TUI anunță primele destinații turistice în care va zbura în această vară

345

Grupul turistic TUI a anunțat una dintre destinațiile către care va zbura din Germania după 15 iunie, dată la care guvernul federal va ridica restricțiile de călătorie în țările Uniunii Europene, cu excepția Spaniei. Este vorba despre Faro (Portugalia), o destinație spre care TUI va zbura din aeroporturile Düsseldorf și Frankfurt, începând cu 17 iunie, relatează tourinews.

Conform raportului fvw, compania a anunțat, de asemenea, că în cursul lunii iunie va reactiva operațiunile de zbor pe aeroporturile din Hanovra și Stuttgart. La rândul său, în a șaptea lună a anului, acesta va relua conexiunile din Munchen, Hamburg, Köln-Bonn, Basel, Paderborn și Nürnberg.

Dar spre Spania?

Operațiunile de zbor către Spania se vor activa abia în luna iulie, când intenționează să recupereze cursele obișnuite către destinațiile populare de soare și plajă din Regatul Spaniei, Grecia, Portugalia și Cipru. Pe de altă parte, grupul turistic a precizat că va relua, cât mai curând posibil, conexiunile cu destinațiile din Turcia, Africa de Nord și Capul Verde.

Trebuie menționat că Grupul TUI intenționează, de asemenea, să reactiveze zborurile în Insulele Baleare, în special Mallorca, în a doua jumătate a lunii iunie, în cadrul unui proiect pilot pentru recuperarea turismului internațional din Spania, care va avea loc în arhipelag.

Recent, ministrul turismului din Spania, Reyes Maroto, a anunțat că Guvernul va autoriza această inițiativă în zilele următoare. Insulele Canare vor participa, de asemenea, la acest proiect, astfel încât TUI ar putea zbura și în arhipelagul atlantic. Restul țării va fi închis turismului internațional până la 1 iulie.

A consemnat: Zoe Stoleru Martí