Mărturisesc că nu mi-a fost ușor să-i găsesc un titlu seriei de articole ce va urma. Cei mai în vârstă nu sunt familiarizați cu sensul informatic al termenului „resurse”. Dacă aș fi ales „dicționare românești on-line”, aș fi exclus aplicații care sunt utile studiului limbii, despre care vreau să vorbesc, dar care nu sunt dicționare. Așa că nu-mi rămâne decât să mă aliniez modei, cu precizarea că voi face o prezentare a tot ce are la dispoziție cititorul interesat, la distanță de o accesare, cum se spune, pentru nevoile sale de informare și cunoaștere în domeniul limbii române, indiferent de gradul de pregătire, de vârstă sau de profesie. Există o singură condiție prealabilă: să fie internaut, adică obișnuit să călătorească în mediul virtual.
Ori de câte ori apare în presă vreo știre care conține un cuvânt al cărui înțeles este cețos pentru majoritatea populației, se constată o creștere enormă a căutărilor în dicționarele disponibile on-line. Cunoaștem astfel „cuvântul zilei” sau „cuvântul lunii”, cel mai căutat termen în respectivul interval de timp, ceea ce ar putea da naștere, într-un deceniu să spunem, unui dicționar de frecvențe al cuvintelor căutate, foarte folositor celor care concep articolele de dicționar, făcându-ne să înțelegem ce interesează cu adevărat și ce articole nu prezintă aproape niciun interes din perspectiva utilizatorilor. Mai mult, căutările ne ajută să rezolvăm lipsurile și tratările insuficiente. De exemplu, pe dexonline, „cuvântul lunii” noiembrie a fost predictibilitate.
Din păcate, termenul tratat în DOOM3 (și în DOR, 2008) nu este explicat de niciun dicționar românesc. În astfel de situații jenante, dexonline ne oferă de obicei o definiție proprie, de „urgență”:
predictibilitate s. f. Însușirea de a fi predictibil. – Din predictibil + suf. –itate.
(În paranteză fie spus că nici predictibil, deși prezent în limbă de cel puțin douăzeci de ani, nu se găsește în dicționarele noastre dezactualizate (cu excepția DOOM3 și DOR), așa că dexonline ne dă și explicația acestuia, cu o rezolvare etimologică:
predictibil, -ă adj. care poate fi prezis, prevăzut. Din engl. predictible, fr. prédictible.
Asemenea omisiuni sunt posibile fiindcă la noi conducerea Institutului de Lingvistică din capitală (încă de pe vremea directoratului lui Marius Sala) a fost incapabilă să sincronizeze DOOM-ul cu DEX-ul. Astfel, DOOM-ul introduce neologisme și străinisme după cum poftește, dar acestea nu sunt tratate și din punct de vedere semantic, pentru că o astfel de cerință iese din atribuțiile sale, DOOM-ul fiind mai degrabă un vocabular, și nu un dicționar, cum pompos îți zice. În astfel de situații, dna Ioana Vintilă-Rădulescu și compania ne trimite la „alte dicționare” (străine, desigur) ca să lămurim sensul cuvintelor noi.
Este, evident, o situație inacceptabilă, așa că Academia ar face bine să caute manageri vizionari și pricepuți și să pună la dispoziția publicului simultan și on-line, ambele lucrări, fiind vorba de aceeași instituție. Desigur, minunea asta nu se va întâmpla decât în ziua în care și Bucureștiul va înțelege că nu se mai fac dicționare pe hârtie în țări unde piața nu poate absorbi revizuiri anuale. Pe de altă parte, publicul nu dorește să cumpere tomuri de mărimea cărămizilor, care să zacă în casă, și pe care mulți tineri nici nu prea știu să le folosească. În lumea de azi nevoia de a consulta dicționare este permanentă, poate să survină în orice loc și în orice moment, motiv pentru care a continua să scoți astfel de lucrări pe hârtie nu mai poate fi înțeles decât în sens spoliator.
Așa cum am arătat în articolele precedente, starea lexicografiei românești academice este jalnică. De ani buni s-a instalat lenea, incapacitatea de a propune lucrări noi, de a ne sincroniza cu marile modele, de a valoriza patrimoniul existent. Continuăm într-o admirație sterilă a ceea ce s-a gândit și făcut cu mai bine de șaptezeci de ani în urmă, o încremenire în vechile lexicoane. Ca un blestem, institutele noastre trăiesc în trecut, înainte de epoca informatizării (nu avem dicționare gestionate de baze de date lexicale), iar ceea ce se publică sunt reciclări cosmetizate.
- DOOM-ul, cum spuneam, a luat-o înainte, fără ca nimeni să-i poată controla pornirea de a introduce cuvinte fără vreun criteriu științific care să justifice alegerile sau de a propune forme duble, confundând limba standard cu registrul familiar. O limbă nu se învață și nu se poate folosi îngrijit cu „se spune și așa” la tot pasul. Ultima ediție a DOOM-ului (ca și precedenta), din 2021, a fost publicată de către editura Univers Enciclopedic. (Cum se explică că un institut care trăiește din bani publici alege o editură privată întotdeauna când este vorba de lucrări care se vând bine? Oare nu ar trebui să fie solidar cu Editura Academiei?)
- Ediția a doua a DEX-ului a apărut în 1996, urmată de tiraje cu revizuiri și adăugiri, ultimul din 2016. De atunci au trecut douăzeci și opt ani, iar ediția a treia, promisă de dl Cristian Moroianu în 2021, care anunța și unele schimbări, continuă în adormire. Cum se explică lungile „tăceri”, deși sunt trei institute care ar trebui să producă după un grafic public. Când se plătesc salarii din banii contribuabililor, mi se pare firesc să cunoaștem și noi planificarea și ideile înnoitoare. De prin 2010, Institutul nu mai dă nimănui socoteală. Și așa s-a ajuns ca cele patru lucrări lexicografice (DOOM, DEX; DELR și DLR) să lâncezească ani, decenii sau chiar secolele.
- DELR, dicționarul etimologic academic, deși vorbim despre el de prin anii șaizeci, nu a trecut de litera D. Primul volum (A-B) a apărut în 2015, apoi discipolii au reluat literă (A), după moartea fondatorilor, dar opera a intrat repede în letargie. Situația este delicată, întrucât la noi, în DLR și DEX, soluțiile etimologice se bazează pe „etimologia apropiată” și „etimologia multiplă”, o concepție din anii ’50 și care ar fi meritat să fie reevaluată.
- Încheiat în 2010, din DLR a apărut, în 2021, o fasciculă, A-Ab, din ediția a două, la mai bine de o sută de ani de la ediția întâi (A-B, 1913). Sunt aici câteva îmbunătățiri salutare (bibliografie actualizată, datarea citatelor, augmentarea semnificativă a corpusului), insuficiente însă și, mai grav, fără orizont de continuitate. Ediția corespunzătoare on-line de pe Solirom, care ar fi trebuit să ne arate viitorul marelui dicționar și progresia anuală este, sub toate aspectele, un eșec. Asupra acestei chestiuni voi reveni.
Din fericire, împotriva inerției, înapoierii și închistării care a caracterizat timp de decenii cenușiul Institut de Lingvistică, câțiva informaticieni au tăiat nodul gordian al vechii mentalități, lansând un proiect care are astăzi milioane de vizitatori din țară și străinătate. Iată și povestea pe scurt.
În 2004, dl Cătălin Frâncu și colaboratorii au publicat dexonline (proiectul fusese inițiat în 2001), sfidând o Academie mai preocupată de moșii și averi decât de cercetare și de misiunea ei publică. Mai mult, conducerea anchilozatei instituții s-a dovedit incapabilă să mai lupte pentru scopul inițial, atins vremelnic, dar cu desăvârșire pierdut azi din vedere. Astfel, din nevoia unei gramatici pe înțelesul tuturor românilor, care să nu clatine temeiul pe care sunt construite dicționarele, a ieșit, sub conducerea Gabrielei Pană Dindelegan, o lucrare de necitit, un vraf de studii universitare de felurite inspirații, preluând terminologii sofisticate și de peste tot, cu exemplificări puține, adesea infantile, fără coerența unei minți coordonatoare, lucrare pe care nu o pot admira decât autoarele „ambetate” de excepționala lor știință. Cum grelele tomuri s-au dovedit un chin, s-a tipărit o „gramatică de bază” derivată, dar care nu poate rivaliza cu cea publicată cu decenii în urmă de Ion Coteanu.
Ce este astăzi dexonline? Înainte de toate, este o bibliotecă de dicționare aliniate, recuperate integral sau parțial, după nevoi. Definiților li s-a adăugat și un flexionator care ne oferă declinări sau conjugări, de mare utilitate pentru școlari sau străini. În fine, au făcut și o aplicație care sintetizează întreaga informație într-un singur articol. Și, recent, au început să apară și imagini. Pe prima pagină putem găsi: „Cuvântul zilei”, „Cuvântul lunii”, „Expresii vizuale”, „Cuvânt aleatoriu”, „Jocuri” și „Newsletter”. În fine, avem și trei grupaje: „Despre noi”, „Implică-te” și „Resurse”. Să trecem acum în revistă cele mai importante aspecte ale site-ului.
Cititorii trebuie să știe că dexonline este proiectul unei echipe de voluntari care nu se consideră lexicografi. Baza de date lexicale este în bună parte disponibilă, prin urmare singurele încasări provin din publicitate, fiind majoritatea reinvestite, pentru ca proiectul să poată avansa. Am observat în fiecare an noi dicționare pe „rafturile” acestei biblioteci virtuale, ceea ce face din dexonline cel mai important proiect de recuperare lexicografică din România și unul dintre cele mai cuprinzătoare din întreaga lume. Aflăm că „este vizitat lunar de peste 5.000.000 de vizitatori «unici» care fac circa 30.000.000 de căutări.” Grupul de persoane care a creat acest site a publicat un Manifest în care se proclamă dreptul de acces al publicului la resursele limbii române realizate din bani publici (https://wiki.dexonline.ro/wiki/Manifestul_dexonline).
Despre DEX și alte opere de referință se spune fără echivoc: „Ele sunt produse cu bani publici, dar drepturile de copiere asupra lor sunt cedate, în exclusivitate, unor edituri particulare. Acest fenomen a fost posibil datorită unei atitudini amorale a cercetătorilor Institutului de Lingvistică.” Relația dintre dexonline și Institutul de Lingvistică (mai exact, institutele din București, Cluj și Iași) este descrisă în acești termeni:
„Cu tristețe subliniem că nu a existat niciodată o colaborare în adevăratul sens al cuvântului între Institutul de Lingvistică și dexonline. Au existat conversații ocazionale și o îngăduință din partea Institutului de Lingvistică pentru care suntem recunoscători, dar atât. Și este mare păcat. În primii ani ai proiectului, noi ne-am fi asumat cu bucurie rolul de simpli „transcriitori” și am fi înmânat întregul site Institutului de Lingvistică odată ce DEX-ul a fost gata. Totuși, Institutul pare prea puțin preocupat de prezența pe Internet. Chiar și atunci când Ministerul Educației și firma Siveco au dorit crearea unui portal de dicționare pe site-ul Ministerului, ei au colaborat tot cu noi, nu cu Institutul de Lingvistică. Este păcat că Institutul de Lingvistică trăiește într-un turn de fildeș. Nu pentru că nu ar merita: suntem convinși (fără sarcasm) că preocupările lor sunt ezoterice și deasupra nivelului de înțelegere al publicului larg. Totuși, limba acestui public larg evoluează; oamenii au întrebări și dispute de ordin lingvistic și Internetul este primul loc unde vin să caute răspunsuri. Deplângem faptul că Institutul de Lingvistică ignoră pulsul societății pe umerii căreia, totuși, s-a ridicat.”
Și acum, despre proiect. Dicționarele preluate își păstrează ortografia originală. Accentul grafic la intrare a fost înlocuit cu sublinierea, după modelul DOOM, cu excepția dicționarului lui Scriban, DEXI și DLR: Greșelile de tipar au fost corectate tacit. De asemenea, cititorul are posibilitatea să semnaleze orice greșeală observată în transcrierea unei definiții. Care sunt totuși sursele de bază, preluate integral?
Iată lista acestora (https://dexonline.ro/surse): DEX (2009, 1998), MDA2 (2010), DLRLC (1955-1957), DOOM (2021, 2005), Ortografic (2002), Sinonime (2002), Sinonime82, DAS (1978), Antonime (2002), DN (1986), MDN (2000), DCR2 (1997), DER (1958-1966), NODEX (2002), Mitologic (1969), Șăineanu (1929), Scriban (1939), Petro-Sedim (1999), GTA, DTM (2010), Argou (2007), DRAM (2021 și 2015), DTL (1998), MEO (1975), DETS (1987), DFS (1995), MDO (1953), IVO-III (1941), MDTL (1979), CECC (1968). Alte surse au fost preluate în proporție de 35-65%, 5-35% sau sub 5%, în funcție de necesități. În total, 76 de opere lexicografice.
Autor: Profesor, Dan Caragea (Lisabona-Portugalia)
Articol publicat în Occidentul Românesc, ediția lunară pentru decembrie 2024, cu numărul 164, Anul XIV.
Nota Redacției:
Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.