Tres Cantos: Spectacol folcloric „Descoperă România – Tradiții și obiceiuri”

274

1 [640x480]
Primul colaborator al Ambasadei României la Madrid, dl. Ilie Bănică, a participat, la 19 septembrie a.c., în localitatea Tres Cantos, la spectacolul folcloric „Descoperă România – Tradiții și obiceiuri”, organizat de Asociaţia „Românii Uniţi din Tres Cantos”. Din partea autorităţilor locale a fost prezent primarul localităţii, dl. Jesús Moreno García, şi trei consilieri municipali.
Spectacolul a inclus evoluţii ale „Grupului vocal – Parla, soliști de muzică populară românească” şi formației „8 de pică”, precum şi videoclipuri despre tradițiile și obiceiurile românești. La finalul spectacolului cei prezenţi au degustat produse tradiţionale româneşti.
În intervenţia sa, reprezentantul misiunii diplomatice române a salutat acţiunea, încurajând şi susţinând demersurile vizând promovarea culturii, tradiţiilor și imaginii României în Spania. În context, a reliefat buna integrare a comunităţii româneşti şi aprecierea de care se bucură cetăţenii români din partea autorităţilor şi opiniei publice din Spania.