14 români care se întorceau din Spania și-au pierdut viața în urma unui grav accident petrecut în Ungaria
Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged, când, potrivit primelor cercetări, un autotren a rupt parapetul şi a intrat pe contrasens, lovind în plin microbuzul. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Doris Mircea, printre victime se află şi trei copii, cu vârste între 7 şi 14 ani. Doris Mircea a precizat că autotrenul venea dinspre Arad şi se îndrepta către Budapesta, iar microbuzul, venea de la Valencia, cu destinaţia Bucureşti. Şeful Biroului Drumuri Europene şi Naţionale din cadrul Poliţiei Rutiere Timiş, Gheorghe Moldovan, care a ajuns la locul accidentului, a declarat că Poliţia Timiş a fost informată despre accident de către autorităţile ungare, care au cerut sprijin la faţa locului pentru identificarea victimelor. Moldovan a precizat că accidentul s-a petrecut după ce şoferul unui autocamion a adormit la volan şi a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un microbuz înmatriculat în judeţul Argeş. Anchetatorii aflaţi la locul accidentului din Ungaria au ridicat tahometrul din autotrenul care a lovit microbuzul în care se aflau români, urmând ca acest aparat să fie analizat, a declarat azi, 31 octombrie, Ioan Benze, ataşatul de afaceri interne al MAI în Ungaria. Ioan Benze a spus că tahometrul conţine date despre viteză, turaţia motoarelor, sub formă de diagramă, acest aparat înregistrând inclusiv opririle. Autorităţile din Ungaria au ridicat acest aparat şi urmează să-l analizeze, pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul, a adăugat ataşatul de afaceri interne al MAI în Ungaria. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei, a declarat că delegaţia care a plecat în Ungaria este formată din patru poliţişti, printre care şeful serviciului Poliţiei Rutiere Timiş, Petru Rumega şi şeful biroului Drumuri Europene şi Naţionale din cadrul aceluiaşi serviciu, Gheorghe Moldovan. Cei patru îi vor ajuta pe poliţiştii ungari la identificarea victimelor şi stabilirea circumstanţelor producerii accidentului de pe autostrada Szeged-Mako. „În urmă cu o săptămână am încheiat un protocol de cooperare cu poliţia din Csongrad. Astfel de protocoale se încheie în fiecare an. Vom ajuta pe cât putem Poliţia ungară pentru a nu prelungi agonia familiilor victimelor acestui accident”, a afirmat Andrei. Sursa: mediafax, antena3
A consemnat: Mircea Fluieraș
Contribuie și tu...
Publicația noastră independentă Occidentul Românesc se bazează pe eforturile voluntare ale unor oameni dedicați care doresc să contribuie la dezvoltarea unui spațiu media mai deschis, liber de influențe politice sau religioase. Furnizăm informații de calitate, promovăm discuții constructive și încurajăm gândirea critică în rândul cititorilor noștri.
Pentru a ne susține în acest demers, vă invităm să luați în considerare o donație. Fiecare contribuție ajută la menținerea independenței și integrității publicației noastre.
Susține publicația de limbă română din Peninsula Iberică, Occidentul Românesc!
Doar o dată
Doar o dată
Doar o dată
Alege suma și doneză lunar
Îți mulțumim!
Donația dvs. va susține echipa noastră în cercetarea, scrierea și publicarea articolelor, precum și în dezvoltarea de proiecte menite să îmbunătățească calitatea informațiilor furnizate. Va contribui la promovarea unui jurnalism de înaltă calitate, care respectă etica și standardele profesionale.
Orice sumă este binevenită și va fi folosită cu responsabilitate pentru a vă oferi informații relevante și de calitate.
Vă mulțumim.