Tu faci România puternică!

168

Reporter OR: Pentru început, vă rog, pe scurt, să vă prezentaţi.

Cristian David: Sunt Cristian David, am 45 de ani şi sunt senator al Partidului Naţional Liberal din anul 2004. Am absolvit Academia de Studii Economice din București, ulterior Colegiul Naţional de Apărare iar în anul 2006 am obţinut doctoratul în ştiinţe economice în cadrul ASE, lucrarea analizând efectele aderării României la Uniunea Europeană. Sunt membru al Partidului Naţional Liberal din anul 1990 şi începându-mi cariera politică la organizaţiile de studenţi şi tineret, am continuat ca membru al Biroului Permanent Central al al Partidului Naţional Liberal şi vicepreşedinte al Internaţionalei Liberale. Între 2004 şi 2008 am fost ministru delegat pentru aquis-ului comunitar (2005-2007) şi ministru al Internelor şi Reformei Administrative (2007-2008).

Reorter OR: Ce anume v-a determinat să candidaţi pentru diaspora şi de ce aţi ales Colegiul nr. 1?

Cristian David.: Deşi nu am reprezentat în Parlament diaspora, în timpul mandatelor mele am manifestat o preocupare constantă pentru fenomenul migraționist şi pentru efectele acestuia. Problemele cu care se confruntă românii din diaspora pe care le-am luat la cunoştinţă de-a lungul timpului, m-au determinat să aleg și să candidez pentru un colegiu din diaspora pentru a-i reprezinta cât mai bine pe aceştia. Am ales Colegiul nr. 1 deoarece aici sunt cele mai multe comunităţi de români pe care îi pot ajuta.

Reporter OR: Ce reprezintă pentru dumneavoastră imigranţii români?

Cristian David: Dorinţa unei vieţi mai bune i-a determinat pe mulţi români în ultimii ani să emigreze. Deşi majoritatea sunt patrioţi şi doresc binele ţării, ei aleg să nu îşi mai exercite dreptul de vot. Deşi nu mai locuiesc în România, suntem în continuare alături de ei şi dorim să îi facem să conștietizeze că pot schimba ceva chiar dacă sunt în afara ţării. Prin votul lor, se ajută pe ei înşişi, dar şi pe cei dragi rămaşi în ţară. Imigranţii români rămân fraţii nostrii, oriunde s-ar afla în lume.

Reporter OR: Care sunt cele mai importante trei puncte din programul dumneavoastră politic pe care îl propuneţi alegătorilor din diaspora?

Cristian David: Cele trei mari priorităţi sunt: apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor, menţinerea identităţii culturale şi lingvistice şi susţinerea procesului de integrare a acestora.

Reporter OR: Care este relaţia partidului pe care-l reprezentaţi (al coaliţiei) cu românii din diaspora în general?

Cristian David: Avem cluburi liberale în toate ţările europene. Cluburile noastre reprezintă liantul între noi şi comunităţile româneşti locale. Sunt centre prin care se încearcă promovarea limbii, culturii şi tradiţiilor româneşti, dar în special a doctrinei şi politicilor Partidului Naţional Liberal. Desigur că, pe lângă cluburile liberale, un factor principal de legătură îl reprezintă toate Instituţiile Guvernamentale, şi nu în ultimul rând biserica, unul din pilonii de bază ai societăţii româneşti.

Reporter OR: Cât de des intenţionaţi să veniţi în Spania, în cazul în care veţi fi ales în funcţia de senator?

Cristian David: După data de 9 decembrie, atât românii din Spania cât şi românii din celalalte ţări vor fi cei faţă de care voi avea, pe lângă responsabilitatea morală dintotdeauna, şi conştiinţa mandatului primit pentru a-i reprezenta. Iar o reprezentare eficientă nu poate exista decât în condiţiile unui contact permanent şi a unei relaţii bazate pe încredere şi fapte. Prin urmare, viitorii patru ani mă văd petrecându-i în Spania, Italia, Republica Moldova, UK, Germania, Grecia, Ucraina, Franța, în localităţile unde-mi voi deschide birouri parlamentare pentru cetăţeni, dar şi în localităţile unde va exista necesitatea de a-mi oferi asistenţa parlamentară. Dar nu voi fi singur pentru că, am cu mine o echipă tânără şi competentă. Împreună, vom fi alături de toți românii, de toți cei care vor avea nevoie de ajutor, păstrând o legătură strănsă între noi și comunitățile românești. Această campanie este doar începutul unui drum lung pe care îl vom parcurge alături unii de alții. Avem înainte patru ani de muncă pentru o viaţă mai bună, pentru o Românie a tuturor românilor.

Redacția Occidentul Românesc

www.occidentul-romanesc.com