Vavila Popovici: În ce lume trăim

„Ceva în lume s-a schimbat. / Cineva a trădat. / Privighetorile tac, / primăverile întârzie, / trupurile-şi pierd frăgezimea, / ploile-s meschine, / verile-s prea calde, / florile se ofilesc / prea repede, / gândurile-și pierd trăinicia. / Cineva a trădat, / Ceva în lume s-a schimbat.//  Din vol. „Nopți albe” editat în 1995.

Trăim într-o lume bizară, agitată, obositoare, cu un sistem de valori răsturnat, și rămânem perplecși, încremeniți în fața unor întâmplări cu oameni care ne surprind cu comportamentul lor. De fapt, se disting trei categorii de oameni: unii care sunt lucizi, își dau seama de această situație și încearcă să facă o schimbare, alții cărora li se potrivește expresia „gură cască”, care privesc și nu iau nici o atitudine fiindcă nu le pasă, și alții care se împotrivesc, se agită ca râmele și fac ce fac și destabilizează societatea. Inconștient sau conștient. Cei indiferenți ar trebui să știe că dacă vor o viață liniștită, trebuie să-i intereseze și politica. Viața fiecărui om este politică, fiindcă este o luptă în vederea atingerii unui scop, cel al binelui.

Ceva s-a întâmplat și continuă să se întâmple în detrimentul stabilității, al armoniei, al binelui – în general. Se poate vorbi despre o dereglare de la normalitate. Ritmul rapid al progresului a schimbat și schimbă în continuare lumea, dar și modul în care ne trăim viața.  Schimbările care au intervenit în viața noastră datorate tehnologiei avansate, au adus cu ele schimbări în psihicul omului, și în loc să-l liniștească, l-au iuțit, omul a început să gândească precipitat, haotic, și să acționeze aidoma. Avantaj – dezavantaj? Ne întâlnim cu situații de care nu am mai auzit, evenimente dramatice au luat amploare și chiar dacă ele au existat cândva și au constituit anormalități, acum s-au transferat în sfera așa zisei normalități, pe care suntem nevoiți, de multe ori, s-o acceptăm, în speranța că va liniști cât de cât spiritul nostru. Or, nu este așa! Starea de agitație existentă în exterior, se repercutează înspre interiorul nostru sufletesc.

Mulți, în grabă, se lasă seduși de ideile unor oameni fără valoare, fără principii morale; se trece cu îngăduință peste greșelile care se fac și care tulbură viața întregii societăți. Cercul greșelilor crește, haosul se mărește și se propagă în spațiu ca undele sonore. Parcă am adormit cu toții și nu ne mai trezim, nu mai deschidem ochii să privim cu interes ce se petrece în jurul nostru; mai sunt și unii care parcă nu mai au vioiciune, se târăsc ca niște muribunzi printre cei cocoțați la conducere și care-i manipulează cum vor.

Există o nepăsare pentru adevăr, dreptate, cinste. Oamenii care se încadrează în sfera celor cu principii morale nu sunt ajutați în acțiunile lor și rămân într-o stare de relativă pasivitate. Atunci cine să lupte pentru normalitate? Cine să le vină oamenilor în ajutor? Dumnezeu te ajută dacă te ajuți și tu. Și, în acest mod crește numărul celor indiferenți, a celor care nu iau nici o atitudine față de actele nemernice luate în detrimentul societății. Nu-i mai interesează traiul în armonie, acceptă toate disensiunile ivite, nu privesc în viitor, nu le pasă de viața generațiilor viitoare. Trăiesc clipa prezentă și urmăresc numai interesul material. Atitudinea este îmbrățișată de oamenii superficiali, egoiști, care refuză să gândească spre viitor, refuză să-i intereseze ce lasă în urma lor drept moștenire spirituală. Omul din această categorie nu mai este interesat de armonia din familie, armonia dintre cei cu care lucrează, armonia din propria țară.

Ca și cum armonia care are la bază iubirea n-ar mai conta în lumea aceasta globalizată; caracterul omului nu contează, fiindcă el se pierde în „lumea mare”, nu se vede, poate fi ascuns. Poți trăda, poți fura, poți minți, poți ucide suflete, de ce nu și trupuri? În democrația pe care ne-am dorit-o s-a câștigat dreptul la libertate, pe care unii au furt-o pentru ei, au pervertit-o pentru a acapara toată puterea politică, a controla toată puterea statului, iar poporului i-au lăsat doar rolul de spectator. Nici măcar societății civile nu i-au lăsat dreptul, libertatea de a se exprima.

Bunăstarea a fost clădită și realizată doar pentru un grup – „baronii” din partidul conducător – PSD (partidul social democrat). Acum, când poporul și-a dat votul pentru un alt partid, punându-și speranțele în acesta – PNL (partidul liberal, cea mai veche formațiune politică din țară), s-au mai trezit oamenii din „somn” și au început să spere că lucrurile se vor schimba în bine. Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. El este continuatorul gândirii liberale din România. În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă. Nu ar trebui ca celelalte partide să sprijine partidul care și-a asumat răspunderea pe un pachet de legi importante și să nu dușmănească acest partid, ci să dialogheze civilizat cu partidul votat, ca acesta să poată lua decizii înțelepte, având în vedere că acest popor a plătit în 1989 cu sânge dreptul la libertate, la democrație, dreptul de a se delimita de comunism.

Nu au trecut decât câteva luni și meschinăriile, cinismul, ura, viclenia, obrăznicia acelorași personaje cândva la putere a renăscut (bazându-se pe slaba memorie a poporului, desigur!) și, în loc să ajute la unirea spirituală și stabilitatea țării, au început să se lupte în continuare folosind diferite metode și planuri meschine, pentru a-și redobândi puterea, cu promisiuni caragialești de clădire a viitorului, critici severe și răutăcioase la adresa noului guvern pe care nici nu l-a lăsat „să respire”, îmbrobodind totodată poporul cu discursuri aride și la fel de vulgar-caustice, amânând planurile de redresare a economiei pe care le dorește guvernul instalat. Guvern acum dărâmat, spre a fi din nou reinstalat…

Personalitatea omului nu se schimbă, comportamentul nici el fiindcă nu a intervenit factorul educațional la acești indivizi; așa au fost de când au intrat în politică, și acum pot să cadă în genunchi să ceară iertare poporului pentru greșeli și comportament, poporul nu-i va ierta, fiindcă are memorie și mai cred că este momentul să li se spună: domnilor, până aici! Lăsați-ne să guvernăm liniștiți, fără ura care vă caracterizează, să respectăm intereselor poporului, și în primul rând cu oameni noi, valoroși, bine intenționați, în scopul aducerii țării pe făgașul merituos. Nu mai puneți piedici! Nu mai trageți de timp! Performanța este, cred, prima preocupare în selecția de valori și de îndată ce ea va fi atinsă, multe lucruri adiacente se vor schimba în bine. Emoțiile negative care domină mediile online se vor diminua și ele.

Tocmai scrisesem în noua mea carte despre dialogul din cartea scriitorului polonez Jaroslaw Iwaszkiewicz (1894-1980) – „Slavă și fală” – care a călătorit mult vizitând teritoriilor Poloniei și ale Ucrainei unde și-a făcut și studiile, teritoriile respective inspirându-i opera: „–Omenirea a alunecat pe o pantă funestă. – Nu înțeleg, când? – Să fie de vină oare Renașterea cu Leonardo al ei? Sau mai târziu, veacul al optsprezece-lea cu raționalismul lui? Sau poate vina este chiar a vremii de acum? Sigur este din clipa în care s-a dezintegrat atomul. Dacă aș fi un creștin practicant, aș spune că omul a pătruns tainele creației și astfel de lucruri se pedepsesc… Direcția eforturilor pe care le face gândirea umană alunecă pe o pantă funestă. – Ce înseamnă o pantă funestă? – O pantă vătămătoare omului. – Sub aspect moral? – Nu câtuși de puțin! Material, cât se poate de material. Pe o pantă vătămătoare omului pe pământ… Întregul efort al cugetului omenesc tinde spre sinucidere…” În desfășurarea evenimentelor, personajul mergând pe urmele vieții trăite cândva, găsește o lume schimbată, grăbită, oamenii fără să se uite unul la celălalt, mergând spre țeluri ce nu puteau fi precis definite și rostește în final: „Așa sunt ei toți ai noștri. Ceva ce seamănă a fală”. Era, totuși, ceea ce le dădea putere pentru lupta cu viața. Dar, „Quo vadis”? La români se vorbea cândva despre mândria de țară, mândria de a fi român. Mai corect spus – se simțea… Petre Țuțea când a fost întrebat în închisoare ce meserie are, a răspuns: „meseria de român”. Nu se mai poate gândi/ simți în acest mod?

Cât despre afirmația că lumea a pornit pe o pantă funestă, este ca la schi, când începătorul pornește cu curaj pe o pantă necunoscută, în speranța că va avea o senzație fericită și va ieși glorios, neștiind unde va ajunge și crezând că se va opri undeva „în rai”, dar de fapt, drumul îi poate fi fatal… Aceasta poate fi o lecție, că nu mai avem timp de pierdut, de încercat, că nu avem nevoie de aventurieri, ci de oameni bine pregătiți, cu viziune clară, corectă. Avem nevoie, în primul rând, de caractere! Iuliu Maniu spunea: „…avem mai întâi nevoie de oameni de caracter, și onești, și numai pe urmă de oameni pricepuți în conducerea treburilor publice; între un hoț fără caracter, dar priceput și între un om cinstit dar mai puțin priceput, eu am preferat toată viața mea pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri…”

Petre Țuțea întrebat de teologul Radu Preda, în cartea sa „Jurnal cu Petre Țuțea” cum îi apare imaginea lumii de astăzi, la 88 de ani, Țuțea răspunde: „Eh… Societatea noastră de astăzi este, evident, un turn al lui Babel.” Întrebat apoi dacă mai are vreo curiozitate politică, Țuțea răspunde: „Vreau să mai trăiesc pentru a vedea dacă poporul român mai este, în sensul lui a fi în fire. Nu pot să-l ajut cu nimic, dar această curiozitate mă stăpânește. Vreau să văd ce se întâmplă cu haimanalele astea de comuniști și cu zevzecii ăștia de atei!” Dar, chiar, în ce lume trăim?

Autor: Vavila Popovici (Carolina de Nord – SUA). Scriitor și jurnalist, poet, traducător tehnic. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.