România și visul american: între vize angro și infracțiuni la export
Articol de opinie:
România și visul american – între vize angro și infracțiuni la export, de Mircea Fluieraș
În România, visul american e încă viu. Atât de viu, încât statul însuși l-a sprijinit din bugetul public, cumpărând pe bandă rulantă șanse la o viză americană pentru angajații din instituții. Trei milioane de euro s-au scurs discret din vistieria publică pentru ca mii de funcționari să poată aplica la vize turistice și de afaceri, doar pentru a cosmetiza o rată de refuz care condiționa accesul nostru în programul Visa Waiver. Pare mai degrabă o tranzacție, decât o realizare diplomatică. Dar dacă guvernul român a făcut eforturi financiare să îmbrace în aur o vitrină, realitatea de dincolo de geam e alta.
America, între timp, nu mai e la fel de ospitalieră. Cu Donald Trump revenit în Biroul Oval și cu un discurs naționalist reîncălzit pe foc mic în timpul campaniei electorale, imigrația revine pe agenda fierbinte. Iar românii au ajuns să fie invocați nu ca parteneri de încredere, ci ca problemă. O problemă statistică.
România conduce detașat în clasamentul arestărilor în rândul cetățenilor europeni aflați pe teritoriul american. 1.589 de români au fost arestați între 2021 și 2024, aproape 500 doar în ultimul an fiscal. Mai mulți decât rușii, mai mulți decât chinezii. Cifra spune totul: dacă este ceva ce exportăm consecvent în SUA, dincolo de brațe de muncă și povești de succes, este infracționalitatea. În condițiile acestea, nu este deloc surprinzător că SUA a apăsat butonul de pauză pentru implementarea Visa Waiver în cazul României.
Paradoxul e amar. Pe de-o parte, România a bifat oficial toate criteriile de securitate impuse de Washington. Pe hârtie, suntem un model de cooperare internațională: pașapoarte biometrice conforme cu standardele ICAO, parteneriate anti-terorism, schimb de date despre infractori, și, desigur, o rată de refuz a vizelor redusă sub pragul critic de 3%. Dar ce se întâmplă cu realitatea de după intrarea pe teritoriul american?
Aproape 2.600 de români, fie au încercat să păcălească granița, fie au fost respinși de autoritățile de frontieră. În paralel, aproape 700 au depășit perioada legală de ședere doar în ultimul an. Iar în cadrul programelor educaționale, cum e Work and Travel, rata de depășire a șederii e de peste 4,5%. Statistica devine alarmantă atunci când ne comparăm cu țări deja acceptate în Visa Waiver, precum Spania sau Portugalia, care au rate de depășire a șederii chiar mai mari, dar nu au volumul de arestări care umple dosarele românești de la ICE.
Aici se rupe firul logicii diplomatice. Când România a fost declarată acceptată în programul VWP, în ianuarie 2025, administrația Biden a subliniat că țara noastră a făcut „eforturi remarcabile” pentru a îndeplini criteriile. Trei luni mai târziu, totul este suspendat de administrația Trump, care nu doar reevaluează criteriile, ci și trage frâna de mână exclusiv pentru România, din cele 43 de state participante.
Este greu să nu simțim că suntem trași pe sfoară. După ani de negocieri, ajustări legislative, acorduri și reforme, România a fost acceptată, dar nu și implementată. A fost validată, dar nu și lansată. Visul american a rămas, în stil pur balcanic, la stadiul de promisiune. Ironia supremă?
În timp ce românii cinstiți își făceau planuri de vacanță la New York sau de networking în Silicon Valley, statul român punea bani deoparte pentru vizele funcționarilor săi. Nu pentru diaspora activă, nu pentru antreprenorii din tech, nu pentru studenții olimpici, ci pentru personalul din ministere. În numele unei iluzii diplomatice, România a ajuns să subvenționeze cu bani publici un drept care n-a mai venit.
În loc să învățăm lecția asumării și a selecției riguroase a celor care ne reprezintă în lume, am preferat soluția tipică: să dăm cu vopsea proaspătă pe fațadă, să cumpărăm bilete înainte să se deschidă poarta și să jucăm, încă o dată, rolul naivului în politica globală. Visa Waiver nu este despre turism. Este un test de încredere.
SUA tocmai ne-a arătat că încrederea nu se cumpără. Se construiește. Nu cu valize de bani publici, ci cu reputație. Iar reputația noastră, oricât de frumos o prezentăm în comunicate, este azi pătată nu de greșelile câtorva indivizi, ci de lipsa noastră de reacție instituțională. România vrea în continuare visul american. Dar poate ar fi momentul să ne trezim.
Un material de: Mircea Fluieraș – Redactor la Occidentul Românesc
Documentare:
https://www.cbp.gov/newsroom/stats/nationwide-encounters
https://www.ice.gov/statistics