Există orașe mari, care impresionează de la primul impact, strivindu-ne prin dimensiuni și stridență, și există orașe-bijuterie, care ne copleșesc atunci când le privim cu atenție și cu inima deschisă. Prin puteri magice greu de explicat, deși sunt de dimensiuni modeste, aceste localități exercită asupra noastră o atracție magică.
Fără îndoială, unul dintre locurile din România care posedă acest tip de magie este Curtea de Argeș, capitală a României în trecut, capitală de inimiă a românilor din prezent. Nicăieri nu găsim într-un perimetru atât de limitat, practic la distanță de doar câțiva metri, atât de multe elemente definitorii pentru țara noastră. Curtea de Argeș este o carte deschisă, în care se pot citi convulsiile din istoria noastră, cu patimi și noblețe, cu umilință și patriotism. Le întâlnim la tot pasul, atât în reperele materiale, cât și în patrimoniul cultural impalpabil, care le unește prin fire nevăzute. Găsim aici istorie (fosta capitală a țării), legende (Meșterul Manole), monarhi (Negru Vodă, Vlaicu, mormintele Casei Regale), literatură (Urmuz). Dar și artă, afaceri și politică, pentru că surprinzător de multe personalități de marcă s-au născut sau au activat în perimetrul acestui oraș emblematic.
Deja de la primul impact vizual, localitatea cuibărită în peisajul bucolic de la poalele Carpaților, într-o zonă binecuvântată, care nu poate fi numită altfel decât Grădina Maicii Domnului, între livezi, păduri și pajiști, pe muscele si dealuri, cucerește. Deși „departe de lumea dezlănțuită”, este ușor accesibilă, datorită autostrăzii care o leagă de București, și a șoselei de pe Valea Oltului, ale cărei fundații datează de pe vremea primei mari traversări a Carpaților Meridionali, cea a legiunilor romane pornite să cucerească Dacia.
Argession, Castrum Argyas, Arghiş, Argiş, Argeş, Korde de Argiş, Curtea de Argeş sunt doar câteva din numele pe care le-a purtat de-a lungul timpului așezarea de la răscrucea drumurilor dintre Transilvania și Țara Românească. Unii susțin că ar avea etimologie getică, alții îl datează mai recent, în timpurile colonizatorilor turanici. Cei cu fantezie îl atribuie legendei, optând pentru varianta provenienței de la numele titanului Argus (Argos), răpus pe aceste meleaguri de zeul Hermes.
Zona Argeșului este una dintre cele mai vechi arii locuite din România, lucru dovedit de diversele obiecte din perioada neolitică expuse în muzeul orășenesc, exponate care îi atestă vechimea și importanța politică, economică și comercială. Colecția numismatică din Muzeul Municipal Curtea de Argeş este semnificativă, cuprinzând monede dacice, romane, medievale, inclusiv monede de pe vremea răsunătoarei victorii a lui Basarab I la Posada, atunci când, cu ajutorul cavalerilor templieri, l-a învins pe puternicul Carol Robert de Anjou, întemeiind aici primul stat medieval valah. Căci orașul Curtea de Argeș a fost prima capitală a Țării Românești!
Atestat documentar în 1330, a fost martor a numeroase fapte şi evenimente din trecutul neamului. În secolul XIV, Vladislav I a înființat aici prima monetărie a Țării Românești. La Curtea de Argeș s-au născut câțiva dintre domnitorii cei mai importanți din istoria noastră medievală (Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân). Aici se păstrează cele mai importante edificii bizantine de pe teritoriul României, în frunte cu Biserica Domnească, monument din secol XIV inclus în Patrimoniul UNESCO.
În interiorul Ansamblului Feudal Curtea Domnească de la Argeș se regăsesc ruinele a două case, Casa Basarab I și cea a lui Neagoe Basarab, ultima fiind demnă de un conducător luminat, dispunând inclusiv de pivniță de vinuri și baie. În curte a existat și o fântână cu apă radioactivă, ceea ce explică moartea prematură a lui Neagoe și a unora dintre copiii săi. Vulturii uriași găsiți în pivnițele Casei Basarab I sprijină teoria potrivit căreia Țara Românească ar avut inițial nu Corbul, ci Acvila ca stemă.
În zilele noastre, orașul este cunoscut mai mult datorită mânăstirii ridicate în 1517 de către Neagoe Basarab, locaș de care se leagă Legenda Meșterului Manole. Edificiul de un alb strălucitor, cu turnuri măiestrit rotite, este construit pe un loc sacru, pe care au mai existat și alte edificii religioase, unul dintre ele fiind catedrala lui Vlad Dracul, distrusă de trei cutremure de peste 7 grade pe scara Richter. Legenda spune că Neagoe Basarab l-a angajat pe meșterul Manole să o construiască; însă tot ceea ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte, meșterul visă un înger care îl sfătui să își sacrifice soția pentru a conferi trăinicie fundației. A doua zi, când soția iubită, Ana, veni să îi aducă mâncare, el o zidi în latura bisericii. Încântat de frumusețea construcției, Neagoe Basarab hotărî, la rândul său, să-i sacrifice pe meșteri, pentru a-i împiedica să mai construiască în viitor ceva asemănător. Porunci să se demonteze schelele, lăsându-i izolați pe acoperișul bisericii. Încercând să zboare cu aripi pe care și le confecționaseră, disperați, din șindrila acoperișului, cu toții au pierit, căzând de la mare înălțime. Sacrificiul lor rămâne neuitat, iar fântâna cu apă limpede din apropiere, despre care se spune că ar fi apărut pe locul pe care a căzut meșterul Manole, a devenit un locaș sacru de pelerinaj.
Important centru politic și economic în timpul epocii medievale, Curtea de Argeș a decăzut după mutarea cetății de scaun a Țării Românești la Târgoviște, dar și-a recăpătat prestigiul în timpul perioadei interbelice, etapă de accelerată dezvoltare economică şi culturală, în care s-au dezvoltat industriile de prelucrare a lemnului, confecţii, morărit şi panificaţie dar şi Universitatea de Vară întemeiată de Florian Ştefănescu-Goangă. În 1925 oraşul este declarat staţiune climaterică, datorită vremii blânde şi aerului foarte curat. În timpul ocupaţiei germane din perioada Primului Război Mondial, oraşul este vizitat de însuși Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei!
În anul 1914, dorinţa Regelui Carol I de a fi înmormântat cât mai aproape de Mănăstirea Argeșului transformă Curtea de Argeş în Necropola Regală a României. Astăzi adăpostește nu doar rămășițele pământești ale domnitorilor României Neagoe și Radu, ci și ale tuturor regilor și reginelor României moderne (Carol I, Ferdinand I, Mihai I și Reginele Elisabeta, Maria și Ana).
În afara clădirilor domnești, orașul punctează prin monumente arhitectonice deosebit de frumoase, cum sunt Casa Cioculeștilor sau Casa Goangă. Casa Cioculeştilor este probabil cea mai veche din oraş. Istoria ei este legată de întemeierea Ţării Românești de către Radu Negru Voivod, care a adus cu el de peste munţi şi chivărari saşi (meşteşugari deosebit de greu de găsit care confecţionau coifuri pentru cavaleri).
Chivărarii au părăsit Argeşul în urma adoptării luteranismului, fapt considerat intolerabil de către Petru Cercel, dar casa lor a rămas mărturie a iscusinței lor. Este situată chiar lângă casa în care a copilărit Armand Călinescu, prim-ministru al României în perioada 1938-1939, asasinat de legionari. Tot în centrul vechi, pe locul la care a fost casa părintească a scriitorului Urmuz, demolată, din păcate, se află și monumentul acestui avangardist de renume internațional.
Casa Goangă, pe locul unei foste stupini, pe vremuri numită ,,gongărie”, aparţinea lui Zamfir Ştefănescu, poreclit Goangă, având în vedere îndeletnicirea sa. Din familia sa s-au remarcat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea negustorii Ion Ştefănescu Goangă şi Zamfir Ştefănescu Goangă. Cel de-al treilea frate, Mişu Ştefănescu Goangă, politician remarcabil și primar liberal de succes, a dispus pavarea cu piatră a străzilor oraşului şi a dezvoltat o reţea de apă.
Pe linie descendentă le-au urmat Florian Ştefănescu Goangă, rector al Universităţii din Cluj după Marea Unire, întemeietorul psihologiei experimentale în România, precum și renumitul bariton Petru Ştefănescu Goangă, alintat cu numele de ,,Bebe cel Mare”. Majoritatea personalităților din familia Goangă au suferit de pe urma atentatelor legionare sau au sfârșit tragic, în urma întemnițării de către comuniști.
În apropierea orașului există locuri deosebit de frumoase, cu atracții unice în România și Europa, cum sunt Șoseaua Transfăgărășanului sau marele lac de acumulare cu hidrocentrală electrică Vidraru. Fortificată de Vlad Țepeș în sec. XV, Cetatea Poenari, situată la 25 km de Curtea de Argeș, în vârful Muntelui Cetațuia, la o altitudine de 850 m, protejată de pante abrupte, poate fi vizitată numai de către temerarii care nu se tem de urșii ce pândesc în pădurea deasă de fag, prin care șerpuiesc cele 1480 de trepte care duc spre „cuibul de vulturi al vitejilor de demult”.
Mânăstirea rupestră Corbii de Piatră, săpată direct în stâncă, se află în perimetrul localității cu același nume și are caracter bizantin, fiind atestată documentar ca locul de baștină al neamului Corvineștilor (Iancu de Hunedoara). Langă ea, se află un spațiu cu aură mistică de altar, folosit ca tribunal public de către domnitorul Neagoe Basarab. La aproximativ 280 m distanță de biserică se află piatra și stânca haiducului legendar corbean Zdrelea.
Atât de bine întrețesută cu natura și satele de prin împrejurimi, Curtea de Argeș ne face să simțim contactul cu fundamentul pe care este clădită întreaga Românie: civilizația agrară, bazată pe înțelepciunea populară transmisă cu smerenie din tată în fiu. Nu doar românilor, ci și străinilor doritori de a afla cu adevărat ce înseamnă România, ar trebui să le recomandăm vizitarea orașului Curtea de Argeș și a împrejurimilor sale. Spre edificare și … îndrăgostire garantată!
Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Spania)
Imagini: Arhiva Occidentul Românesc, Pixabay, Freepik
Articol publicat în ediția Occidentul Românesc a lunii iunie 2023
Nota Redacției:
Gabriela Căluțiu Sonnenberg este economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. A absolvit Academia de Studii Economice din București cu titlul de doctor în anul 2000. Distinsă cu numeroase premii pentru activitatea literară și pentru promovarea culturii române în străinătate, scrie în limbile română, germană și spaniolă pentru diverse publicații din Europa, Australia, America și Asia. Este afiliată Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Jurnaliștilor de Turism din România. Cea mai recentă carte apărută: „Vine Seninul”, vol. II, proză scurtă (Ed. Itaca, Dublin 2022). Scrie la „Occidentul Românesc” din anul 2011.
