Care Santos: Dacă aş fi trăit departe de cărţi, aş fi fost nefericită

pic.aspx

Scriitoarea catalană Care Santos a declarat că ar fi fost o femeie nefericită, dacă ar fi trăit departe de cărţi, precizând totodată că nu scrie pentru critici literari, ci pentru cititori, care orice ar avea de spus, trebuie ascultaţi.

„Pentru fiii, nepoţii şi strănepoţii copiilor mei, care nu vor şti cine am fost”. Aceasta este dedicaţia de la începutul romanului „Încăperi ferecate”, al scriitoarei catalane Care Santos. Volumul a apărut recent la editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei”, şi a fost lansat în prezenţa autoarei, venită la Bucureşti pentru acest eveniment.

Care Santos consideră că este extrem de important ca o persoană să cunoască trecutul familiei sale. „Înţelegând trecutul ne înţelegem pe noi înşine şi e posibil să îi înţelegem mai uşor şi pe copiii noştri”, spune autoarea, care, în romanul „Încăperi ferecate” prezintă o galerie de tablouri misterioase, în care poate fi citită istoria întunecată a unei celebre familii din Barcelona. În roman, o tânără şi ambiţioasă moştenitoare alege să dezgroape trecutul şi să-i desluşească enigmele, indiferent de consecinţe, iar pe parcursul cărţii, cititorul cunoaşte ipostaze în timp ale oraşului, dar mai cu seamă cea a Barcelonei anilor ’30, surprinsă în plină glorie modernistă.

Care Santos precizează că ideea scrierii acestui roman a apărut în urmă cu mult timp, însă s-a concretizat la maturitate, întrucât „când eşti foarte tânăr nu te întrebi, dar după o anumită vârstă începi să te întrebi de unde vii, cine eşti”.

Scriitoarea catalană Care Santos vorbeşte, despre personajele care dau viaţă romanului „Încăperi ferecate”, despre Barcelona şi locurile frumoase din oraş, dar şi despre scriitorul Mircea Cărtărescu, câştigător al premiului Tormenta pentru cea mai bună carte străină, acordat de revista online de critică literară La tormenta en un Vaso, iniţiată şi coordonată de Care Santos.