Ultimul bilanţ: 11 români morţi în cutremurul din Italia, 4 dispăruţi, 6 răniţi internaţi

cutremur_italia [640x480]

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a fost confirmat decesul a încă unui cetăţean român în cutremurul din Italia, bilanţul ajungând la 11, în timp ce 6 români răniţi sunt internaţi în spitale.

„Potrivit ultimelor informaţii, Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret că, în urma seismului din Italia survenit la data de 24 august 2016, a fost confirmat decesul a încă unui cetăţean român. În prezent, numărul cetăţenilor români decedaţi în urma tragicului eveniment se ridică la 11.”, anunţă MAE.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că numărul cazurilor de cetăţeni români dispăruţi aflate în atenţia MAE este în acest moment de patru persoane. Toate celelalte persoane care figurau iniţial ca fiind dispărute au fost identificate de către echipele consulare şi sunt în viaţă.

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toţi cetăţenii români răniţi, precum şi pe cei din zonele afectate. De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de P.S. Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele tragicelor evenimente şi a avut o serie de discuţii cu autorităţile locale.

Reprezentanţii Ambasadei României la Roma şi ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 6 cetăţeni români răniţi.

În urma finalizării tuturor procedurilor specifice, trupurile neînsufleţite a 7 cetăţeni români decedaţi în urma seismului vor fi repatriate, pe cale rutieră, în cursul zilei de luni 29 august. Costurile de repatriere a corpurilor neînsufleţite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului.

Echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE şi cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, îşi vor continua activitatea şi demersurile la faţa locului până la repatrierea tuturor corpurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi şi până la clarificarea situaţiei persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia – (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna – (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiilor cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi acordă în continuare întreaga asistenţă necesară.

Sursa: Gazeta românească / Italia