Cu Nică printre noi – Momente de neuitat la sărbătoarea comunității românești din San Pedro del Pinatar – Murcia

DSC_0340 [640x480]

Cu Nică printre noi – Momente de neuitat la sărbătoarea comunității românești din San Pedro del Pinatar – Murcia

Spectacol organizat de Asociația ACORAMAR

Sâmbătă, 14 februarie 2015 a fost o zi deosebit de frumoasă, o adevărată sărbătoare în comunitatea românească din San Pedro del Pinatar, regiunea Murcia. Încă de dimineață se simțea adierea plăcută a unei zile de neuitat, un soare plăcut făcându-și apariția după câteva zile de vreme capricioasă, îmbiindu-ne la o altfel de zi. Așa a fost pentru noi deoarece am trăit meomente deosebit de frumoase alături de toți invitații noștri.

Asociația Hispano-Română: UN CORAZÓN, DOS MARES a organizat, în colaborare cu Primăria și Casa de Cultura din San Pedro del Pinatar, începând cu orele 11:30, un spectacol de Teatru de păpuși: Amintiri din copilărie – Pupăza din tei, adaptare după Ion Creangă, spectacol prezentat de actorii de la Teatru de Buzunar Puppets Art Time, din Iași – România. A fost o încântare pentru toți participanții, tinerii actori interpretând la nivel înalt rolurile personajelor din Amintirile… lui Creangă, făcând astfel să revibreze intens în noi amintirile ,,copilăriei copilului universal” …

Știm cu toții bine că ziua de 1 martie înseamnă prima zi de primăvară, înseamnă Mărțișorul, dar aceasta mai este cunoscută ca fiind ziua de naștere a lui Ion Creangă ziua în care ne amintim cu mare drag de Nică a lui Ștefan a Petrii. Astfel, 14 februarie s-a dorit a fi un Mărțișor anticipat oferit cu multă dragoste copiilor, părinților și tuturor prietenilor participanți la acest eveniment cultural.

La spectacol au participat peste 130 de invitați, elevi de la Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, părinți, prieteni români, moldoveni și spanioli, fiind prima manifestație culturală de acest gen din San Pedro del Pinatar.

Cu toții, cu mic, cu mare
Am așteptat cu nerăbdare
La această sărbătoare
Din satul nostru românesc
Din pământul strămoșesc.
Amintiri să depănăm
Cu Nică să ne bucurăm!

Mulțumim și pe această cale actorilor sosiți din România și tuturor participanților! Vă dorim o primăvară frumoasă tuturor!

Prof. Ionela Dojană – Președinte Asociația ACORAMAR – San Pedro del Pinatar / Murcia

Citește și