Cum se solicită Ajutorul Extraordinar pentru persoanele care defășoară activități în serviciul domestic și de îngrijire

Procedura de solicitare a Ajutorului Extraordinar pentru suspendarea/încetarea activității pentru persoanele integrate în Sistemul Special al Angajaților în Serviciul Domestic al Regimului General de Securitate Socială.

Termenul de depunere a solicitării 

Începând cu data de 5 mai până în ultima zi a lunii în care se termină starea de urgență.

Unde pot solicita? Prin ce mijloace?

PERSONAL: puteți descărca și printa formularul de solicitare și îl puteți prezenta, împreună cu documentele anexe, la orice birou de asistență pentru cetățeni (dacă se reia activitatea cu publicul) sau îl puteți trimite prin poștă, de la un oficiu poștal, către Unidad Subsidio Empleadas Hogar –  Dirección General del Servicio Público de Empleo Estatal, Calle Condesa de Venadito Nº9, 28027-Madrid. Pentru a descărca și printa aplicația NU aveți nevoie de DNI electronic, certificat electronic sau Cl@ve

ONLINE: Puteți depune cererea online la adresa SEDE del Servicio Público de Empleo Estatal: https://sede.sepe.gob.es/portalSede/flows/inicio, cu condiția să aveți DNI electronic, certificat electronic sau Cl@ve.

Cum trebuie să depun cererea? De ce documente am nevoie?

Trebuie să depuneți cererea online, accesând link-ul: https://sede.sepe.gob.es/portalSede/flows/inicio,  sau manual completând formularul “Solicitud de subsidio extraordinario sistema especial empleados del hogar (COVID-19)”, disponibil pe site. Este un document PDF care se poate completa online sau se poate descarca și tipări: http://www.sepe.es/HomeSepe/COVID-19/subsidio-extraordinario-personas-empleadas-hogar.html

În plus, va trebui să furnizați o copie dupa un act de identitate al dumneavoastră și al angajatorului/ angajatorilor și o declarație pe propria răspundere de la angajator/angajatori, conform modelului disponibil pe site „Declaración responsable de la persona empleadora de personas trabajadoras del Sistema Especial para Empleados de Hogar” sau o scrisoare de concediere sau dovada de la sistemul de securitate socială a încheierii contractului dumneavoastă.

Pe ce perioadă se acordă acest ajutor?

De la data la care, din cauza crizei Coronavirus, angajatorul dumneavoastră a suspendat/încheiat colaborarea cu dumneavoastră sau v-a redus ziua de muncă, așa cum este consemnat în Declarația pe propria răspundere, până la o lună după încheierea stării de urgență (sau până la data la care v-ați reluat activtatea cu program normal de lucru), atât timp cât se mențin condițiile necesare pentru a fi beneficiat pe toată perioada.

Care este valoarea ajutorului? 

Suma va fi determinată prin aplicarea unui procent de 70%  la baza de reglementare corespunzătoare activității pe care ați încetat să o desfășurați, fără a putea depăși limita de 950 de euro (SMI), excluzând partea proporțională a plăților extraordinare.

În plus, suma va depinde, de asemenea, de existența unor venituri obținute din executarea altor servicii.

Sursa: Ambasada României în Regatul Spaniei