În urma dezastrului natural din Valencia din 29 octombrie a.c., comunicarea numărului de victime a fost marcată de inexactități și inconsecvențe. Timp de mai multe zile, atât Guvernul Central, cât și Guvernul Comunității Valencia, au transmis date contradictorii, generând confuzie în rândul publicului și al mass-media. Au existat trei surse de informații active simultan, în loc de una singură, așa cum prevede legea, iar acest lucru a contribuit la o înțelegere greșită a situației.
Inițial, numărul raportat al deceselor a fluctuat neașteptat, scăzând sau stagnând, deși pe teren continuau să fie descoperite victime. Centrul Național de Integrare a Datelor (CID), organismul legal autorizat pentru coordonarea și raportarea numărului de decese, nu a fost activat decât la 10 zile după eveniment, în data de 9 noiembrie. În acest timp, alte instituții locale și guvernamentale au transmis date parțiale, alimentând neînțelegerile. Începând cu seara zilei de 12 noiembrie, bilanțul oficial, stabilit de CID, este de 216 victime.
Joi, 14 noiembrie 2024, Centrul de Integrare a Datelor (CID) a publicat un raport detaliat cu privire la victimele decedate în urma inundațiilor severe din 29 octombrie. Dintre cele 216 victime confirmate până acum, 131 sunt bărbați și 85 sunt femei. Comparând aceste cifre cu datele privind populația din localitățile afectate (conform Institutului Național de Statistică), se observă că numărul bărbaților decedați este mai mare: aceștia reprezintă 59% dintre victime, deși constituie doar 48% din populația totală înregistrată în aceste zone.
Un alt model demografic evident este cel legat de vârstă: aproape jumătate dintre victime – 104 persoane – aveau 70 de ani sau mai mult, deși acest grup reprezintă doar 15% din populația celor 28 de localități afectate. Este deosebit de dramatic cazul nonagenarilor: 7% dintre victime aveau peste 90 de ani, deși acest grup constituie doar 1% din populație.
În rândul tinerilor, tendința se inversează. Doar 9% dintre victime au vârste cuprinse între 10 și 40 de ani, deși aceștia reprezintă 34% din populația acestor localități.
În ceea ce privește naționalitatea, distribuția victimelor corespunde în mare parte cu proporția cetățenilor străini și spanioli din zonele afectate. Conform CID, 12% dintre victime sunt străini, în timp ce aceștia reprezintă 11% din populație. Printre victime se numără 9 români, 4 marocani, 4 chinezi, 2 britanici și câte un cetățean din Ecuador, Venezuela, Ucraina, Olanda, Tunisia, Columbia și Paraguay.
CID este un organism tehnic ce include un Oficiu de Medicină Legală și o Secție a Forțelor de Ordine cu agenți specializați din cadrul Gărzii Civile și Poliției Naționale. Rolul principal al CID este de a aduna și de a coordona diversele rapoarte de identificare a persoanelor decedate în cazuri cu multiple victime. CID este singura instituție abilitată să ofere presei cifre oficiale prin intermediul Biroului de Comunicare al Tribunalului Superior de Justiție al Comunității Valenciene.
Conform legislației (Decretul Regal 32/2009), CID are competența exclusivă de a comunica oficial numărul victimelor în caz de catastrofă. CID a fost creat pentru a asigura identificarea și raportarea corectă a victimelor și, în acest caz, a avut nevoie de o perioadă de timp pentru a procesa și verifica datele, întrucât la fața locului s-au confruntat cu multiple provocări operaționale.
Clarificarea și centralizarea comunicării cifrelor începând cu data de 9 noiembrie, sub coordonarea CID, asigură că bilanțul actual reflectă doar cadavrele recuperate, identificate și înregistrate în mod oficial. Autoritățile subliniază că această metodologie oferă date exacte, iar orice raportare prematură nu poate fi considerată oficială.
A consemnat: Zoe Stoleru Martí – Occidentul Românesc
Informații și foto: El País