Arizona: Marele premiu Intel International Science and Engineering Fair câștigat de un român

Ionut-Budisteanu [640x480]

Românul Ionuţ Budişteanu, în vârstă de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea, a câştigat marele premiu, în valoare de 75.000 de dolari, la concursul Intel International Science and Engineering Fair, ce a avut loc la Phoenix, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Budişteanu şi-a adjudecat locul I în concurs pentru crearea unui model viabil de maşină low-cost fără şofer. Competiţia Intel ISEF  care a avut loc în Arizona/SUA, între 12 şi 17 mai, a reunit 1.600 de tineri pasionaţi de tehnologie din întreaga lume. Elevul în clasa a XII-a a spus că subiectul cercetării sale este legat de o problemă globală importantă. În 2004, accidentele rutiere au cauzat 2,5 milioane de decese în întreaga lume, pentru 87 la sută dintre coliziuni fiind responsabile erori de conducere. Modelul creat de Budişteanu, folosind inteligenţa artificială, poate detecta neregularităţile drumului şi poziţia maşinii în timp real şi nu ar costa decât 4.000 de dolari, dacă ar fi pe piaţă.

Unicitatea soluţiei propuse de Ionuţ constă în folosirea unui radar minimalist şi a unor camere video, montate pentru a recunoaşte din imagini, folosind algoritmi informatici proprii, marcajele, limitele şi poziţionarea în timp real a maşinii în trafic, semnele de circulaţie şi posibilele obstacole. Lucrarea tânărului aduce reale beneficii societăţii şi îmbunătăţiri calităţii vieţii şi a fost realizată sub îndrumarea profesorului Dan Milici. Budişteanu, care nu se află la prima participare în acest concurs prestigios, a primit premiul cel mare Gordon E. Moore în valoare de 75.000 de dolari, numit astfel în memoria cofondatorului Intel.

Ionuţ a fost felicitat pentru reuşita sa de însuşi premierul Victor Ponta. ”Îl felicit pe Ionuţ Budişteanu, un tânăr excepţional din Râmnicu Vâlcea, care a câştigat Marele Premiu al celui mai important concurs de cercetare pentru elevii de liceu – International Science and Engineering Fair (ISEF) – organizat de compania Intel în Arizona, SUA. România se mândreşte cu tine Ionuţ, felicitări!”, a scris premierul pe reţeaua de socializare Facebook.

Ionuţ, bursier mai mulţi ani al Fundaţiei Dan Voiculescu, a prezentat acum un an la competiţia organizată de compania Intel, o altă invenţie care uimea: dispozitivul care ar putea ajuta persoanele nevăzătoare să vadă cu ajutorul limbii. Ionuț a fost întotdeauna pasionat de calculator. De la 3 ani părinții nu-l puteau desprinde din fața computerului. Atunci au observat că, spre deosebire de ceilalți copii de vârsta lui, el nu se uita la televizor și nici nu ieșea la joacă. Stătea ore în șir în faţa calculatorului, încercând să descopere singur soluții pentru probleme de informatică. După sperietura inițială, părinții i-au rămas alături. Din două salarii de bugetar. După ce a studiat singur, la 10 ani, materia de liceu și chiar pe cea de facultate, Ionuț a început să devoreze on-line biblioteci din întreaga lume, cărţi, lucrări complicate, reviste de specialitate cu ultimele cercetări și zeci de teze de doctorat din domeniul Inteligenţei Artificiale.