„Aici nu contează cât de repede te integrezi, contează cum ți se dă startul pentru a te integra”

Interviu cu Alina Celia Cumpan, Chicago, SUA
S-a născut în Oravița, județul Caraș-Severin și a copilărit în Mercina – „un sat din pusta Banatului”, cum îl descrie chiar ea, „aproape de ruinele cetății dacice și a castrului roman Arcidava”. Alina Celia Cumpan (34 de ani) a lăsat acele meleaguri pentru tărâmul american, dar a luat cu ea dorul, limba, sufletul românesc, pe care le face cunoscute acolo prin poeziile pe care le scrie (și pe care le-a publicat ori urmează să le publice). În România, Alina a absolvit Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Comunicare din Timișoara și Facultatea de Șiințe Economice și Administrative din Reșița. A continuat studiile cu un masterat în Managementul Administrației Publice și un curs post-universitar în Relații Internaționale la Institutul Diplomatic Român din București; totodată, a urmat diverse cursuri de specializare în țară și în spațiul european  (pe programe de incluziune socială, educative, culturale, administrative, etc). Pe lângă poezie, tânăra româncă este pasionată și de arta fotografică, lectură, dar și de „natura și omul cu toate experiențele-i împletite în spicul timpului și al destinului.” Anul trecut, de la Chicago, a lansat proiectul „România – 100 Rădăcini și o privire către viitor” dedicat anului centenar al Marii Uniri. Alina Celia Cumpan este nominalizată pentru premiile de excelență acordate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei Occidentul Românesc „Noi susținem excelența!”

Occidentul Românesc: Cu ce te ocupi în Chicago, orașul adoptiv de pe teritoriul american?

Alina Celia Cumpan: În Chicago, lucrez pentru o companie de transport public în cadrul căreia mă ocup de recuperarea creanțelor din sfera asigurărilor, soluționarea accidentelor de muncă, reprezentarea legală a companiei în fața instanței de-a lungul procesor juridice. Part-time, traduc pentru Global Languages and Culture; fac lobby pentru UNICEF și voluntariat pentru National Immigrant Justice Center. De câteva luni am înființat un ONG cultural, Authentic Society for Language and Culture, prin care vom organiza diverse acțiuni cultural-artistice interesante în comunitatea românească din orașul vânturilor, deschizând totodată ușile unor parteneriate inedite cu numeroase comunități românești din diaspora.

Occidentul Românesc: Cum ai ajuns să te stabilești în SUA, mai exact la Chicago?

Alina Celia Cumpan: Am cochetat încă din anii facultății cu ideea stabilirii într-o țară civilizată, dar nu îmi făcusem din asta un țel. Mi-am finalizat studiile, am început să-mi clădesc o carieră, dar în 2010  am simțit că sosise timpul pentru a părăsi țara, după ce un complex de împrejurări personale și profesionale ce au generat decizia finală. Eu aveam nevoie de o reinventare, iar țara parcă intrase într-o regresie a speranțelor de mai bine. Climatul general al României din acea vreme era guvernat de instabilitate pe scena politică, blocarea locurilor de muncă pentru tinerii absolvenți, tranșarea salariilor bugetare pentru ieșirea din impasul economic, etc. Securitatea individuală îmi părea că se îndepărtase de la normele și coordonatele normalității, a unei societăți democratice. De ce Chicago? Pentru că am avut posibilitatea de a vizita în două rânduri orașul anterior stabilirii mele aici și îmi stabilisem câteva puncte de pleacare pentru noile provocări în tranziția vieții.

Occidentul Românesc: Îți lipsește ceva de acasă? Dacă da, ce anume (care ar fi un top trei lucruri de care îți este cel mai dor)?

Alina Celia Cumpan: Nu mi-am permis în primii cinci ani de la sosire să dau glas dorurilor. Acasă era doar înainte! În acei ani mi-am canalizat toata atenția, gândurile și energia pe începuturile unei vieți noi, ce venise cu provocări noi, într-o țară în care limba îmi era străină, nu aveam direcții și căutam înțelesuri, rosturi și sensuri. Când simțeam dorurile clocotind, deschideam cutia cu pietrele din fața casei părintești (pe care le pusesem în bagaj, la plecare) și-mi pierdeam gândurile în mângâierea lor, până le simțeam calde, ca sufletul românesc.

Îmi este dor de pământ cu toată averea lui!! Îmi este dor în fiecare anotimp de câte ceva de acasă, de imaginea brazdei de pământ ce lucește întoarsă de plug și în câteva zile crapă frumos sub vântul primăvăratic, căci în brazda aceea văd chipul copilului de ieri pe care timpul îl ridează în mâine. Vara, îmi e dor de mirosul florilor de soc, de tei, de salcâm, de fânul cosit, de tălpile goale pe pământul cald; toamna, îmi e dor să mătur frunzele, iarna îmi e dor să aud trosnetul lemnelor de pe foc. Îmi este dor să aud toaca bătând, de cântecul cucului la Buna Vestire, de drumul berzelor, de timpul pierdut atunci când „gustam” din toate acestea. Cred că mulți din cei stabiliți peste hotare am rămas în legământul pământului lui Rebreanu.

Occidentul Românesc: Ce anume îți place cel mai mult la patria ta adoptivă?

Alina Celia Cumpan: Aici aș puncta următoarele aspecte: mentalitatea oamenilor în confortul libertății de gândire și exprimare, amabilitatea (chiar dacă deseori e dusă la extreme pe aripi de „american smile”), respectul dat pentru timpul și spațiul celuilalt, civilizația de la ghișee și lista ar putea continua.

Occidentul Românesc: Cum te-ai acomodat și integrat acolo? A contat faptul că la Chicago există o comunitate mare de români?

Alina Celia Cumpan: Nu am avut nicio problemă de adaptabilitate și acomodare. Când am coborât din avion am trăit un sentiment minunat. Am simțit că am ajuns acolo unde trebuia, deși îmi jucasem viitorul pe un bilet de avion, făra nimic concret la destinație. Așa este, Chicago are o comunitate vastă de români! În acest moment 90% din prietenii mei de aici sunt români. Dar aici nu contează cât de repede te integrezi, contează cum ți se dă startul pentru a te integra. Dacă ajungi în SUA fără statut legal sau dacă rămâi în ilegalitate, riști să te dezintegrezi căutând soluții pentru ieșirea din impas – soluții ce pot veni uneori repede, alteori greu și câteodată deloc. Dacă statutul tău la sosire este unul clar, drumurile îți sunt toate deschise, altfel poți ajunge prizonierul propiilor decizii într-o țară a libertăților, dar nu pentru toți – doar pentru cei care au dreptul la ele.

Occidentul Românesc: Care este acum statutul tău acolo și ce va fi în viitor – vei depune cererea pentru cetățenie?

Alina Celia Cumpan: De anul trecut mă aflu în procesul de dobândire a cetățeniei americane.

Occidentul Românesc: Spune-ne câteva cuvinte despre „România – 100 Rădăcini și o privire către viitor”.

Alina Celia Cumpan: Proiectul „România – 100 Rădăcini și o privire către viitor”, lansat în octombrie 2017,  are ca principal scop cunoașterea, promovarea, păstrarea, conservarea și valorificarea identității naționale românești în rândul copiilor (cu vârste între 5 și 14 ani)  născuți și/sau crescuți în diaspora, crescuți în spiritul culturii, tradițiilor și valorilor naționale românești, proveniți atât din familii în care ambii părinți aparțin naționalității române, cât și din familii mixte, în care doar unul dintre părinți posedă naționalitatea română. Copiilor din întreaga diasporă le-a fost lansată invitația de a se implica în proiect prin desene, colaje, picturi, lucrări care să surpindă elemente de identitate națională românească, ca expresie a caracterului național, raportate la limbă, cultură, obiceiuri, tradiții, cutume naționale specifice și alte elemente de identitate extinse la sufletul românesc și la realitățile etnice autohtone  („spațiu mioritic” –  L.Blaga, „specific național” – G. Ibrăileanu, „spiritualitatea românească” – Mircea Vulcănescu; „spirit românesc” – Nae Ionescu, „românismul” – C. Rădulescu Motru, „suflet românesc” – N. Iorga, „echilibru românesc” – D. Stăniloaie, etc.). Lucrările copiilor pot fi postate pe pagina de Facebook a proiectului. Până acum, au fost înscrise în concurs aproape 100 de lucrări ale copiilor cu rădăcini românești din diaspora: Spania, Franța, Germania, Italia, Canada, Liban, Iordania, Tunisia, Statele Unite. Aproape 40 de parteneri de pe cinci continente susțin proiectul mondial al copiilor românilor din diaspora în anul centenarului. Proiectul se desfășoară sub înaltul patronaj al Consulatului General al României la Chicago, cu susținerea Institutului  „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Am mai spus și cu altă ocazie și o repet: cred că noi, cei patru milioane de români plecați în afara granițelor României, ar trebui să vorbim copiilor noștri în limba română, despre România, căci doar astfel nu vom uita de unde am plecat, iar ei nu vor uita unde le sunt rădăcinile! Până la finalul lunii februarie, așteptăm din partea copiilor noi lucrări care să surprindă elemente de indentitate națională. În 1 iunie se vor anunța câștigătorii concursului.

Occidentul Românesc: Ce alte proiecte ai pentru viitor – personale sau pentru comunitate?

Alina Celia Cumpan: Sunt în definitivarea unui nou volum de versuri. Colaborez cu băieții din cadrul trupei Vox Maris Band din Chicago (pe care o sprijin necondiționat pe partea de comunicare) în cadrul proiectului lor de lansare a unui nou album muzical marca Vox Maris. Mă ocup de organizarea reprezentării României în cadrul Festivalului Francofonic de la sfârșitul lunii martie, sub egida Alianței Franceze din Chicago și cu sprijinul Consulatului General al României din Chicago. În luna mai mă voi ocupa de lansarea de carte a Corinei Ozon în Chicago, iar pe viitor planific să aduc în mijlocul comunității românești de aici personalități ce fac parte din fluxul cultural-artistic de acasă și exponenți de seamă ai culturii românești din diaspora.

Occidentul Românesc: Un exercițiu de imaginație: să presupunem că ai o baghetă magică la îndemână, cu care poți schimba, peste noapte, trei lucruri la România. Care ar fi aceste lucruri și de ce le-ai schimba?

Alina Celia Cumpan: În România aș îmbunătăți sistemul serviciilor din sănătate, aș stopa imixtiunile politicului în instituțiile culturale și aș retrezi spiritul civic, mândria națională, unitatea și solidaritatea între oameni.

Occidentul Românesc: Sunt încă mulți tineri români care văd America drept tărâmul făgăduinței, al realizării profesionale, mai cu seamă. După anii petrecuți de tine acolo, ce le-ai transmite acestor tineri?

Alina Celia Cumpan: Celor care își doresc să vină spre America le sugerez să fie pregătiți pentru muncă, încărcați cu răbdare, determinare, responsabilitate, seriozitate și mult curaj. Dacă vor o carieră, să vină! Aici este loc pentru toți.

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii: Alina Celia Cumpan – arhiva personală

Interviu publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc pentru luna februarie 2018.

Nu vrem pământ

Nu-ți trebuie picioare ca să pleci,
Nici mâini s-aduci iubire unde doare
Pân’ și iertarea-și are ceas de veci,
Pân’ și plecarea-și are a ei onoare.

Hotare ce-s trecute des în gând
Curaj supus copilului din cosmos,
Sătul de încercări, ești tot flămând
Și-n împăcarea clipei, zidești rostul.

Mai mult străin și mai puțin de-a lor,
Clădindu-ți rătăcirea-n ciob de datini
Donezi din gânduri să-ncălzești un dor
Și duci cu tine doine, cruci și patimi.

Plecat-a parcă țara dup-un rost
Cât tu-ți căutai un sens să-ți fie casă
Doar cerul nu mai cere niciun cost
Plătești prea mult distanțe, ce apasă.

Oglindă agățată-n doi pereți,
Frumoasele-ți se pierd peste hotare,
Aiudul, prigonit de tinereți
Și daci viteji, dar fără de săgeți,
Ne-mpung în vise și în libertăți
căci noi,
noi nu mai vrem pământ
doar neamu-n legământ
pe glia unde dorul
își caută așezământ.

Alina C. Cumpan