Cu aproape zece ani în urmă, în blogul meu de la „Adevărul”, unde publicam săptămânal articole pentru trezirea conștiinței publicului la chestiuni urgente, legate de ocrotirea limbii noastre, am scris un scurt text întitulat „Cea din urmă șansă a Academiei Române” (9 iunie 2014). Revenisem în țară după mulți ani și țin minte că eram neplăcut impresionat de „întârzierea”, cu cel puțin jumătate de secol, a lexicografiei noastre față de ceea ce cunoscusem eu prin preumblările mele în Europa.
De la aspectul grafic, la tratamentul cunoscut din vremea studenției, nimic, cu excepția luciului coperților nu respira aerul noului secolul. În librării, invariabilul, imutabilul, imuabilul nostru DEX. Alături, DOOM-ul, un fel de pre-DEX (în nicio limbă de cultură nu veți găsi astăzi așa ceva prin librării, ci, cel mult, tratate de ortografie și vocabulare on-line gratuite, privind ortografierea, ortoepia și flexiunea).
Marea bucurie a fost însă să răsfoiesc Dicționarul limbii române, 2010, publicat cu ajutorul Băncii Naționale, o ediție anastatică unde s-au reunit toate volumele scoase timp de aproape un veac (1913-2010). L-am văzut întâia oară, cu coperțile lui cernite, sub sticla unei vitrine la Academie, apoi la un prieten acasă, mândru de achiziție, dar și conștient că în viitor tinerimea nu va catadicsi nici măcar să-l curețe de praf. De vânzare, nu se găsea însă nicăieri.
Paginile Web ale institutelor de lingvistică din București, Iași și Cluj nu ofereau nimic spre consultare. În schimb, de tot folosul era (ca și astăzi) un site privat, intitulat DexOnline, dar care nu conținea doar ediții ale DEX-ului, ci era o bibliotecă de dicționare aliniate. Această soluție permitea (și permite) căutarea simultană a aceluiași cuvânt în mai multe surse lexicografice. Rapid, fiabil, deschis, ușor de consultat cu orice computer legat la Internet, DexOnline era răspunsul îndrăzneț și sfidător al câtorva persoane dat unui stat impotent, corupt și apatic. Vă imaginați că i-a sărit cuiva muștarul din Academie când drepturile de autor au fost, în mod evident, nesocotite? Nu, firește că nu. Dl. Cătălin Frâncu, promotorul DexOnline, s-a erijat într-un fel de Robin Hood socotind că operele lexicografice, făcute din bani publici, trebuie să fie publice, așa că le-a oferit poporului gratuit, muncind însă cu voluntari la recuperarea textelor ca salahorii. Și a făcut-o fără să se sinchisească moral sau juridic, pe motivul subînțeles că Academia nu slujea cum se cuvine națiunea, ceea ce era, desigur, de netăgăduit.
Și astfel, nu numai că institutele cu pricina, dar și Academia au înghițit gălușca, arătând-se, după câteva fandoseli interne, de la începuturi și până astăzi, mai degrabă complice decât lezate. La urma urmei, de ce să-și bată vătafii statului capul cu chestiunea drepturilor de autor sau cu menirea lor de a pune la dispoziția publicului dicționarele, gestionate modern și actualizate permanent? În loc să caute un răspuns instituțional pe măsură, în raport cu „biblioteca” DexOnline, dl Cristian Moroianu, șeful Departamentului de lexicografie și etimologie de la Institutul de Lingvistică din București, ne spune:
„Existența, de aproape două decenii, a site-ului dexonline (https://dexonline.ro/), care reprezintă «transpunerea pe internet a unor dicționare de prestigiu ale limbii române», inclusiv a unor ediții anterioare ale DEX-ului (1996 și 2009), și succesul evident de care s-a bucurat acest proiect în rândul utilizatorilor, atât lingviști, cât și nelingviști, demonstrează fără nicio urmă de îndoială necesitatea lansării din partea Academiei a unei ediții aduse la zi a acestui dicționar, într-o concepție cât mai apropiată de nivelul lexicografiei actuale europene, caracterizată de informații actuale, prezentate într-o manieră atractivă și ușor de consultat. Eforturile predecesorilor noștri de a îmbunătăți DEX-ul, deși lăudabile, au urmat vechea structură, fără vreo preocupare particulară pentru realizarea unei actualizări substanțiale, în primul rând de concepție. Dezvoltarea bazelor de date, accesul liber la surse online din cele mai variate domenii și reflectarea aproape sincronică la nivelul limbii a tot ceea ce apare, se produce și se petrece în viața oamenilor din întreaga lume constituie avantaje incontestabile și obiective pentru cercetătorii lexicografi de astăzi, a căror sarcină principală trebuie să fie permanenta actualizare a vocabularului și a frazeologiei aferente, în acord cu dezvoltarea societății din care fac parte și cu diversificarea formelor de manifestare ale membrilor ei.” (SCL, LXXII, 2021, nr. 2, București, p. 170)
Dl. Moroianu spune limpede că succesul proiectului DexOnline arată că este nevoie de o nouă ediție a dicționarului nostru de referință. În același timp, înțelegem însă că „vechea structură” a DEX-ului este depășită, fiind necesară o concepție nouă. Toate bune și frumoase, numai că atunci când structura e pusă în cauză, avem de-a face cu un alt dicționar, nicidecum cu o nouă ediție. În fine, ni se spune că sarcina de bază a lexicografilor este „permanenta actualizare a vocabularului și a frazeologiei aferente”. Dar cum se poate petrece acest lucru dacă și dicționarul acesta, ca și DOOM-ul recent publicat, va fi conceput tot după modelul tipărit, iar ultima actualizare a DEX-ului e din 2016? Doar o versiune cu adevărat electronică, o bază de date lexicală, permanent actualizată, ca la Oxford English Dictionary, ar putea fi considerată o alternativă la concurența cu DexOnline. Or, așa ceva e sublim, dar lipsește cu desăvârșire din lexicografia noastră actuală.
Nici, DOOM-ul, nici DLR2, nici DELR (ultima ediție) nu au fost concepute electronic, nu au interfețe de afișaj inteligent și de căutare, ci sunt „tipărituri” cărora ulterior li s-a schimbat suportul, ceea ce se poate face cu orice dicționar din orice epocă. Gândirea „învechită” este, la toate, cea „de pe hârtie”, fie și simulată în Word. Mai mult, nu există versiuni „marele public” adaptate la mintea și telefonul mobil al școlarului din 2023 (a se vedea RAE: https://dle.rae.es/). Să fie oare Academia prin institutele sale, în sfârșit, capabilă de o adevărată informatizare, ca la Oxford, ca să fie clar despre ce vorbim, după ce a irosit toate eforturile de până acum? Vom trăi și vom vedea.
Să ne întoarcem însă la acel articol din 2014, pentru a ne reaminti durerile de atunci și a ne spune din nou oful azi. Iată câteva apăsări persistente, de știut înainte de a ne ocupa de noul DEX. Adevărul este că nu avem la dispoziție, transpus online, Dicționarul limbii române, complet și omogen redactat (apărută în 2021, ediția a II-a, fascicula I, A-Ab este abia un prim pas!). Cum nu putem aștepta încă „o sută de ani de singurătate”, s-ar cuveni publicarea online inteligentă, cu posibilități de căutare, și nu o succesiune de imagini, cum este acum, nedemnă pentru Institutul de Lingvistică „A. Philippide” din Iași, care a tot promis de aproape douăzeci de ani o transpunere decentă, corectată, după multe granturi câștigate. Din nou și din nou, ni se promite eDTLR, „o variantă rafinată a DLR”, dar mai bine vă convingeți singuri consultând DLR la adresa: https://clre.solirom.ro/.
Adevărul este că nu există și nu știm când va exista un observator online de neologisme și cuvinte străine, care să permită augmentarea inventarului lexical la DOOM și DEX, singurele dicționare complete care pot fi considerate vii.
Adevărul este că nu avem, cum ar fi fost de dorit, un corpus reprezentativ al limbii române, pe Web, pentru a putea studia „realitatea” limbii și pentru a ușura munca cercetătorilor. Avem un corpus format din scanarea lucrărilor din bibliografia DLR, dar fără filtrări la căutare, ceea ce îl face imposibil de folosit la cuvintele obișnuite din pricina devoluției abundente (https://corpus-dlr.lingv.ro/). În 2019, am început, în cadrul unui proiect, realizarea unui prototip, Romtext, pentru un corpus reprezentativ al limbii noastre. Deși credem că eram pe drumul cel bun, în 2020, când urma să se facă tranziția de la prototip la corpusul propriu-zis, actuala conducere a Institutului de Lingvistică din București ne-a întors spatele și a închis pagina Web. Fiind în lucru ediția a II-a a DLR, am înțeles și mai bine cum ar fi trebuit continuat acel corpus și de ce ar fi trebuit incluse atestări și exemplificări nu doar pentru cuvintele din DLR (2010), dar și pentru cele care apar ulterior în DOOM sau DEX, dicționare fără citate ilustrative. Astăzi însă nimeni nu mai pare că ar avea insomnii pentru faptul că limba noastră nu are un corpus lingvistic după nevoile și exigențele academice.
În fine, adevărul este că nu există nicio formă de comunicare, o platformă, un forum, cu institutele de lingvistică din România. În loc să promoveze relații de parteneriat cu publicul, institutele își fac treaba ignorând imensul potențial de contribuții care ar putea veni de la atâția colaboratori externi. Deunăzi, citeam pasaje din prefața lui James A. H. Murray la faimosul dicționar de la Oxford, din 1888. La paginile XII-XIV este publicată o listă impresionată de personalități care, într-un fel sau altul, au contribuit la dicționar. Într-un Apendice, apare majoritatea celor care au trimis atestări (mulți din SUA), în capul listei fiind cineva pe nume Austin, cu 165.000 de citate. Enumerarea acestor contribuitori acoperă aproape patru pagini mari. Nu ai cum să nu te întrebi cum de a fost posibil acest lucru în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar astăzi, în paradisul rețelelor noastre comunicaționale, Academia este incapabilă se dialogheze cu societatea.
Oricum am judeca, un nor apăsător și cenușiu învăluie clădirea de pe 13 Septembrie. Dacă o privești dinspre Palatul Bragadiru, te ia spaima: un edificiu masiv, deloc impunător, o oroare a arhitecturii ceaușiste, în plus neterminat, fantomatic. Ce este această caracatiță, numită Academia Română, care nu are nici în clin nici în mânecă cu cea a lui Carol I, cu zecile ei de institute, cam toate cuibărite în adăpostul de lângă Parlament?
Autor: Profesor Dan Caragea (Portugalia)
Nota Redacției:
Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.