Cred că spiritualitatea este lucrul care ne conferă umanitate, vocație și moralul la ora actuală. Dacă unui om îi iei ce e mai sfânt, care, pentru creștini este spiritualul, îl transformi într-o persoană destul de violentă sau destul de rea. Uitați-vă un pic ce se întâmplă la vecinii noștri din Ucraina, când oamenii rămân fără spiritualitate. Spiritualul ne aduce o morală și o vocație. Ne trimite pe drumul nostru transcendent către mântuirea sufletului, mântuirea, care este țelul tuturor creștinilor.

Inga Diaconu: Ce te inspiră atunci când pictezi icoane?

Bogdan Mohor Obreja: De obicei mă inspiră frumosul, căutarea lui și aducerea lui pe planșetă. Fiecare om vede frumosul prin ochii proprii. Eu încerc să aduc frumosul în viziunea mea față de actualitate. Este frumusețea Sfântului pe care îl pictez, frumusețea interioară pe care a dobândit-o în urma rugăciunii, în urma trăirii în Hristos. La icoană trebuie să aduci în esență persoana istorică a lui Iisus Hristos, dar și partea spirituală. Noi trebuie să îl aducem pe Hristos în contemporaneitate, dar în același timp să fie atemporal. Pentru ca icoana noastră peste o sută de ani să fie la fel de actuală ca în momentul în care am pictat-o. În cazul picturii icoanelor nu este vorba de Hazard. Eu merg pe principiul că, în artă nu este vorba de Hazard. E o sinteză foarte bună a artistului. Atunci când intervine hazardul, e posibil ca ea să fie un pic scăpată pe sub mână. Eu sunt acel tip de artist care îmi place să fie totul foarte bine gândit. Totul are o simbolistică. Îmi place ca în lucrări, nimic să nu fie fără rost.

Inga Diaconu: Ce sfaturi ai da pentru unii tineri care vor să se lanseze în pictură?

Bogdan Mohor Obreja: Să creadă în ei și să meargă în continuare cu visul lor fără ca să se uite în urmă, pentru că de cele mai multe ori apar diferite opriri, ispite pe care trebuie să le depășim. Când vedem că nu iese, trebuie să perseverăm să lucrăm mai mult. Arta e ca un sport, dacă te-ai oprit o zi, e cam greu să o iei de la capăt. Trebuie să evoluezi tot timpul.

Un material realizat de Inga Diaconu – Redactor la Occidentul Românesc din 2018.
Inga Diaconu este absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, licențiată în Științele Comunicării, specialitatea Jurnalism. A debutat la Pro TV Chișinău, iar de la 1 Decembrie 2018 reprezintă oficial Occidentul Românesc în Comunitatea Autonomă Madrid.

Foto: Arhiva personală Bogdan Mohor Obreja