Avocat Ioana Brătuleanu: Executarea silită în Uniunea Europeană (III)
Pe parcursul a trei ediții consecutive public trei articole privind executarea silită pe teritoriul Uniunii Europene. Având în vedere diferențele dintre sistemele legislative care se găsesc pe teritoriul Uniunii Europene și faptul că cititorii publicației sunt interesați în special de procedurile din România și Spania, în articolele precedente am expus procedura de executare silită pe teritoriul României și a Spaniei, urmând ca în ediția aceasta să explic procedura de executare silită pe teritoriul Uniunii Europene în dreptul internațional privat.
În completarea noțiunilor generale explicate în articolele anterioare, atunci când o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță judecătorească nu este respectată de bună-voie de persoana obligată, reclamantul creditor poate depune o cerere de executare pentru a duce la îndeplinire executarea efectivă a deciziei judecătorești. Se poate întâmpla ca debitorul sau bunurile sale să se afle pe teritoriul unui stat de pe teritoriul Uniunii Europene, iar sentința care îl obligă să fie pronunțată de Judecătoria altui stat.
De exemplu, un cetățean român care în baza unui contract se obligă la plata unei sume de bani către un prestator de servicii pe teritoriul Spaniei, nu îndeplinește obligația de plată. Creditorul solicită în instanță îndeplinirea obligației, însă cetățeanul român se reîntoarce în România unde are diferite bunuri executabile. Creditorul va obține o hotărâre favorabilă pe teritoriul Spaniei, iar judecătoria spaniolă va căuta bunurile debitorului, însă dacă acesta și-a lichidat patrimoniul de pe teritoriul Spaniei, nu va putea recupera pierderile suferite.
Întrebările la care voi răspunde prin prezentul articol sunt: dacă aveți datorii pe teritoriul Spaniei, poate fi solicitată executarea obligației stabilite printr-un titlu executoriu în România? Pot fi urmărite și executate silit proprietățile debitorului care se află pe teritoriul altui stat? Dacă da, în ce condiții?
La nivel de drept internațional privat, în funcție de natura obligației de îndeplinit, se poate solicita executarea silită în baza unui titlu executoriu astfel cum a fost explicat în articolele precedente (sentință, acord de tranzacție, act autentic etc.), însoțit de un certificat de punere în executare eliberat de autoritățile competente în baza unui Regulament european care detaliază regulile de punere în executare a respectivei obligații prevăzute în titlul executoriu.
Pentru a stabili forma de executare și documentele necesare, trebuie să cunoaștem Regulamentul aplicabil speței noastre, existând numeroase regulamente privind recunoașterea și executarea unei sentințe cum ar fi cu titlu de exemplu în materia dreptului familiei: Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere; sau în materie civilă: Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate etc.
În funcție de Regulamentul aplicabil în cauză, vom cunoaște și procedura de executare a obligației prevăzută în Sentință. De exemplu, în materia executării obligației de plată a pensiei alimentare prevăzute într-o sentință pronunțată de o Judecătorie din România se poate solicita executarea la Judecătoria competentă din Spania, în baza sentinței pe care a fost aplicată Apostila de la Haga și a unui certificat eliberat în baza Regulamentului aplicabil. Procedura de punere în executare este cea prevăzută de statul de executare, în exemplul prezentat fiind procedura spaniolă, fiind astfel necesară reprezentarea de către un avocat și a unui procurador, astfel cum am explicat în articolul referitor la executarea silită pe teritoriul Spaniei.
În cazul în care Sentința de obligare la plata pensiei alimentare a fost pronunțată în Spania, de către o judecătorie spaniolă, iar debitorul (sau bunurile sale) se află în România, creditorul va putea cere executarea obligației pe teritoriul României în baza acelorași documente, însă cererea se va adresa executorului judecătoresc competent și va urma regulile de procedură civilă prevăzute de legislația românească pentru executarea obligației stabilite prin sentință.
Statul în care se pronunță o hotărâre privind obligația la plata unei pensii alimentare capătă o importanță deosebită atunci când interesele părților nu reflectă interesul minorului, iar una dintre părți dorește eludarea prevederilor legislației unui stat membru. De exemplu, legislația spaniolă prevede pe lângă pensia alimentară mai mare și obligarea debitorului la plata a cincizeci la sută din cheltuielile extraordinare cum ar fi cheltuieli medicale care nu sunt acoperite de Sistemul de Asigurări Sociale (ochelari, dentist, medicamente), precum și alte cheltuieli imprevizibile pe care un părinte le poate avea cu minorul.
În legislația română se obține în general doar un procent din veniturile debitorului în cazul în care acesta lucrează sau un procent din salariul minim pe economie în cazul în care nu se cunosc veniturile acestuia. Când debitorul lucrează în alt stat și refuză prezentarea documentelor privind veniturile, sentința va fi cu siguranță în defavoarea creditorului. Regulamentul aplicabil ne va indica dacă sentința se poate executa în mod direct sau sunt necesare alte demersuri prealabile pentru punerea acesteia în executare cum ar fi procedura de recunoaștere a sentinței la Judecătoria competentă din statul de executare.
Recunoașterea sentinței este necesară atunci când regulamentul aplicabil nu permite executarea directă și consideră necesară verificarea condițiilor în care s-a pronunțat respectiva hotărâre. Este cazul mai ales al măsurilor privind răspunderea părintească (când autoritatea părintească este exclusivă și se dorește obținerea pașaportului copilului minor fără consimțământul celuilalt părinte, ducerea la îndeplinire a regimului de vizite stabilit etc.).
Procedura de recunoaștere în statul de executare a obligației constă doar în verificarea îndeplinirii acestor condiții prevăzute de lege și sub nicio formă nu poate modifica titlul executoriu. De menționat este faptul că această procedură va fi abrogată și din Regulamentul 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, urmând ca executarea să se realizeze în mod direct, fără a fi necesare alte proceduri prealabile.
Ieșind din sfera dreptului familiei și intrând în sfera civil-comercială, găsim Regulamentul (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate, care oferă posibilitatea executării expres a unei sentințe pronunțate într-un alt stat membru prin intermediul emiterii unui titlul executoriu european. Acesta este un certificat care însoțește o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic și care permite libera circulație a hotărârii, tranzacției sau actului în cauză în Uniunea Europeană. Certificatul constituie un „pașaport judiciar european” pentru hotărâri judecătorești, tranzacții judiciare și acte autentice care se referă la o creanță necontestată.
O creanță se consideră necontestată în cazul în care debitorul a recunoscut-o în mod expres acceptând-o sau recurgând la o tranzacție care a fost aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei proceduri judiciare; sau în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare; sau în cazul în care debitorul nu s-a prezentat sau nu a fost reprezentat în cadrul unei ședințe de judecată privind această creanță după ce a contestat-o inițial în cursul procedurii judiciare, cu condiția ca atitudinea sa să fie asimilabilă unei recunoașteri tacite a creanței sau a faptelor invocate de creditor în temeiul legislației statului membru de origine; sau în cazul în care debitorul a recunoscut-o în mod expres într-un act autentic.
De asemenea, Regulamentul nr. 1215/2012 privind hotărârile în materie civilă și comercială urmărește să faciliteze accesul la justiție, în special prin furnizarea de reguli privind recunoașterea și executarea rapidă și simplă a hotărârilor în materie civilă și comercială pronunțate în statele membre. De multe ori suntem întrebați dacă în cazul contractării unui împrumut bancar sau al unui credit ipotecar, în caz de neplată, dacă banca/instituția de credit poate căuta și executa silit bunurile debitorului din România, unde de obicei se găsește cel puțin un imobil moștenire de la părinții debitorului.
Deși răspunsul poate părea la prima vedere unul simplu și anume că instituțiilor de credit nu le convine din punct de vedere economic să investească într-o procedură de executare pe teritoriul României, adevărul este că legislația europeană se află în continuă schimbare, facilitând din ce în ce mai mult punerea în executare pe teritoriul altui stat a titlurilor executorii, astfel că foarte probabil vom vedea astfel de proceduri și asupra bunurilor debitorilor de pe teritoriul României.
Autor: Avocat Ioana Brătuleanu (Madrid) – Contributor voluntar la Occidentul Românesc
Avocat ICAM specializat în Drept internațional
Telefon 0034.642.308.360
E-mail: secretaria@brilawabogados.es