Credincioşii ortodocşi din Coslada, într-un altfel de week-end

Drumeţie după Liturghie

În efortul continuu de a-şi economisi propriile forţe şi a câştiga timp se pare că omul e dispus să renunţe cu totul la mişcare, unii prevăzând chiar degenerarea omului din punct de vedere fizic. Ca o reacţie împotriva unei asemenea primejdii reale, dar desigur mult prea îndepărtate, a apărut drumeţia, alături de multe alte variante de recreere. Cu ajutorul drumeţiei omul a redescoperit natura, întorcându-se măcar pentru unele scurte perioade, dar în mod repetat şi organizat, în mijlocul frumuseţilor ei nepieritoare, împotriva consecinţelor nefaste ale sedentarismului vieţii moderne, pentru păstrarea vigorii fizice şi a câştigării încrederii în forţele proprii, ca un antidot al poluării atmosferei din aglomeraţiile urbane. Unii cercetători ai condiţiei omului supercivilizat o consideră ca un fel de panaceu universal. Dar, dincolo de exagerări, efectele binefăcătoare ale drumeţiei asupra celor ce o practică cu pasiune sunt de necontestat.

Mişcarea se asociază cu aerul curat, nepoluat, orizontul limitat de înaltele clădiri ale oraşului se deschide, chemând sufletul şi mintea la zboruri avântate, ochiul se încântă de cele mai diverse culori şi peisaje, prietenia şi solidaritatea omenească se leagă atât în momentele de contemplare a frumosului, cât şi în împrejurări grele ce s-ar putea ivi pe parcurs. Duminică, 15 mai a.c., o parte dintre cursanţii şcolilor parohiale pentru copii şi adulţi din cadrul Parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Spania, au petrecut după-amiaza de după Sfânta Liturghie într-o curată desfătare în mijlocul naturii, în câteva minunate locuri din zona Buitrago del Lozoya şi El Atazar, în apropiere de Madrid (cca 75-80 km): munţii, lacurile şi barajul – o imensă carte deschisă, în care citim totul despre natură şi despre noi înşine.

Muntele ne atrage, ne cheamă prin el însuşi ca un întreg armonios, dar şi prin multiplele sale detalii geologice, geografice, meteorologice: megaliţi, pereţi, vârfuri, creste, platouri, terase, vâlcele, lacuri, pâraie zglobii, cascade, curcubee şi apusuri “însângerate”… Ne atrage prin floră şi faună. Din drag şi dor de linişte şi de cântec de păsări, din dor de ţară, din dor de libertate, de aer curat, de verdele crud şi de florile primăverii, de oglinzile “ochiurilor de mare”, am străbătut la pas aceste fermecătoare locuri, convinşi fiind că ostenelile de bună voie le fac mai uşoare pe cele de nevoie. Frumuseţea este peste tot; nu este ea cea care ne lipseşte, ci ochiul nostru nu ştie s-o descopere întotdeauna. Spectacolele de pe scena alpină sunt de cele mai multe ori calme, odihnitoare, poetice. Multe bucurii, multe surprize ne oferă muntele.

Şi, peste ani, acestea vor deveni amintiri de preţ, valori neinfluenţate de inflaţie, comori pe care nu ni le poate fura nimeni. Şi doar câţiva buni prieteni vor şti că suntem bogaţi.

Prezbitera Gina Cimpoca

 

 

 

Citește și