Ziua Copilului – Cărți și reviste în limba română pentru copiii românilor din Spania
Cu prilejul Zilei Copilului, sute de cărţi şi reviste în limba română au ajuns în Spania ca donaţie din partea Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
Revistele şi cărţile sunt destinate copiilor români care urmează cursurile de limba română în cadrul parohiilor româneşti şi al şcolilor spaniole. Cu ocazia zilei de 1 iunie, profesorii de limbă, cultură şi civilizaţie română din mai multe zone din Spania organizează diverse activităţi dedicate Zilei Copilului. Acţiunile au drept scop păstrarea identităţii lingvistice şi culturale româneşti, dar şi stimularea celor mici să înveţe limba română.
”Încercăm ca prin aceste donaţii de carte să contribuim la conştientizarea identităţii etnice a elevilor din comunităţile româneşti din afara graniţei.” afirmă Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.
DVD-uri cu film documentar, cărţi şi reviste în limba română au ajuns şi în biblioteca Consulatului Român din Ciudad Real.
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni, este organizat şi functionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie , în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului delegat pentru relatiile cu românii de peste hotare.
Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români în cadrul comuniăţilor istorice româneşti din afara teritoriului României şi nu numai.