Tiberiu Grădiștean: Mi-e drag de Apuseni

1 [640x480]

Mi-e drag de Apuseni

 „De-atâţia ani tot urc în Apuseni,

De-atâţia ani să mă întorc îmi vine,

Încât mai bine-aş sta, Maria-Ta,

Și-aş odihni aicea lângă tine.

 

Mi-e drag de Apuseni, mi-e drag de moţi,

Aici mi-aduc poporul să se-nchine,

Și n-am puterea să-i ajut un pic,

Și nu am cale să le fac un bine…”

Scrisori către Avram Iancu – Adrian Păunescu

Paradis montan

Se spune că există locuri în care ştii că vei reveni cândva chiar din clipa în care le vezi pentru prima dată, pentru că există în ființa noastră o atracţie inexplicabilă către frumosul creat de natură. Un astfel de loc este Arieşeni, o comună ascunsă în inima Munţilor Apuseni, la aproximativ 100 km de Alba Iulia, pe valea superioară a Arieşului Mare, alcătuită din 18 sate minuscule răsfirate pe pantele Munţilor Bihorului.

Adevărat paradis montan, întreaga zonă de pe valea Arieşului este o destinaţie perfectă pentru turiştii dornici de relaxare, indiferent de anotimp. Sezonul de vârf este în anotimpul rece, pârtia de la Vârtop fiind ununl dintre punctele de atracţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă. În zonă sunt peste 200 de pensiuni, răsfirate pe munte, la fel ca şi satele. Deşi puteţi găsi în oricare dintre localităţile comunei pensiuni cochete, în care clienţii sunt stisfacuti din toate punctele de vedere, satul Arieşeni pare să fie totuşi locul cu cele mai frumoase privelişti: câteva căsuţe răsfirate la poalele munţilor, o comunitate mică, dar bine organizată, o bisericuţa albă, care se ridică semeaţă printre brazi, iar pe fundalul acestui peisaj pictat de natură se aude cântecul neobosit al Arieşului care se întretaie cu un alt rău, mai mic, Cobleșul.

Principalele atracţii turistice din zonă le constituie numeroasele frumuseţi ale naturii care parcă şi-a revărsat aici toate minunăţiile care încântă privirea. Peisajele superbe, peşterile, cascadele, diversele formaţiuni stâncoase nemaiîntâlnite în alte zone, fac din această parte a ţării o adevărată comoară pe care turiştii nu o cunosc, se pare, îndeajuns. Cum altfel se poate explica faptul că în plină vară, am găsit peste tot pensiuni cu locuri ne-ocupate? E drept că pentru a vedea multe dintre minunile naturii din Apuseni, trebuie să va înarmaţi cu răbdare şi să faceţi faţă provocării muntelui. Majoritatea obiectivelor sunt accesibile doar pe jos. Traseele montane nu sunt însă extrem de dificile, mai ales dacă vremea este frumoasă şi dacă aveţi poftă de mişcare.

Propria lume

Un cap de pod pe care ţărani rumeni în obraji îşi vând bunătăţile te anunţă că ai ajuns în Gârda de Sus, județul Alba. Autobuzul opreşte cu zgomot şi aici coboară multă lume, cei mai mulţi îndesându-se pe uşa prea mică pentru rucsacurile lor. Eşti la poarta de intrare într-o lume dublă, în care vei cunoaşte munţii şi pe dinafară şi pe dinăuntru, iar moţii te vor impresiona cu bucatele şi priceperea lor.

Te afli exact pe podul pe sub care Arieşul cel rapid şi lacom răpeşte apele curate ale Gârdei şi pleacă cu ele la vale, neînduplecat. Înalţi privirea pentru a zări ceva vârfuri muntoase, dar deocamdată nu ai privilegiul acesta. Apuseniul e plin de păduri, iar peisajul montan nu poate fi admirat decât după ce ai urcat o bună bucată de traseu. O potecă care trece prin păduri, păşuni şi prin zmeuriş te duce la „Gheţar”. Aşa îi spun oamenii peşterii de la Scărişoara, principalul obiectiv turistic al zonei, dar nu neapărat cel mai spectaculos.

2 [640x480]

Aici, înainte de a vedea cum dalta naturii a modificat stâncile, vei observa omul. Comunitatea. Biserica din lemn, mormintele îngrijite şi pline de flori, clăile de fân presărate pe imaşuri şi interesantele sculpturi din lemn care împodobesc casele arată că omul nu a stricat, ci doar a completat frumuseţea locurilor. De la primele case, miroase a plăcinte cu brânză, pe care le poţi cumpăra de la câţiva săteni care au gospodăriile în apropierea drumului turistic.

Şi cum sigur ai plecat de acasă ştiind că marea frumuseţe a Apusenilor este cea a dedesubturilor, Scărişoara nu te va dezamăgi. Peştera se află într-o grotă adâncă, pe fundul căreia ajungi pe scări de metal. O îmbinare de frică şi nerăbdare, această coborâre te duce în faţa unei intrări în formă de inimă, decupată din peretele de piatră. Mai pui un hanorac pe tine, faci un pic de echilibrism pe veşnica gheaţă de pe drumul de intrare în peşteră şi intri. Inima de care vorbeam are 17 metri înălţime şi aproape 26 lăţime, astfel încât Scărişoara este printre puţine peşteri care nu îţi vor oferi sentimentul de sufocare, de lipsă de spaţiu. Aşadar, iată o peşteră chiar şi pentru claustrofobi.

Gheţarul de la Scărişoara este singura peşteră din Europa în care temperatura se menţine constantă tot timpul anului. Dacă vii în iunie sau ianuarie, aici tot zero grade vor fi. Meritul primei impresii îi revine unui colos de gheaţă, despre care vei afla de la ghid că are 16 metri grosime şi un volum de 75.000 de metri cubi.

Aparent inexpresiv, blocul de gheaţă prinde viaţă prin formele care se desprind din el. Acum, totul este relativ, figurinele modelate fiind fie îngeri, delfini, moşnegi sau alai de nuntă. În funcţie de gândurile tale şi bătaia luminii, poţi vedea cu totul altceva decât cei din apropierea ta. După ce ţi-ai creat propria lume şi ai umplut de semnificaţie sculpturile de gheaţă, intri într-o secţiune numită „Biserica”, unde zeci de siluete înmărmurite şi pioase stau în faţa unui imens altar de gheaţă.

Dacă rămâi câteva zile la una dintre numeroasele pensiuni din Scărişoara, poţi încerca drumeţii de o zi spre diverse obiective turistice. În vale, stă peştera lui Ionele, spectaculoasă dar greu de străbătut, iar la deal stă Vârtopul, unde au fost descoperite urmele a trei oameni de Neanderthal. Una dintre aceste descoperiri se află la Institutul Speologic „Emil Racoviţă”, din Cluj-Napoca, însă celelalte două au fost furate, iar urma urmelor nu a fost nici până astăzi adulmecată de oamenii legii.

3 [640x480]

Lăsând deoparte această frustare, să ne vedem de drumul care ne poartă de la Scărişoara la Casa de Piatră, cătunul în preajma căruia este Vârtopul. Drumul trece pe lângă gheţarul de la Scărişoara şi continuă lin, până când o pădure o să îţi dea mari bătăi de cap la coborâre. La ieşirea dintre copaci, te reîntâlneşti cu Gârda, care s-a pierdut încă de la urcarea la Scărişoara. Mergi pe lângă ea, în amonte, printr-un sat cu case rare, dar îngrijite, până vezi că un bloc de piatră ascunde râul, îl înghite. Te întrebi dacă nu cumva apa o izvorî de sub aceste stânci. Dar nu, eşti la izbucul Tăuz, iar Gârda o vei revedea peste alţi câţiva kilometri. Izbucul pare o băltoacă şi ai zice că ai putea face o baie în el, însă, deşi are un diametru de doar 5-6 metri, el are aproape 80 de metri adâncime. Te avertizează o cruce de pe margine, în memoria unui turist înecat aici şi recuperat de scafandri din adâncuri. În zilele călduroase de vară, apa rece a izbucului, în contact cu aerul cald, produce ceaţa, care învăluie copacii din jur şi propune un colţ de lume misterios.

Porţiunea fără râu este numită Gârda Seacă, apele fiind ascunse de munte. După ce te reîntâlneşti cu poznaşul râu, eşti aproape de Casa de Piatră. Mulţi şi-ai ridicat vile aici, dar cele mai multe dintre construcţii sunt locuinţe simple, ale oamenilor zonei. Unul creşte porumbei, altul are porci şi găini, iar mulţi au grădini pline de pomi fructiferi. Ei sunt probabil printre cei care îşi vând fructele pe podul din Gârda sau în alte puncte frecventate de turişti.

Peştera din Casa de Piatră

Urci pe poteci şi drumuri pietruite, printre case, vreme de peste o oră, până ajungi la casa ghidului, deoarece peştera nu o poţi vizita de capul tău. Dacă nu ai venit aici alături de un grup consistent, de măcar cinci persoane, vei aştepta până se strâng destui turişti. Sprinten de picior, ghidul te va lăsa destul de mult în urmă, dar poteca bătută printre bolovani şi rădăcini de copac îţi va indica bine drumul.

Cu lămpaşul în mână, ghidul merge în faţă, prin joasa şi strâmta peşteră. În dreapta intrării, vei vedea un gheţar mic, al cărui volum scade de la an la an. Urci puţin şi ajungi într-o zonă cu stalagmite foarte înalte, divers modelate. Pe margini, ca nişte candelabre, vezi atârnând stalactite. Peştera este şi gazda unei colonii de lilieci, dar aceştia nu te vor deranja deloc în timpul vizitei tale. Revenit în sat, îţi poţi continua drumul peste munte sau poţi face cale întoarsă, pentru a ajunge tot la Scărişoara. La Padiş, te aşteaptă Cetăţile Ponorului, unde zidurile de piatră şi împletirile de ape îţi arată că Apusenii sunt frumoşi şi la exterior. Munţii aceştia sunt exact ca hainele cu două feţe, întrucât îţi oferă posibilitatea de a alege şi de a alterna.