Cititorii întreabă – Avocatul răspunde

I.

Nicolae Chiriță – Sant Marti/Barcelona

Bunicii mei au decedat în 1996 iar ca succesori au rămas unchiul şi mama mea, însă până în prezent niciunul nu a cerut drept de succesiune. Unchiul meu nu are moștenitori, sunt singurul moştenitor după moartea sa. Dacă unchiul meu ar dori să facă succesiunea, ar avea nevoie şi de acordul mamei mele? Este nevoie de acordul amândurora?

Răspuns:

Nu despre taxă este vorba ci despre dezbaterea succesiunii. Succesiunea se dezbate între toţi moştenitorii, deci unchiul şi mama dumneavoastră. Dacă unul dintre moştenitori nu este de acord cu modul de împărţire a moştenirii – nu cu dezbaterea ei -, la notar, atunci celălalt poate introduce acţiunea în instanţă. Probabil se pune problema plății taxei notariale pentru moştenire, dar aceasta este o altă problemă.

Explicaţii termeni juridici:

Definiţie Moştenitor

Persoana care este chemată la moştenire în temeiul legii. Au calitatea de moştenitor legal :

. rudele apropiate ale defunctului, împărţite în clase de moştenitori;

. soţul supravieţuitor.

În cazurile în care nu există moştenitori legali sau testamentari ori nici unul din moştenitori nu au acceptat succesiunea, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. Sunt excluse de la succesiune persoanele considerate de lege nedemne de a accede şi anume:

. cel condamnat, în calitate de autor, coautor, complice sau instigator, printr-o hotărâre rămasă definitivă, pentru omor sau tentativă de omor asupra celui ce lasă moştenirea;

. cel care a făcut împotriva celui ce lasă moştenirea un denunţ, o plângere sau o mărturie, de natură să atragă pedeapsa cu moartea, dovedit.

Virginica Leonte – Alcalá de Henares/Madrid

Am fost înşelată de o avocată care profesează clandestin în comunitatea Madrid. Nu am ştiut aceasta, ulterior am aflat. Am contactat-o pentru a mă reprezenta într-un proces de paternitate. Am comunicat foarte bine până i-am adus actele şi banii. 1.500 euro avans. La două zile m-a sunat și mi-a spus că a început acțiunea. Am aşteptat aproape șase săptămân timp în care nu a dat niciun semn de viaţă. Când am sunat-o eu, am fost şocată să aflu că nu a început nicio acţiune și că trebuie să mai plătesc niște taxe. Întâmplător am aflat că NU are niciun drept de a profesa în Spania și nu este nici membră al Baroului Avocaților din Spania. Pot depune plângere la autoritățile spaniole pentru înșelăciune? Îmi pot recupera banii? Mulțumesc.

Răspuns:

Da, puteţi să depuneți plângere penală pentru înșelătorie și restituirea sumei de bani, adică, juridic vorbind, vă constituiţi parte civilă cu suma respectivă. Totuşi, vă sfătuiesc să angajaţi un avocat pe care să îl verificaţi dacă există în Baroul Avocaților din Spania. Din păcate, sunt români care se pretind avocați cu drepturi depline de a profesa în această țară, dar de fapt, ei nu sunt altceva decât, cel mult, veriga dintre avocatul cu drepturi legale și imigrantul român.

_________________________________________________________________

II.

Sfatul Avocatului

Înainte de a lua decizia iniţierii unui divorţ, analizaţi cu mare atenţie şi calm situaţia în care vă aflaţi. Decizia asupra unui divorţ nu trebuie luată niciodată în grabă, la supărare. Nu uitaţi faptul că, conform Codului Familiei, familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi, în relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia având drepturi egale.

Priviţi divorţul ca pe o cale de a rezolva probleme majore în viaţa dumneavoastră, generate de căsătoria în care vă aflaţi.

Dacă, după o analiză suficientă a situaţiei dumneavoastră consideraţi că divorţul este singura cale de a obţine o stare de normalitate, şi nu una de a obţine o răzbunare, un avantaj material, atunci puteţi începe demersurile privind obţinerea divorţului.

Odată luată decizia începerii divorţului, căutaţi întotdeauna să ajungeţi la un acord cu soţul/soţia dumneavoastră în ceea ce priveşte cât mai multe aspecte: realizarea divorţului, custodia copilului/copiilor, încredinţarea minorilor, împărţirea bunurilor comune, alte aspecte. Obţinerea acestui acord duce la evitarea creşterii efectelor traumatizante inerente precum şi a multor discuţii în contradictoriu purtate în şedinţa publică.

Dacă acordul nu poate fi obţinut, este extrem de indicat să fiţi asistat(ă) de un avocat, încredinţarea copiilor precum şi partajarea, aducând în timpul procesului o serie de elemente complexe, în condiţiile în care părţile nu se înţeleg.

Divorţul pe cale judecătorească

Legislaţia în vigoare (Codul Civil, noul Cod Civil) prevede desfacerea căsătoriei prin divorţ având în vedere următoarele posibilităţi:

a. prin acordul soţilor

b. la cererea unuia dintre soţi, atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă

c. la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani

d. la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei

Chiar dacă există copii minori din căsătorie şi cei doi soţi se înţeleg cu privire la realizarea divorţului, ei se pot adresa pentru divorţul prin acord atât instanţei de judecată cât şi ofiţerului de stare civilă ori notarului public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor, care poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, aceştia din urmă eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.

Divorţul prin acord

În baza Codului Civil, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seamă şi de interesele minorilor.

Cererea de divorţ prin acord se depune de soţi împreună sau de unul dintre soţi, celălalt acceptând această cerere. În acest caz, instanţa nu va stabili nici un fel de culpă a vreunuia dintre soţi la desfacerea căsătoriei.

Divorţul din motive temeinice

Pentru pronunţarea divorţului din motive temeinice – motive de divorţ, instanţa trebuie să constate, cf. art. 38 alin. 1 C. fam, existenţa a trei elemente:

. existenţa motivelor temeinice

. existenţa raporturilor dintre soţi grav vătămate

. imposibilitatea continuării căsătoriei

Prin urmare, în acest caz, instanţa nu trebuie să constate numai culpa soţilor ci şi că, raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În timpul procesului de divorţ, cei doi soţi hotărăsc dacă acela dintre ei care şi-a schimbat numele de familie, şi-l va păstra şi după divorţ, sau va reveni la numele avut anterior. Există, însă şi motive întemeiate (soţul care şi-a schimbat numele este deja cunoscut cu acest nume într-un domeniu – numele unui cântăreţ, numele unui avocat, numele unui notar etc.), numele se poate păstra chiar în lipsa unei acord între soţi.

Pentru motive temeinice ale soţului care solicită păstrarea numelui său, luându-se în considerare interesul minorului, instanţa va putea să dispună păstrarea numelui şi în cazul lipsei de acord.

Unde se efectuează divorţul – Unde se depun actele de divorţ

1. Prin instanţă

În cazul divorţului prin instanţă, în ceea ce priveşte competenţa materială, instanţa competentă este Judecătoria. Regula este că instanţa competentă teritorială să soluţioneze acţiunea de divorţ este instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acelei Judecătorii.

2. Pe cale administrativă – doar pentru divorţuri prin acord

În baza Codului Civil, în cazul divorţurilor prin acord, cererea de divorţ poate fi depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, sau la un notar public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. În aceste două cazuri, se vor acorda soţilor mai întâi un termen de gândire de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorţ. La expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat.

Dacă depunerea cererii de divorţ se poate face, în anumite situaţii, şi prin mandatar, la termenul de verificare a consimţământului, prezenţa ambilor soţi este necesară.

Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor. Dacă soţii nu se înţeleg asupra unui aspect accesoriu cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public, emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată, potrivit prevederilor art. 38. Soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se înţeleg este de competenţa instanţei judecătoreşti.

Avocatul în divorţul prin acord

Asistenţa unui avocat într-un demers privind divorţul este recomandabilă, chiar dacă nu este obligatorie. Procedura descrisă de Codul civil, de realizare a divorţului la notariat, presupune o serie de demersuri succesive (2-3 prezente la notariat, documente de redactat de către Notar şi, final, o transmitere către Starea Civilă, de către notar, a informaţiei privind divorţul. Deşi sunt şi avantaje importante (evitarea instanţelor, timp de soluţionare posibil mai redus), costurile pot depăşi, în acest caz, cele ale divorţurilor prin acord efectuate prin instanţă, cu asistenţa unui avocat.

O altă soluţie ce poate fi mai avantajoasă financiar, este cea a divorţului realizat direct la Starea Civilă, dar şi acolo este posibil ca timpii de programare şi efectuare a divorţului să fie importanţi, aglomeraţia semnificativă.

Avocatul poate furniza asistenţă de specialitate în demersurile privind divorţul, atât prin instanţă cât şi prin procedura administrativă. Avantajele asistenţei asigurate de avocat sunt cele ale unui demers corect făcut, fără complicaţii, care se finalizează în cel mai scurt timp şi cu o evitare inutilă de supra-taxare.

Avocat, Raluca Alexandra Barbu