Diplomaţia publică şi Diaspora

Noţiuni precum “diplomaţie publică“, “diplomaţie efectivă“, “diplomaţie culturală“ sunt adesea întâlnite în discursurile mediatizate în ultimii ani, însă poate din cauza complexităţii acestor procese de comunicare se crează de multe ori confuzii. În contrast cu Diplomaţia Standard, mult mai vizibilă, – putând fi descrisă ca fiind căile prin care liderii guvernamentali comunică între ei la cele mai înalte nivele – Diplomaţia Publică se axează pe căile prin care o ţară (sau o organizaţie multi-laterală) comunică cu cetăţenii altor state. Democraţia publică efectivă începe de la premisa că dialogul, mai mult decât o prezentare cu scopul de a vinde ceva, este adesea elementul central pentru realizarea ţelurilor politicilor externe. Dacă îmi permiteţi, e necesară o paralelă cu “faimoasa” strategie de comunicare a Uniunii Europene cu proprii cetăţeni dintr-o perspectivă “diplomatică”. Este clar că strategiile de comunicare ale UE utilizează o diversitate de politici ale diplomaţiei publice pentru a-şi atinge ţelurile. Se urmăreşte înţelegerea reciprocă şi cooperarea în abordarea procesului de comunicare şi informare, iar pentru aceasta, strategiile de comunicare ale UE pot fi imaginate ca iniţiative bine-dezvoltate ale diplomaţiei publice.

Strategiile de comunicare ale UE trebuie astfel gândite, încât să amelioreze lipsa de interes a cetăţenilor, dar şi evidenta lipsă de informare. Cetăţeanul european vrea să înţeleagă sistemul comunitar şi felul în care acesta îi influentează viaţa, dar nu trebuie plictisit cu detalii tehnice, care pentru el par irelevante. Acesta trebuie să fie informat corect şi complet, trebuie să îşi cunoască drepturile şi trebuie să şi le exercite, cunoscând situaţia reală existentă la nivel european, pe plan politic, social, economic, etc. Comunicarea cu cetăţenii UE şi cu cei din ţările care aspiră la statutul de membru UE, reflectă majoritatea eforturilor diplomaţiei publice ale Comisiei Europene. Relaţia UE-cetăţeni pare a fi într-o stare de somnolenţă, animată din când în când de câte un referendum, nu de fiecare dată cu rezultate pozitive. Cetăţenii, la rândul lor, îşi amintesc de Uniune atunci când sunt nemulţumiţi. Un “Congres al cetăţenilor”, propusă în 2011 de Valéry Giscard d’Estaing, Coordonatorul Convenţiei Europene, ar apropia mai mult cetăţenii de UE, o mare necesitate având în vedere lipsa de interes pe care aceştia o manifestă cu privire la problemele comunitare.

În cazul comunicării europene, mecanismul este cu atât mai complex, cu cât vorbim de multilingvism, multiculturalism, etc. dar şi de un sistem care nu a rezolvat încă problemele de democraţie şi legitimitate. Construirea şi difuzarea discursul politic, electoral sau din afara campaniilor electorale trebuie să ţină cont de toate acestea. Să nu uităm de comunicarea cu cetăţenii din Diaspora, a căror elemente trebuie introduse în strategia globală de Diaplomaţie Publică. Trebuie gândite programe concrete pentru Diaspora, prin identificarea în primul rând a celor mai bune ”modele de infrastructură” care conectează ţara de origine de emigranţi, extinderea sentimentului de cetăţenie prin asigurarea bunei funcţiuni a administraţiei şi a drepturilor de vot, construirea devotamentului patriotic prin suportul cultural, dezvoltarea sustenabilă a remitenţelor şi a networkului de bussines, dar şi implicarea în politică a membrilor Diasporei.

Tot în cadrul subiectului larg al Diplomaţiei Publice, apropiindu-ne puţin de România, putem aminti de “evenimente de diplomaţie publică” (prezentări de ţară, promovarea culturii şi tradiţiilor, organizarea de spectacole, concerte, expoziţii şi conferinţe), pe care Reprezentanţa Permanentă a României pe lânga UE de la Bruxelles le organizează cu regularitate, consolidând astfel poziţia României în cadrul instituţiilor europene şi îmbunătăţirea imaginii acesteia la nivel european, preciza într-o intervenţie recentă Raluca Norel.

Material realizat de Dan LUCA

Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este în prezent vicepreşedinte PSD Diaspora şi membru în Consiliul Naţional PSD.

 

Citește și