Brașov – Revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987

220

Revolta de la Brașov din anul 1987 a fost o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse în RS România de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.

Semințele revoluției române din 1989 au fost plantate încă spre sfârșitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) și platforma Nicolina din Iași (februarie 1987), culminând printr-o grevă masivă în Brașov. Măsurile draconice luate de Ceaușescu implicau reducerea consumului energetic și alimentar, precum și scăderea veniturilor lucrătorilor, conducând spre ceea ce politologul Vladimir Tismăneanu numea „nemulțumire generalizată” și făcând ca România să devină „cea mai vulnerabilă țară din Blocul Estic la o revoluție”. Deși România va fi ultima țară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluția din 1989, aceasta a avut drept una din cauze volatilitatea socială și economică a țării de la sfârșitul anilor ’80. Revolta de la Brașov reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.

Localizat în partea sud-estică a Transilvaniei, Brașovul era unul din cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forța de muncă angajată în industrie. O clasă muncitoare bine pregătită se formează în perioada anilor ’60 prin strămutarea forțată de către guvernul comunist a mii de țărani moldoveni pentru operarea fabricilor brașovene. În anii următori Brașovul devine unul din cele mai puternice centre muncitorești din țară, aici dezvoltându-se platforme industriale mamut precum Rulmentul Brașov, IAR Ghimbav, Tractorul Brașov sau Steagul Roșu. Muncitorii din aceste uzine au fost relativ privilegiați în perioada industrializării forțate începute sub Ceaușescu; ei beneficiau de servicii sigure, locuințe asigurate de întreprinderile la care lucrau, încadrarea în muncă a soțiilor și venituri ceva mai mari decât în alte părți din țară. Prin urmare, declinul industrial din România și restul Europei de Est de la mijlocul anilor ’80, marcat de scăderi de venituri și disponibilizări, a lovit Brașovul și lucrătorii acestuia în mod special.

În 1982, Nicolae Ceaușescu inițiază un plan de reducere a datoriilor externe ale României. O parte din banii care până atunci erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către creditorii externi, în special către Occident. Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul total al pieței produselor de larg consum din România, și implicit din Brașov. În această situație, statul a raționalizat alimentele și bunurile de consum, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază. În acest mediu de prăbușire economică și de împuținare dramatică a alimentelor a izbucnit revolta de la Brașov, în data de 15 noiembrie 1987.

Deși revolta de la Brașov nu a condus în mod direct la Revoluția din 1989, ea a fost o lovitură puternică pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu și încrederea pe care acesta o avea în sindicatele comuniste. Revolta a reflectat ceea ce istoricul Denis Deletant numea „inabilitatea lui Ceaușescu de a detecta semnalele de alarmă date de tensiunile crescânde în sânul muncitorilor, acesta continuând orbește cu aceleași măsuri economice, aparent indiferent față de consecințele lor”. Prin urmare, revolta de la Brașov a subliniat nemulțumirea tot mai mare în rândul clasei muncitoare împotriva regimului Ceaușescu; în plus, ea a prefigurat mișcarea populară care va doborî sistemul comunist din România. Brașovul a cunoscut din nou revolta în decembrie 1989, când românii au alungat definitiv regimul Ceaușescu și l-au executat pe acesta.

După 1990, Gheorghe Robu, Procurorul General al României, s-a deplasat la Brașov și s-a întâlnit la primăria orașului cu foștii protestatari. Conform lui Florin Postolachi, unul din cei anchetați în 1987, Gheorghe Robu le-a declarat:

„Băieți, i-am găsit pe toți cei care v-au anchetat în noiembrie 1987. Sunt la Serviciul Român de Informații, la Armată și la Ministerul de Interne. Am înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului Stănculescu și domnului Măgureanu. Să-și facă ordine în ministere și eu îmi voi face ordine la mine în minister.”

Cu toate acestea, până în prezent nimeni nu a fost anchetat, judecat și condamnat pentru abuzurile comise în acele zile de organele de represiune comuniste. Unii dintre torționari au ocupat sau continuă să ocupe funcții influente în aparatul administrativ sau legislativ al statului.