Protestele şi incertitudinea politică trag leul în jos: Moneda naţională se depreciază din nou în raport cu euro
Leul a continuat să se deprecieze în raport cu euro după ce PSD a adoptat ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Penal, ajungând în dimineaţa zilei de joi la 5,5482/5,5533 lei/euro, în creştere cu 0,13% faţă de nivelul de închidere de ieri.
Cursul BNR anunţat ieri a fost de 4,5240 lei/euro, în creştere cu 0,45% faţă de şedinţa precedentă.
Dolarul s-a apreciat de asemenea în raport cu leul, la 4,2121/4,2221 lei/dolar. Cursul BNR anunţat ieri pentru dolar era de 4.1935 lei.
Bloomberg scrie în această dimineaţă că incertitudinea politică din ţară ar putea propulsa euro la 4,6 lei, dacă guvernul PSD nu retrage ordonanţele.