Pușa Roth: Ion Pillat

222

pusa-roth-rege-lear-shakespeare-alfred-jarry-dom-ubu-madam-ubu-mit-antigona-anouilh-recital-virtuozitate-alexandru-repan

„Calea nopţii
Prelungul drum al lunii pe mare până-n zori.”

Am găsit, cel puţin în ultima perioadă, pe Facebook, o lume sensibilă, iubitoare de frumos, iubitoare de artă, muzică, literatură etc. Se vorbeşte tot mai mult şi tot mai des de singurătatea omului modern, în sensul că internetul îl transformă într-un virtual singuratic. E, şi nu e aşa, fiindcă un om singur, aflat în faţa calculatorului are mai multe şanse de a intra într-o discuţie, decât un altul care refuză acest mijloc de comunicare, are mai multe şanse să descopere subiecte pe care le lăsase în memoria pasivă. O distinsă doamnă profesoară a promovat de curând, prin intermediul aceleaşi reţele, un poet aproape uitat, din păcate, un poet „al limpezimilor” aşa cum comenta o altă distinsă profesoară. Astfel, am luat decizia de a mă opri asupra biografiei şi a operei lui Ion Pillat.

„Am oprit în braţe dragostele mele…
Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moartă când dă bruma
Pentru totdeauna
Vremea care zboară n-am putut s-o ţin”.

Înrudit pe linie maternă cu familia Brătianu, Ion Pillat s-a născut la 31 martie 1891, la București, în casa din Calea Dorobanților 6, iar copilăria şi-a petrecut-o la moșiile Florica, pe Argeș, unde a învățat în particular întreaga școală primară, dar și la Miorcani, pe râul Prut. Tatăl său era moșier și parlamentar, iar mama sa, Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Bunicul său, cunoscutul politician Ion C. Brătianu, a fost adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, „Pe Argeș în sus”, în poeme precum „Bunicul, „Aci sosi pe vremuri”, „Ochelarii bunicului” dar şi „Bunica”. A urmat cursurile școlii primare nr.1 din Pitești, iar în 1905 a terminat Liceul „Sfântul Sava” din București. Mama sa l-a luat cu ea la Paris, pentru a continua studiile acolo. Cu ocazia excursiei la Chartres, a descoperit arta gotică, care l-a inspirat pentru prima sa poezie :„În catedrală”. În 1910, s-a înscris ca student la Sorbona unde a studiat în principal istoria și geografia, dar a făcut în paralel și dreptul. Şi-a definitivat studiile în anul 1914. Titu Maiorescu i-a publicat în ianuarie 1912, o parte din poezii în „Convorbiri literare”. În 1912, aflat în București, în vacanță, l-a cunoscut pe Alexandru Macedonski, căruia i-a editat volumul „Flori sacre”. În 1913 a obținut licența în litere la Paris și a participat la campania din Bulgaria, în timpul războiului balcanic, apoi a revenit definitiv la București, iar în anul 1915 s-a căsătorit cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu, cu care a avut doi copii, pe Pia şi pe Dinu Pillat. A debutat în anul 1912, la Paris, cu volumul „Povestea celui din urmă sfânt”, cu schiţe de Petru Georgescu- Rachtivanu. Tot în anul 1912 apare volumul „Visări păgâne”, la Editura Minerva, București, urmat de volumul „Eternități de-o clipă”, Editura Flacăra, București, 1914. În 1915 apare la Bucureşti volumul „Iubita de zăpadă”, apoi „Amăgiri”, 1916, „Grădina între ziduri”, Paris, 1919 şi la Bucureşti în 1920. Urmează:„Pe Argeş în sus”, 1923; „Satul meu”, 1925 ; „Biserica de altădată”, 1926; „Florica” cu desene de Ștefan Popescu, 1926 ; „Limpezimi”, Craiova, 1928. În 1932 apare la Bucureşti „Caietul verde” urmat de „Scutul Minervei”, 1933; Pasărea de lut, 1934, „Poeme într-un vers” 1936 ; „Portrete lirice” 1936 ; „Ţărm pierdut”, 1937 ; George Coşbuc, 1938 ; „Balcic” cu acuarele de Maria Pillat-Brateş, 1940 ; „Umbra timpului” 1940 ; „Împlinire” 1942 ; „Mărturisiri” 1942 ; „Asfodela” cu prefaţă de N.I. Herescu, 1943 ; „Tradiţie şi literatură”, Bucureşti, 1943 ; „Poezii” volumele I-III, 1944. Ion Pillat a tradus din Charles Baudelaire, „Florile răului” volum apărut în anul 1937, iar din creaţia lui Paul Claudel, piesa „Îngerul a vestit pe Maria” în anul 1939. A tradus de asemenea din Francis Jammes, Saint –John Perse, dar şi din lirica germană. În 1916 a editat volumul „Plumb” al lui George Bacovia și a preluat conducerea revistei „Flacăra”, împreună cu Adrian Maniu și Horia Furtună. A participat la conferința de pace de la Paris ca secretar al lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene. Reamintim că în ziua semnării tratatului, a publicat într-o ediție restrânsă de lux, volumul „Grădina între ziduri”.

În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul „Poezia toamnei”, o antologie din versurile poeților români care au cântat toamna. În 1922 a scos, împreună cu Tudor Arghezi, revista „Cugetul românesc”, iar în 1925 a scos împreună cu criticul Perpessicius „Antologia poeților de azi”. În anul1935 a descoperit Balcicul, destinația preferată a Reginei Maria a României, care atrăgea ca un magnet pictorii și poeții epocii, unde și-a construit o vilă. A publicat „Poeme într-un vers”, influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și din literatura japoneză. Antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român, Ion Pillat a primit în 1936 premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. La data de 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă; a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22.00 a părăsit acestă lume.

După 1945 poezia sa este trecută la „index”, evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistentul lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă. Referindu-se la locul lui Ion Pillat în liteatura română şi la desendenţa literară a acestuia, numele care revine cel mai frecvent este al lui Vasile Alecsandri, dar un Alecsandri transpus „prin tot progresul de sensibilitate şi prin toate prefacerile limbii pe care le-au putut înfăptui cincizeci de ani de evoluţie”, afirma Eugen Lovinescu. „Întreaga poezie a lui Ion Pillat se distinge prin arta cizelării şi a valorificării resurselor plastice ale cuvintelor printr-o severă disciplină prozodică.

Ion Pillat este creatorul pastelului spiritual-psihologic în sensul că el descrie spaţiul rural doar ca pe un fundal pe care proiectează criza lăuntrică provocată fie de trecerea timpului, fie faţă de înstrăinarea faţă de satul natal, argument că Ion Pillat este poet tradiţional doar prin recuzită şi modern prin viziune”. În aceeşti termeni este definită creaţia artistică a acestui distins cărturar uitat încă o dată de lumea modernă. Ion Pillat este socotit de Nicolae Iorga „un postparnasian, care a realizat o unire interesantă între un patriarchalism potolit, care-i vine din Moldova tătălui … şi de ambiţioase râvniri de statornicie îndărătnică, de nevoie neîncetată a creaţiunii, care e de la Brătieni…”(Istoria Literaturii Româneşti Contemporane, vol II, Bucureşti, 1934, p. 191-192).

Considerată de criticul G. Călinescu o capodoperă a lui Ion Pillat, „Aci sosi pe vremuri” este un pastel psihologic, spiritual, pretext pentru o meditaţie asupra destinului uman.Tematica poeziei se referă în esenţă la contemplarea trecerii iremediabile a timpului, fragilitatea fiinţei umane sub acţiunea lui devoratoare.
Fără a face un studiu critic despre un scriitor sau altul, rolul meu şi implicit al publicaţiei „Occidentul Românesc” se rezumă la ideea că, literatura română prin reprezentanţii ei actuali dar şi prin moştenirea culturală excepţională, se poate aşeza în rândul marilor literaturi în această Europă ameninţată de globalizare.

„La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau… departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână…
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita…
Ca ieri sosi bunica… şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…
Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam… departe, un clopot a sunat
Acelaşi clopot poate, în turnul vechi din sat…
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”