Anglia: Alexandru Petrescu s-a întâlnit cu reprezentanți ai ARISS

photo (1) [640x480]

Organizaţia PSD Diasporă a cunoscut o creştere accelerată de la momentul înfiinţării, toamna lui 2010, până astăzi. Implicarea comunităţilor de români din afara ţării a fost iniţiată prin abordări centrate pe agenda de integrare în detrimentul dezbaterii ideologice.
Pe aceasi linie politică cu puternică aplicabilitate socială a avut loc şi întâlnirea dintre Alexandru Petrescu, vicepreşedinte PSD Diasporă şi preşedinte al PSD Anglia, Ciprian Boloș, vicepreşedinte PSD Anglia şi reprezentanţi ai Asociaţiei Societăţilor Internaţionale Studenţeşti Româneşti din Marea Britanie (ARISS),  Ariel Chiș şi Andrei Niculau.
Agenda discuţiilor a inclus posibilitatea angrenării studenţilor români şi a celor ce îşi definitivează studiile din cadrul societăţilor studenţeşti româneşti din centrele universitare din Marea Britanie, în activitatea companiilor româneşti cu capital de stat şi în mediul de afaceri în general prin internship-uri şi poziţii prin care îşi pot aduce aportul şi în acelaşi timp acumula experienţa profesională.  Părţile au agreat să continue dialogul şi împreună să identifice soluţii de sprijin pentru studenţii români din Regatul Unit, inclusiv facilitarea de sesiuni de practică în Parlamentul României şi Parlamentul European.
Filialele PSD Diaspora au o bună reprezentare în cadrul comunităţilor de români din Europa şi America de Nord şi îşi propun să militeze pentru doleanţele şi drepturile cetăţenilor români ce trăiesc în afara graniţelor României, atât în raport cu autorităţile ţării de reşedinţă cât şi prin includerea măsurilor de susţinere a românilor din diaspora în programele guvernamentale social democrate din România.

Citește și