Recital de excepție – Violonistul Sebastian Manning aduce magia muzicii la Filarmonica George Enescu

Talentatul violonist Sebastian Manning, elev în clasa a VIII-a la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, va fi protagonistul unui recital excepțional la Filarmonica George Enescu din București, în data de 27 februarie. Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică de a experimenta virtuozitatea și pasiunea lui Manning pentru muzica clasică.
În timpul recitalului, Sebastian Manning va fi însoțit de reputatul pianist Victor Andrei Părău, membru al ansamblului Atem din Timișoara, cunoscut pentru promovarea muzicii moderne și contemporane.
Tânărul violonist, originar din Quincy, Illinois, SUA, a impresionat publicul încă de la vârsta de numai 7 ani, când a câștigat premiul I la un concurs internațional în Italia. De atunci, a continuat să cucerească scenele naționale și internaționale, obținând numeroase premii, printre care Marele Premiu la Concursul MusicalFest București și Marele Premiu la Concursul internațional online de coarde și muzică de cameră Festival 4 Arts Câmpina.
Evenimentul de la Filarmonica George Enescu este parte a Stagiunii de marți seara și oferă publicului ocazia de a se bucura de talentul și dedicarea lui Sebastian Manning într-o seară memorabilă de muzică clasică.

Marți, 27 februarie, ora 19, Ateneul Român, Sala mică
SEBASTIAN MANNING – vioară
VICTOR ANDREI PĂRĂU – pian
Program:
Fritz Kreisler – Marche miniature viennoise
Johann Sebastian Bach – Adagio și Fuga în sol minor
Antonin Dvorak – Sonatina, op. 100
George Enescu – Impromptu concertant
Eugene Ysaye – Sonata nr. 3, „Ballade”
Henri Wieniawski – Fantezia Faust
Coproducător Radio România Muzical
Biletele se pot cumpăra:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00, Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.
Stagiunea de marți seara este un proiect care a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale, sau care se află la studii în străinătate.
A consemnat: Andra Mateescu Gutiérrez – OR
Informații și foto: Biroul de presă al Filarmonicii „George Enescu”
